Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au ajuns la cuțite în „Asia Express” 2026. De ce s-au certat cele două: „Tu faci la cameră show-ul ăsta”
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă s-au certat în ediția din 27 septembrie 2026 a emisiunii „Asia Express” 2026. Cele două prietene și coechipiere au ajuns la un schimb dur de replici după jocul pentru amuletă, în care prezentatoarea TV a fost învinsă de Valerie Lungu.
Înainte de ceartă, Mirela și Oana s-au calificat pe primul loc la jocul de amuletă, după ce echipa formată din Mirela Retegan și Maya a primit o penalizare pentru un răspuns greșit. Valerie Lungu și Alex Gîlcă au prins și ei jocul, deși au fost penalizați cu cinci minute. În final, însă, tocmai Valerie și Alex au câștigat amuleta de 1.000 de euro și jokerul pus în joc. Vezi ce reproșuri și-au adus Oana Tomoiagă și Mirela Vaida la „Asia Express” după ce au pierdut, și cum s-a încheiat disputa lor!
Mirela Vaida a pierdut confruntarea, iar Oana Tomoiagă s-a supărat
Proba s-a desfășurat în noroi și a presupus confruntări fizice între concurenți. După ce Mirela Vaida de la „Acces Direct” a fost învinsă de influencerița Valerie Lungu, Oana Tomoiagă, în vârstă de 34 de ani, și-a arătat dezamăgirea, iar discuția dintre ea și coechipiera ei a degenerat rapid. Iată cum a sunat dialogul lor aprins:
„- A mea e plină de draci. Mă cert acum pentru o amuletă? Iartă-mă, Oana!
- Nu-mi cere iertare, că nu sunt Dumnezeu!
- Așa vorbești! Iartă-mă, că nu am fost atentă! Pot să fiu neatentă?
- Vorbesc de parcă-s Dumnezeu?
- Păi nu, dar așa te poziționezi!
- Incredibil!
- Se întâmplă ca o fată de 35 de kile să mă doboare pe mine, care am 55.
- Ok, și pot să mă enervez și eu 5 minute? Mi le acorzi? Când? Că ai vorbit peste mine.
- Atâta știu să fac și eu. Nu pot să o bat pe Valerie! Eu nu m-aș fi purtat așa cu tine, Oana, dacă ai fi pierdut.
- Încetează! Tu faci la cameră show-ul ăsta când noi am zis că tot ce avem de vorbit, vorbim noi două?”
@asiaexpress_romania Această luptă în noroi a creat tensiuni între Oana și Mirela, continuând cu o ceartă între cele două! 😅 #asiaexpress #drumulmatasii #viral #fy #antena1 #antenaplay🤩 ♬ sunet original - Asia Express România
„I-am promis că ne luăm revanșa”
Cearta a scos la iveală cât de mult se resimt oboseala, presiunea și miza competiției în relația dintre cele două. Nu este, de altfel, prima dată când Mirela și Oana au avut un moment tensionat pe traseu. Într-o ediție anterioară s-au certat după ce s-au rătăcit într-un parc, iar oboseala și căldura și-au spus cuvântul.
Deși conflictul a părut serios în momentul difuzării emisiunii, Mirela Vaida, în vârstă de 44 de ani, a revenit ulterior cu un mesaj în care a lăsat de înțeles că supărarea nu a durat prea mult.
„Atât de mult mi-a plăcut jocul de amuletă, de aseară, din Asia Express România! Chiar dacă n-am câștigat, m-am super distrat! Oana Tomoiagă era plină de draci și de spume că n-am câștigat, dar i-am promis că ne luăm revanșa!💪 Eu mor de râs când ne certăm noi două, că suntem fix de-acolo! Noroc că suntem fete bune și ne trece repede! 😅
Altfel, mi-ar fi plăcut să ne mocirlim toți, de la host până la echipa de producție, cameramani, reporteri, nu mai zic de concurenți! Vă jur! Nu rămânem nici cu amuletele, nici cu premiile, nici cu victoriile! Rămânem doar cu amintirile frumoase și cu prietenii faini pe care ni-i facem în această competiție! Și asta îmi place de mor. Că am libertatea să fiu un om normal, nebun, sincer și liber, așa cum sunt în viața de zi cu zi!”, a scris Mirela Vaida pe Facebook.
Ambele concurente de la „Asia Express” sunt mame
Tensiunile simțite de concurente în competiție au fost provocate, în mare parte, și de dorul pe care acestea l-au simțit față de casă și de cei dragi. Amintim că Mirela Vaida are trei copii care au rămas acasă cu tatăl lor cât timp ea a concurat pentru marele premiu pe „Drumul Mătăsii”.
La rândul ei, Oana Tomoiagă are un copil, un băiețel care a împlinit 12 ani chiar în timp ce ea era în competiție și nu avea acces la telefon pentru a-l suna.
În ciuda tuturor greutăților resimțite pe traseu, Mirela și Oana au rămas puternice și nu au lăsat micile tensiuni să le strice prietenia. Chiar dacă s-au certat în concurs din când în când, sunt în continuare extrem de apropiate și prețuiesc legătura pe care au construit-o în timp.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Click, Spynews
Tags: Asia Express, Asia Express 2026, Vedete Romania, Stiri Romania