Laura Cosoi și-a aniversat fetițele într-un cadru de poveste. Rita, Vera, Lara și Aida sunt născute vara și părinții le serbează împreună

Laura Cosoi și-a aniversat fetițele într-un cadru de poveste. Rita, Vera, Lara și Aida sunt născute vara și părinții le serbează împreună
Ramona Jurubita
Miercuri, 25.06.2025

Vara este anotimpul preferat al familiei Laurei Cosoi, nu doar pentru vacanțe, ci și pentru că toate cele patru fetițe ale actriței își serbează zilele de naștere în această perioadă.

Actrița și soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean, au organizat și anul acesta o petrecere de vis, unde culoarea, veselia și iubirea au fost ingredientele principale. Vezi în ce cadru de poveste au fost sărbătorite Rita (7 ani), Vera (5 ani), Lara (3 ani) și Aida (1 an)!

Devenită în doar șapte ani mamă a patru copii, Laura Cosoi reușește să-și păstreze calmul chiar și în cele mai agitate momente. Așa se face că nici de această dată nu s-a pierdut cu firea și a reușit să organizeze o petrecere la care toate fiicele ei să se simtă răsfățate și iubite de toți cei dragi. Ba mai mult, vedeta a dat de înțeles că evenimentul a însemnat enorm și pentru ea și soțul ei, căci s-au putut bucura de căldura prietenilor și rudelor care au venit de departe pentru a le celebra pe micuțe.

Tot ce trebuie să știi despre Andrei, fratele mai mic al Laurei Cosoi

„Aceste momente contează enorm, mai ales după pierderea părinților”

Laura Cosoi, în vârstă de 43 de ani, le-a mărturisit urmăritorilor din online că petrecerea i-a adus alinare, având în vedere dorul de părinți pe care îl simte acut de când a rămas orfană. Bucuria momentului a fost și mai mare când a văzut familia reunită, chiar dacă bunicii materni ai fetițelor nu mai sunt în viață și nu mai pot lua parte la astfel de evenimente.

„Mă bucur că am păstrat obiceiul de a aniversa fetele împreună, toate născute vara. Anul acesta a fost și mai special: Aida împlinește luna viitoare un an și am marcat și tăierea moțului alături de nași, familie și prieteni dragi, chiar și veniți de departe.

Aceste momente contează enorm, mai ales după pierderea părinților – prezența și căldura celor dragi dau și mai mult sens fiecărei clipe. ☀️ Am împodobit totul cu baloane și accente feminine, am avut pictură și tatuaje pentru copii, tort personalizat și bunătăți.”, a scris Laura Cosoi pe Instagram și pe Facebook.

Cei patru copii ai Laurei Cosoi sunt de vârste apropiate, așa că vedetei îi este ușor să le serbeze împreună, mai ales că acum micuțele încă au gusturi asemănătoare.

„Bogăția și sufletul vieții noastre”

Actrița le-a făcut și o urare emoționantă fiicelor sale, exprimându-și bucuria pe care i-o oferă zi de zi rolul de mamă. Din declarația sa reiese că nașterea fetițelor i-a adus împlinire și liniște sufletească.

„Petrecerea a fost ca un vis al unei nopți de vară și sunt recunoscătoare că am reușit să adunăm laolaltă suflete frumoase și pline de iubire.

La mulți ani, Rita, Vera, Lara și Aida! „Ziua surorilor” e plină de sens, împlinire și iubire pură. Ce mare binecuvântare sunteți voi – bogăția și sufletul vieții noastre! 💕 Vă iubim și vă dorim o copilărie luminată și plină de zâmbete! 👧”, a mai transmis vedeta pe Instagram.

Amintim că Laura Cosoi și soțul ei sunt căsătoriți din 2015 și împreună și-au construit o familie numeroasă, în care vacanțele și distracția se îmbină cu lecții serioase pe care copilele lor le primesc zi de zi. Sunt doi părinți admirați de urmăritorii lor din online, căci întotdeauna reușesc să îmbine utilul cu plăcutul.

Înainte de a intra într-o relație cu soțul său, actrița din „La Bloc” a format un cuplu cu unul dintre cei mai iubiți cântăreți din țara noastră. Iubirea dintre Laura Cosoi și Smiley a ținut multă vreme primele pagini ale ziarelor, iar în urmă cu două decenii, era una dintre cele mai captivante povești cu protagoniști din showbizul românesc.

Ce face și cu ce se ocupă sora Laurei Cosoi: „Alina a luat cumva de la mama...”

Vezi galeria foto » Laura Cosoi și-a aniversat fetițele într-un cadru de poveste. Rita, Vera, Lara și Aida sunt născute vara și părinții le serbează împreună. Au tăiat moțul mezinei Laura Cosoi și-a aniversat fetițele într-un cadru de poveste. Rita, Vera, Lara și Aida sunt născute vara și părinții le serbează împreună. Rita a împlinit 7 ani

Surse foto: InstagramInstagram

Surse articol: LibertateaDcnewsSpynews

Tags: Laura Cosoi, Vedete Romania

Articolul urmator »
Clipe de coșmar pentru Laura Cosoi, prinsă în pana de curent din Portugalia. „Am trăit momente apocaliptice"
Clipe de coșmar pentru Laura Cosoi, prinsă în pana de curent din Portugalia. „Am trăit momente apocaliptice"
Alexandra Siromașenco | Miercuri, 30.04.2025
Incepe quiz
Ce sanse sunt sa te indragostesti vara aceasta?
Ce sanse sunt sa te indragostesti vara aceasta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe