Irina Columbeanu a intrat la o facultate de prestigiu din America. Ce performanțe remarcabile are la doar 18 ani

Fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor doar ce a devenit majoră, dar până acum a strâns în palmares o mulțime de realizări. Numele ei a ajuns de mai multe ori în presa internațională, semn că prezența sa nu trece neobservată peste hotare.
Irina Columbeanu, în vârstă de 18 ani, este mândria părinților ei, fiind un copil muncitor, dornic să experimenteze cât mai multe lucruri în viață. Visează să devină medic, însă până la atingerea acestui obiectiv a decis să testeze mai multe domenii, pentru a-și găsi singură drumul.
Irina Columbeanu și Monica Gabor locuiesc împreună în America din anul 2016, după ce o perioadă tânăra a fost în grija tatălui, rămas în România. Irinuca, așa cum o alintă apropiații, este în relații bune și cu Irinel Columbeanu, în vârstă de 67 de ani, căruia îi povestește din când în când planurile ei de viitor. Află ce reușite au făcut-o să ajungă pe primele pagini ale unui celebru ziar din Malibu!
A obținut o bursă de 2.000 de dolari
După ce s-a aflat public faptul că Irina Columbeanu a fost acceptată la Universitatea din New York, un alt detaliu interesant despre ea a ieșit la iveală. Vezi mai jos despre ce este vorba!

Primăvara lui 2025 i-a adus Irinei Columbeanu un titlu important. Ea a fost numită „Tânărul Anului”, de Clubul Băieților și Fetelor din Malibu (BGCM) din care face parte. În ultimii ani a fost lider în rândul adolescenților înscriși în acest club, iar acum meritele i-au fost recunoscute.
Această titulatură vine la pachet și cu un premiu, mai exact o bursă de 2.000 de dolari, menită să răsplătească deținătorul titlului pentru abilitățile sale de conducere și pentru capacitatea de a fi model pentru alți tineri din cadrul clubului.
Reușita ei a fost notată într-un articol din ziarul „The Malibu Times”, unde apare și o poză cu ea, ținându-și cu mândrie diploma obținută.
„Irina este recunoscută ca o susținătoare puternică care își folosește vocea pentru a-i împuternici, sprijini și încuraja pe ceilalți – trăsături care o caracterizează.”

Este implicată în numeroase activități extrașcolare
Pe Instagramul Irinei Columbeanu se poate vedea că aceasta este pasionată de sport, în special de pilates, și de călătorii. Dar când nu este la școală și nici nu se relaxează prin intermediul acestor hobby-uri, tânăra este implicată în tot felul de activități extrașcolare.
Pe lângă faptul că are rezultate academice extraordinare, ea a câștigat și nenumărate competiții la nivel de comitat, alături de colegii ei de la Clubul Băieților și Fetelor din Malibu. Ba chiar a ajuns finalistă la nivel de stat.
„Când m-am mutat în Statele Unite, aveam un mic accent, iar participarea la Clubul Băieților și Fetelor din Malibu mi-a oferit o comunitate. La club, mi-am găsit vocea și m-am simțit confortabil în pielea mea. Mergeam acolo în fiecare zi după școală și vara și mi-am făcut prieteni pe viață care m-au ajutat să mă integrez în cultura americană.”, a declarat Irina Columbeanu, pentru malibutimes.com.
Are propriul brand de haine la numai 18 ani
În presa internațională s-a mai scris și despre faptul că fata fostului milionar Irinel Columbeanu a făcut primii pași în lumea antreprenoriatului și că are un spirit civic deosebit, implicându-se în activități ce vin în sprijinul semenilor ei.
Important de menționat este că tânăra de 18 ani a înființat o linie de îmbrăcăminte ce poartă numele „1 din 5”, prin intermediul căreia contribuie la prevenirea sinuciderii în rândul tinerilor și adolescenților
„Am vrut să o onorez pe fata care s-a sinucis și așa am proiectat și confecționat eu însămi articole de îmbrăcăminte pentru brandul meu non-profit.”, a spus ea în interviul acordat presei de peste hotare.
În plus, Irina Columbeanu a pus bazele Brent’s Club în campusul MHS, care promovează un stil de viață fără droguri. De asemenea, este lider de echipă pentru GoBabyGo, un grup care se ocupă de construcția dispozitivelor de mobilitate pentru pacienții cu paralizie cerebrală. În același timp, aceasta luptă și pentru apărarea drepturilor femeilor din Haiti.
Fiica Monicăi Gabor face o mulțime de lucruri cu impact pentru societatea în care trăiește, dar asta nu înseamnă că nu are timp să-și trăiască și viața personală.
Irina Columbeanu ar avea un iubit în Statele Unite ale Americii, despre care i-a povestit tatălui ei în timpul uneia dintre discuțiile mai serioase pe care le-au avut în urmă cu ceva timp.
În prezent, Irinel Columbeanu trăiește într-un azil și are o pensie modestă, după ce în tinerețe a fost unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România. Fiica lui nu l-a uitat, chiar dacă locuiește departe și vorbește cu el la telefon. În 2024, Irina Columbeanu și-a vizitat tatăl, după ce timp de opt ani nu a mai venit deloc în țara natală.



Surse foto: Instagram, Instagram, Colonymagazine
Surse articol: Colonymagazine, Malibutimes, Malibutimes, Fanatik, Cotidianul
Tags: Irina Columbeanu, Irinel Columbeanu, Monica Gabor, Vedete internationale, Vedete Romania