Momente grele pentru Șerban Copoț - mama lui a ținut ascunsă o boală extrem de gravă
Șerban Copoț trece prin momente de groază! Prezentatorul a aflat că mama sa a primit un diagnostic crunt din partea medicilor, cancer, dar și că și-a ascuns boala de familie pentru o lungă perioadă de timp.
Șerban Copoț, care a împlinit 41 de ani la data de 2 iulie 2022, trece printr-o perioadă neagră a vieții sale. Din păcate, mama sa a fost diagnosticată cu o boală grea, cancer, și a ales să ascundă acest lucru de familia ei. Hienă de la "Animal X" a aflat de curând despre problema ei și s-a decis să posteze un mesaj emoționant în mediul online pentru a trage un semnal de alarmă.
"Dragilor, de ceva vreme am trăit o situație pe care sunt convins că o parte din cei care mă urmăriți ați trăit-o şi voi. Am aflat că mama are cancer, o boală pe care o ținea ascunsă de o perioadă destul de lungă de timp. Probabil că frații mei nu vor fi de acord cu faptul că am ales să împărtăşesc asta cu voi, însă o fac pentru a vă încuraja să aveți grijă la cei din cercul apropiat.
Există mai multe explicații pe care le-am căutat pentru motivul pentru care a dorit să ascundă acest lucru - nu a vrut să ne împovăreze pe noi cu veştile proaste sau groaza de doctori și spitale în România... nu ştiu, poate amândouă la un loc, însă nu am dorit "să o cert" pentru că nu mai avea sens.
Ca să înțelegeți, locuiește cu familia în aceeaşi curte, deci nu vorbim de o persoană care era vizitată rar sau sunată din când în când. Stoicismul cu care şi-a dus boala pe picioare poate fi admirată acum, când a trecut prin operație, însă atunci când am aflat ne-a şocat pe toți. Ea este o femeie foarte puternică, un intelectual cu voință de fier şi dragoste (nu frică) de Dumnezeu care a crescut 4 copii pentru care s-a jertfit constant, însă oroarea față de spital a fost cea care, bănuiesc eu, a atârnat în decizia ei de a ține ascunsă boala. Până la urmă, spitalul a fost salvarea şi s-a dovedit că oamenii valoroşi şi cu inimă mare sunt şi acolo unde îi era ei groază să ajungă.
Cert este că a trecut prin operație, este bine acum şi vă mărturisesc cu mâna pe inimă că a fost teribil de grea perioada asta pentru întreaga familie. În același timp am redescoperit dragostea şi grija prietenilor care ne-au susținut toată această perioadă. O parte din drum a fost incheiată şi acum pornim pe drumul lung şi anevoios al tratamentului. Aveți grijă de cei dragi vouă şi încurajați-i să vă spună lucruri de genul ăsta. Multă sănătate! #familie", a scris el în mediul online.
După ce a distribuit acest mesaj, prezentatorul TV a primit numeroase comentarii și mesaje cu gânduri bune din partea internauților. Unii dintre ei chiar și-au împărtășit povestea de viață:
"Multă sănătate și putere tuturor celor din familia voastră ❤️".
"Ai dreptate Șerbane, mulți bolnavi stau acasă și nu merg la spital. O data că nu mai au încredere în spitalele noastre nu mai au bani și atunci renunțat sa mai lupte! Să fiți aproape de mama voastră și sa o ajuți sa treacă mai ușor peste lupta grea pe care o are de dus. Dumnezeu sa vă binecuvânteze cu multă putere pe toată familia! Bravo Serban, ești un copil minunat!",
"Multă sănătate mamei tale ! Am trecut și eu cu mama mea prin așa ceva. Ea, care se lupta cu "balaurul " era cea puternică eu ma luptam cu lacrimile mele și cu dorința de a o ține cât mai mult lângă mine. Au trecut 12 ani de atunci și mă bucur în continuare de fiecare clipă petrecută cu ea. Sunt convinsă că dragostea și rugăciunile voastre și optimismul mamei tale, o vor ajuta să se facă bine. Bunul Dumnezeu și Maica Domnului sa fie cu voi cu toți !!! Doamne ajută! 🤗🤗🙏🙏🌹",
"Multumim ca ți-ai deschis sufletul și ai scris despre asta aici. 🙏💙 Este foarte important să fie trase mai mereu, acest tip de semnale, să facem măcar unii din noi cumva acest gest de awarness ca să trezim poate somnul altora. Multă sănătate, putere și energie, răbdare și încredere 🙏🤍❤️".
Ulterior, Șerban Copoț a mai distruibuit un videoclip în care le mulțumește tuturor celor care i-au scris și l-au contactat pentru susținerea și grija lor.
Citește și: Are sau nu Cătălin Botezatu intervenții estetice? Designerul a răspuns ferm
Surse foto: Facebook