Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer și operat de urgență! Celebrul designer a făcut primele declarații

Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer și operat de urgență! Celebrul designer a făcut primele declarații
Anca Marcus
Joi, 09.05.2024 | Actualizat Vineri, 10.05.2024

Celebrul designer Mihai Albu (61 de ani) a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer de prostată și a suferit o intervenție chirurgicală recentă. 

UPDATE 10 mai 2024: Așa cum era de așteptat, reacțiile la aflarea diagnosticului crunt nu au întârziat să apară. Printre persoanele care și-au arătat regretul și susținerea se numără chiar Iulia Albu, fosta soție a designerului. Aceasta a făcut o postare publică extrem de emoționantă, prin care a arătat că în aceste momente grele a îngropat securea războiului cu fostul soț. 

"Suntem alături de tine, Mihai, în aceste momente delicate. Sperăm ca această boală cumplită să fie învinsă din prima bătălie. Alături de toți cei ce trec prin acest diagnostic în fiecare moment al fiecărei zile. ❤️ Momente ca acestea ne fac să prețuim mai mult fiecare zi care ne este dată. Dragostea, puterea de a lupta pentru noi dar și pentru cei dragi nouă. Este o luptă grea în care nu există învinși. Există doar EROI. ❤️", a fost mesajul postat de Iulia Albu, care a însoțit o serie de imagini cu Mihai Albu și fiica lor. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Iulia Albu (@iamiuliaalbu)

Iulia și Mihai Albu au fost căsătoriți timp de 9 ani, până în anul 2013, când au ales să o ia pe drumuri separate. Ceea ce părea a fi un divorț liniștit și de comun acord, cei doi ținându-se de mână, la vremea respectivă, când au ieșit de la semnarea actelor, s-a transformat într-un scandal de proporții. Soții Albu s-au întâlnit de nenumărate ori în instanță pentru a stabili custodia fiicei lor, Mikaela. 

În anii ce au urmat, cei doi și-au aruncat cuvinte grele ori de câte ori au avut ocazia, dar se pare că orice neînțelegere dispare în fața bolii. 

----------

Diagnosticul a venit după ce un control de rutină a ridicat semne de întrebare, iar investigațiile ulterioare au confirmat adenocarcinomul, o formă malignă a bolii. Operația de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali a fost un succes. Fostul soț al Iuliei Albu a făcut o postare pe rețelele de socializare în legătură cu situația sa medicală. 

Mihai Albu îmbrăcat în cămașă albă cu romburi, pe patul de spital

„Împărtășesc cu voi experiența prin care am trecut de curând, o călătorie pe care am inceput-o cu multă speranță. În urma unui control de rutina cu rezultate modificate, rezultate ce au condus ulterior la investigații imagistice și de laborator specifice, am fost diagnosticat cu cancer (adenocarcinom- formă malignă) de prostată.

A urmat o operație de extirpare a prostatei și a ganglionilor locali, intervenție chirurgicală realizată de (...) si echipa sa, cărora le multumesc pentru profesionalism si implicare. Încă mă aflu in perioada de convalescență permanent monitorizat de echipa chirurgicală ,

iar progresele se văd de la o zi la alta. Este extrem de important sa nu ignorați evaluările medicale periodice pentru că vă pot salva viata. Voi lăsa timpul să-mi vindece rănile, chiar mă asteaptă multe creații spectaculoase”, a scris designerul pe Facebook.

În prezent, Mihai Albu se află în perioada de recuperare, fiind supravegheat constant de către medici. Cu toate că este încă în convalescență, progresele sale sunt evidente și îmbucurătoare.

Iubita lui Mihai Albu este chirurg cardiac

După divorțul de Iulia Albu (42 de ani), designerul și-a găsit fericirea alături de noua lui iubită, medic chirurg. Cei doi formează o pereche frumoasă, iar bărbatul nu exclude posibilitatea de a se recăsători.

Ena are o fetiță în vârstă de șapte ani și este prima femeie pe care i-a prezentat-o și fiicei sale, Mikaela, pe care o are din mariajul cu Iulia Albu.

Mihai Albu si iubita lui Ena, intr-un local de fițe din București

„Nu mi-e teamă de o nouă căsătorie, cu persoana potrivită e ceva benefic. Căsătoria este un pas firesc într-o relație care funcționează, nu sunt reticent, chiar mă văd căsătorit din nou. Noi suntem de 5 luni în relație, suntem încă la început, vom vedea cum vor evolua lucrurile.

Ena are picioare frumoase, toată lumea zice, dar nu merge la sala de sport. Stă mult la spital, operează, este medic chirurg cardiolog. Am fost și eu la control, la ea, la cabinet”, a povestit el.

Designerul a subliniat importanța evaluărilor medicale regulate, exprimându-și optimismul în legătură cu vindecarea sa. În acest sens, noi îi dorim însănătoșire grabnică! 

Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook

Surse articol: Digi FM, OK!

Articolul urmator »
Cine este actuala iubită a lui Mihai Albu? Femeia îi este alături în lupta cu cancerul
Cine este actuala iubită a lui Mihai Albu? Femeia îi este alături în lupta cu cancerul
Mariana Voinea | Luni, 05.08.2024
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe