Iuliana Marciuc, transformare spectaculoasă! A dat jos 12 kilograme în două luni. „Nu am făcut injecții”

Iuliana Marciuc, transformare spectaculoasă! A dat jos 12 kilograme în două luni. „Nu am făcut injecții”
Ramona Jurubita
Joi, 05.11.2026

Iuliana Marciuc a slăbit 12 kilograme în numai două luni și este foarte mulțumită de rezultatele obținute. Vezi cum arată partenera lui Adrian Enache în prezent și află ce a făcut pentru o asemenea transformare!

Prezentatoarea TV a povestit cum și-a schimbat obiceiurile alimentare și a ținut să precizeze că nu a apelat la injecții pentru slăbit, așa cum ar putea crede unele persoane. Vedeta a luat decizia de a slăbi chiar de Ziua Femeii, când și-a propus să facă o schimbare importantă pentru ea.

Transformarea uluitoare a Cameliei Enciu. A vorbit cu ochii în lacrimi despre cum a slăbit 72 de kilograme: „Acum pot să spun că sunt un om normal”

Cum a reușit Iuliana Marciuc să dea jos 12 kilograme

Ajunsă la vârsta de 59 de ani, Iuliana Marciuc este acum într-o formă de invidiat. Aceasta a slăbit considerabil și a vorbit despre această experiență în cadrul Știrilor Antena Stars. În fața întregii țări, aceasta a explicat că totul a început pe 8 martie, când a hotărât să își acorde mai multă atenție și să înceapă un program de slăbit. Nu a așteptat un moment mai potrivit și nici nu și-a amânat planurile până după sărbători.

Prezentatoarea a mărturisit că a respectat programul ales timp de două luni și că nu i s-a părut atât de dificil pe cât s-ar fi așteptat. A dorit, de asemenea, să clarifice un aspect care a stârnit numeroase discuții în ultima perioadă, în special în cazul vedetelor care au pierdut multe kilograme într-un timp scurt.

„Nu sunt injecții, ca să stabilim. Eu am decis un program. Pe 8 martie am zis să îmi fac și eu un cadou și am zis că începând de astăzi e stop. Și a fost stop timp de 2 luni. Nu a fost greu, a fost simplu. 12 kilograme în 2 luni, eu zic că e foarte ok.”, a declarat Iuliana Marciuc la Antena Stars.

„Am reușit să trec prin câteva vacanțe care nu au adus kilograme în plus”

Vedeta nu a oferit toate detaliile regimului urmat și nici nu a precizat ce cantități de alimente consuma zilnic. A explicat însă că alimentația sa a fost variată și că a inclus în program vitamine și suplimente cu omega-3. În cazul ei, perioada de două luni a coincis și cu sărbătorile pascale, dar acest lucru nu a determinat-o să renunțe la obiectivul pe care și-l stabilise.

„Cu o mâncare variată, cu suport de vitamine și omega-3 și am reușit să trec prin câteva vacanțe care nu au adus kilograme în plus. Au adus doar 2 kilograme în plus și am de gând să le dau jos. În perioada programului, am avut sărbătoarea Paștelui și am ținut-o cu tot cu program.”, a mai povestit prezentatoarea.

Deși se apropie de 60 de ani Iuliana Marciuc pare la fel de tânără decât în perioada în care și-a făcut debutul în televiziune. În ciuda anilor care au trecut peste ea, vedeta arată extrem de bine și chiar se observă cu ochiul liber că duce un stil de viață echilibrat, mai ales în ultima perioadă, de când a decis să slăbească.

Iuliana Marciuc, primele declarații despre despărțire: „Mulțumesc pentru interesul acordat vieților noastre”

Iuliana Marciuc și Adrian Enache, o poveste de iubire care durează de peste 30 de ani

Viața sentimentală a vedetei a fost intens comentată de-a lungul anilor, mai ales după ce a început relația cu Adrian Enache, în vârstă acum de 60 de ani. Cei doi s-au cunoscut în vara anului 1995, pe litoral, și au descoperit că au multe lucruri în comun. La vremea respectivă, amândoi erau căsătoriți cu alte persoane, motiv pentru care povestea lor de dragoste a fost însoțită de numeroase controverse.

În ciuda dificultăților și a criticilor primite, Adrian Enache și Iuliana Marciuc au continuat să formeze un cuplu, iar în timp au reușit să își construiască o familie.

Din relația cu artistul, Iuliana Marciuc are un copil, pe David Mihnea Enache, născut în noiembrie 2005. Băiatul a crescut sub privirile publicului, având doi părinți cunoscuți, însă a început să își construiască propriul drum, departe de celebritatea familiei. În prezent, tânărul studiază în Olanda, iar părinții săi încearcă să îl viziteze cât mai des.

Amintim că prezentatoarea TV a mai fost căsătorită înainte, însă fostul ei mariaj s-a încheiat cu un divorț. Alături de fostul soț, Iuliana Marciuc nu a devenit mamă. În schimb, Adrian Enache mai are un copil din fosta căsnicie, pe Diana Enache, care l-a făcut și bunic între timp.

Vezi galeria foto » Iuliana Marciuc, transformare spectaculoasă! A dat jos 12 kilograme în două luni. „Nu am făcut injecții”. A adoptat un stil alimentar echilibrat Iuliana Marciuc, transformare spectaculoasă! A dat jos 12 kilograme în două luni. „Nu am făcut injecții”. A luat hotărârea de a slăbi de ziua femeii

Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook

Surse articol: Spynews, Romaniatv, A1

Tags: Adrian Enache, Iuliana Marciuc, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
A dat jos 35 de kilograme, dar nota de plată a fost pe măsură. Cât a costat-o pe Gabriela Cristea procesul de slăbire
A dat jos 35 de kilograme, dar nota de plată a fost pe măsură. Cât a costat-o pe Gabriela Cristea procesul de slăbire
Alina Nedelcu | Luni, 07.09.2026
Incepe quiz
Ce bărbat îți va rupe inima în două?
Ce bărbat îți va rupe inima în două?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe