Loredana Groza a încins imaginația urmăritorilor din online. S-a pozat îmbrăcată sumar în zăpadă: „Zici că are 18 ani"

Loredana Groza a reușit, din nou, să atragă toate privirile și să stârnească un val de reacții în mediul online. Vedeta a postat o serie de imagini care i-au lăsat mască pe urmăritori!
Loredana Groza, ajunsă la vârsta de 55 de ani, a arătat încă o dată că are un spirit tânăr și nonconformist. Diva a publicat o serie de imagini incendiare în care apare îmbrăcată sumar, în mijlocul unui peisaj de iarnă.
„Madonna de România”
Nu este prima dată când Loredana Groza demonstrează că, pentru ea, vârsta este doar un număr și nimic mai mult.
Datorită stilul ei de viață activ, artista reușește să se mențină într-o formă fizică absolut impecabilă.
Fără să pară afectată de temperaturile scăzute, Loredana Groza s-a lăsat fotografiată purtând un body crem, dresuri de culoarea pielii, o haină de blană și cizme lungi, potrivite pentru zăpada în care s-a aventurat.
Atitudinea ei dezinvoltă și look-ul îndrăzneț au făcut furori pe Facebook și Instagram, unde imaginile au devenit rapid virale.
Internauții au fost impresionați de apariția ei recentă și nu au ezitat să își exprime admirația în secțiunea de comentarii.
„Zici că ești adolescentă, doamna Madonna de România”, i-a scris un urmăritor.
„Zici că are 18 ani”, a spus altcineva.
„O divă rămâne divă toată viața! Super corp, super păr, super make-up! Felicitări”, a scris o fană.
„Superbă, tu întinerești, nu îmbătrânești”, și-a dat cu părerea o altă urmăritoare.
Ca la orice apariție îndrăzneață a vedetei, vocile critice nu au lipsit nici de această dată.
„E urât la anii tăi să te expui așa. Decadență maximă”, a scris cineva.
„Ești în călduri?”, a întrebat un cârcotaș în secțiunea de comentarii a postării.
„Vezi să nu îngheți”, a ironizat-o un urmăritor.
Ce a declarat Loredana Groza despre operațiile estetice
Aspectul impecabil al Loredanei Groza nu este o întâmplare, ci rezultatul unei îngrijiri atente și al unui stil de viață disciplinat, așa cum a declarat chiar ea.
De-a lungul timpului, s-a speculat că artista ar fi apelat la operații estetice pentru a-și menține look-ul tineresc, însă vedeta a insistat în repetate rânduri că nu a recurs la operații și proceduri invazive.
„Nu am nici o operaţie estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aş avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine ştie, nu sunt împotriva lor şi admir femeile care încearcă să arate bine, indiferent de vârstă, şi au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilităţi să arăţi bine fără să faci lucruri radicale, ținând dietă, făcând sport, având grijă de corpul tău, de faţa ta, sunt tratamente, chestii non-invazive care te ajută să fii wow.
Şi am avut noroc de la natură că m-am născut cu dotările de rigoare și n-am avut nevoie să completez. E o muncă grea să arăţi bine”, a declarat Loredana Groza pentru Antena Stars în urmă cu mai mult timp.
În schimb, vedeta spune că își menține silueta și frumusețea naturală prin sport, alimentație echilibrată și tratamente non-invazive.
Cum se menține Loredana Groza în formă
În cadrul altor interviuri, vedeta a explicat că nu urmează o dietă strictă, ci adoptă un mod de viață sănătos, care pune accent pe echilibrul dintre minte și trup.
Alimentația ei include multe fructe și legume proaspete, iar alimentele procesate, precum zahărul și făina albă sunt evitate pe cât posibil.
„Silueta mea nu e neapărat rezultatul unei diete, ci al unui mod de viață, care ține de disciplină, de relația cu mâncarea, cu sportul, cu odihna, cu tot ceea ce îți menține mintea și trupul în armonie.
Nu există nimic fără sacrificii, sunt foarte multe atracții și distracții, important e să te cunoști, să știi ce îți face bine. Din fericire, nu poftesc la dulciuri și nici la pâine.
Nu am pofte. Poate doar la un fruct în plus. Îmi plac aproape toate fructele, de sezon și proaspete să fie”, a spus Loredana Groza pentru Libertatea.
Fie că este apreciată sau criticată, un lucru este cert: Loredana Groza știe mereu cum să atragă atenția și să rămână în topul preferințelor publicului.



Surse foto: facebook, facebook
Tags: Loredana Groza