Monica Davidescu a trecut prin două intervenții chirurgicale serioase anul trecut, dar a ținut totul secret. Ce probleme de sănătate a avut și cum se simte acum

Monica Davidescu a trecut prin două intervenții chirurgicale serioase anul trecut, dar a ținut totul secret. Ce probleme de sănătate a avut și cum se simte acum
Alexandra Siromașenco
Marţi, 18.02.2025

Actrița Monica Davidescu a avut parte de un an dificil, marcat de probleme de sănătate care au necesitat chiar intervenții chirurgicale. Deși a trecut prin momente foarte grele, vedeta a ales să fie discretă.

Anul trecut a fost unul complicat pentru Monica Davidescu, care nu doar că a pierdut oameni dragi, dar s-a confruntat și cu probleme de sănătate serioase.

Actrița a fost supusă la două intervenții chirurgicale și a petrecut mult timp în spital, fără să facă publice aceste informații până acum.

„A fost un an în care am pierdut niște oameni dragi, vorbesc de Ileana Stana-Ionescu, Andrei Ionescu și de Dinu Săraru. A fost un an mai greu din punct de vedere al sănătății, pentru că am trecut eu prin două intervenții chirurgicale, dar sunt bine (...)

În schimb, am fost împreună și, cumva, am trecut împreună prin toate, și atunci, dacă familia e împreună, ea te susține și la bine și la rele”, a declarat Monica Davidescu într-un interviu pentru Viva.

„Când ai o fericire, spune-o la toată lumea”

Vedeta a mărturisit că și-a păstrat problemele de sănătate în cercul restrâns al familiei, respectând un principiu de viață învățat din copilărie.

„E o vorbă pe care am învățat-o de la bunica din sat. Când ai o fericire, spune-o domne la toată lumea și lasă-i pe toți să vină să vină și să te vadă, și împarte bucuria aia cu toții, că toți se vor bucura un timp, poate și cei care te invidiază.

Când ai un necaz, încearcă să îl rezolvi cu cei mai apropiați ai tăi, pentru că oricum, cei care îți sunt alături nu îți pot fi și la necaz. Cei care îți sunt alături la bucurie nu îți pot fi și la necaz”, a adăugat ea.

„A fost un an greu”

În ciuda problemelor de sănătate, Monica Davidescu nu s-a lăsat doborâtă și a revenit în forță în teatru.

Anul trecut a participat la repetițiile pentru spectacolul „Visul unei nopți de vară”, un proiect dificil, dar care s-a bucurat de mare succes.

„A fost un an greu pentru că au început repetițiile la acest proiect, „Visul unei nopți de vară”, care tocmai a avut premiera pe 10 februarie, și a fost un parcurs mai lung la repetiții, mai dificil, o producție mai grea, foarte multe piedici, dar pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am surmontat și am avut premiera și ne-am bucurat cu toții”, a declarat actrița pentru aceeași sursă.

Anunțul lui Aurelian Temișan după 30 de ani de relație cu Monica Davidescu. "Să sperăm că mai stăm"

Monica Davidescu și Aurelian Temișan au o relație de peste 30 de ani

Sprijinul familiei a fost esențial în această perioadă grea, iar soțul ei, Aurelian Temișan, i-a fost alături la fiecare pas. Cei doi sunt împreună de peste 30 de ani și au o căsnicie de invidiat.

Întrebată care este secretul unei căsnicii atât de longevive, Monica Davidescu a declarat:

„Nu am un răspuns. Pur și simplu ne-am crescut unul pe celălalt. Am încercat să ne echilibrăm, am încercat să trecem cu vederea peste supărări și peste necazuri. Și le-am dus pe toate.

Nu știu cum au trecut anii ăștia. Recunosc că ne-au legat și activitățile pe care le-am avut de făcut în jurul spectacolelelor”.

Cum se menține în formă Monica Davidescu

La 52 de ani, Monica Davidescu reușește să arate impecabil și își menține sănătatea printr-un stil de viață echilibrat.

monica davidescu zambitoare alaturi de o pisica

Actrița a adoptat o alimentație sănătoasă, bazată pe un consum redus de grăsimi și proteine slabe.

„Am grijă la ce mănânc, recunosc, dar în sensul că am o dietă care îmi ajută sistemul meu digestiv, nu să slăbesc. Pur și simplu să fiu echilibrată. Mănânc mai puține grăsimi, evident.

Nu am mâncat carne o perioadă foarte lungă, iar acum am reintrodus carnea albă în alimentație. Pește mănânc de multă vreme”, a explicat ea.

În plus, actrița este foarte activă și merge de două ori pe săptămână la sală. De asemenea, nu neglijează nici aspectele ce țin de frumusețe, apelând la tratamente non-invazive pentru a-și menține tenul proaspăt.

„Merg la sală, dar nu merg să fac forță. Spre exemplu, acum merg la gyrotonic, este o altă formă de gimnastică, ceva care antrenează mușchii de structură, ăia micuți pe care nu îi știm. Merg de două ori pe săptămână.

Nu ratez saloanele de frumusețe, unde merg întotdeauna să îmi fac tratamente non-invazive la față și atunci, combinându-le pe toate, ușor-ușor mă mențin”, a mai spus ea.

Chiar dacă a trecut prin momente dificile, Monica Davidescu a reușit să le depășească cu brio, având parte de sprijinul celor dragi.

Surse foto: facebookfacebook

Surse articol: romaniatvclickviva

Tags: Aurelian Temisan, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe