Marina Almășan, mesaj public de susținere pentru Alina Sorescu după divorțul de Alexandru Ciucu. „Își ducea propriile războaie"

Marina Almășan, în vârstă de 58 de ani, este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. Are o mulțime de admiratori și este urmărită de zeci de mii de oameni pe rețelele sociale, acolo unde abordează adesea subiecte de interes general. Recent, a vorbit deschis, cu prietenii din online, despre drama prin care a trecut Alina Sorescu, în vârstă de 38 de ani.
În toamna lui 2024, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat oficial, după trei ani de procese și o căsnicie de peste un deceniu în care niciunul dintre ei nu a fost fericit. Și nu, nu o spunem noi, ci acest fapt reiese din declarațiile făcute de artistă după pronunțarea divorțului. Alina Sorescu a dezvăluit că a trăit într-o relație toxică și că soțul ei o umilea permanent. Vezi cum a reacționat Marina Almășan la auzul acestor mărturisiri!
„M-am bucurat pentru ea, când am văzut-o soție și mai apoi mamă”
Marina Almășan a avut curajul să abordeze pe internet unul dintre cele mai controversate subiecte ale ultimelor zile. După ce Alina Sorescu a vorbit în podcastul „La Măruță” despre căsnicia abuzivă în care a trăit, vedeta de la TVR a simțit nevoia să îi ofere o încurajare și să tragă un semnal de alarmă asupra situațiilor de acest gen, în care se află multe femei.
„Pe Alina Sorescu o știu demult de tot. Începutul carierei sale se suprapune oarecum peste cel al carierei mele, dar ea era copil pe atunci, eu - deja om matur, iar Alinuța venea să cânte în emisiunile mele, cu tatăl după ea, nescăpând-o din ochi!
Mi-a fost tare dragă și poate pentru că, pe undeva, m-am regăsit în ea : elevă de nota 10, ținută în scurt de părinți, workaholică și ambițioasă, ridicată exclusiv prin munca sa. M-am bucurat pentru ea, când am văzut-o soție și mai apoi mamă, m-am întristat, când la mine au ajuns zvonuri despre problemele pe care le ascundea căsnicia ei.
Și din nou m-am bucurat, sincer, prietenește și pe undeva „matern”, în ziua în care Alina mi-a spus : „Gata! Coșmarul meu s-a încheiat!”.”, a scris Marina Almășan pe Facebook.
„Nu am înțeles atunci la ce se referă”
Prezentatoarea de la TVR le-a povestit urmăritorilor din online că artista i-a dat de înțeles în trecut că ar avea probleme în mariaj, însă nu a realizat pe moment la ce se referea. Iată ce a dezvăluit Marina Almășan despre relația lor de prietenie:
„Știți ce m-a impresionat? Că m-a sunat mai demult (culmea! Sărăcuța de ea, încă își ducea propriile războaie!) ca să mă susțină. Ea, pe mine!!! Din mijlocul furtunii sale! Mi-a spus atunci “că mă înțelege perfect”, că tot ce mi se întâmplă, pare a fi „la indigo”. Nu am înțeles atunci la ce se referă…
Azi mi-au picat ochii pe niște declarații ale Alinei. Citez la întâmplare: „Mă descuraja, îmi spunea că nu sunt în stare de nimic, că ce fac eu la televiziune?, că ce muzică e aia?, îmi spunea că vrea să îmi distrugă relațiile de colaborare și de prietenie. Mă lua în râs chiar și public, în fața cunoscuților”.
Acum abia am înțeles ce însemna, de fapt, acel „la indigo”…”
Marina Almășan și-a încheiat mesajul cu o încurajare pentru cântăreața pe care o cunoaște de când era doar un copil.
„Bravo, Alina, ești un om puternic! Ai învins! Fie ca viața ta de aici înainte să fie însorită, precum zâmbetul ce ți-a stat mereu pe chip, chiar și în anii în care ți-a fost atât de greu, iar noi n-am știut…”, a mai scris vedeta de televiziune pe contul său de Facebook.
Ce au în comun Marina Almășan și Alina Sorescu
Alina Sorescu și Marina Almășan au câte doi copii. Ambele sunt mame și înțeleg cât de important este pentru un minor să crească într-un mediu sănătos, departe de conflicte și de exemple negative.
De asemenea, amândouă sunt divorțate. Marina Almășan și Victor Socaciu, tatăl fiului ei, au divorțat în 2012, însă prezentatoarea a mai fost căsătorită și cu Dan Ungureanu, tatăl fiicei sale. În ultimii ani, vedeta își refăcuse viața cu afaceristul Georgică Cornu, dar relația lor s-a terminat la fel de prost ca mariajul Alinei Sorescu.
În prezent, Marina Almășan și Georgică Cornu își aduc diverse acuzații în Instanță, iar prezentatoarea TV a mărturisit că se simte hărțuită de fostul partener, cerând ordin de protecție împotriva sa.






Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook