Nicolai Tand, despre viața grea pe care a trăit-o în străinătate. „Am locuit în mașini abandonate"

Nicolai Tand, despre viața grea pe care a trăit-o în străinătate. „Am locuit în mașini abandonate"
Ramona Jurubita
Marţi, 25.06.2024

Nicolai Tand este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din România. În timp, s-a făcut remarcat prin intermediul preparatelor sale deosebite și a reușit să cucerească o mulțime de oameni cu gusturile alese pe care le obține în farfurie. În spatele succesului său stă însă o poveste emoționantă, cu multe greutăți, dar și cu multe peripeții.

Înainte de a fi celebru, Nicolai Tand a trecut prin multe situații care i-au testat limitele. Prima mare cumpănă a fost la 12 ani, când tatăl lui s-a stins din viață. Deși face parte dintr-o familie numeroasă și este cel mai mic dintre frați, s-a maturizat mai repede, fără voia sa.

Când era încă pe băncile școlii, mergea la muncă pentru a-și ajuta mama, căci el rămăsese singurul ei sprijin după ce frații mai mari și-au făcut un rost în viață. Apoi, după ce a absolvit 10 clase, a ales să renunțe la studii și să plece în străinătate, acolo unde a învățat cele mai multe secrete culinare. Din fericire, după câțiva ani, soarta l-a adus înapoi acasă, mai puternic și pregătit să arate ce știe și ce poate.

Nicolai Tand zâmbitor, purtând drapelul României pe umeri

Despre toate încercările vieții a vorbit deschis în podcastul „Gând la Gând cu Teo”, în cadrul căruia și-a amintit și cum a câștigat primii bani.

„Am făcut 10 clase, dar în vacanțele de vară plecam la lucru prin țară. După am zis că nu o să mă duc să fac liceu și să o las pe mama să muncească pentru mine. Deja muncea și de la 12 ani de când am rămas numai eu cu ea, mi-a fost și mamă și tată. Am plecat într-o vacanță de primăvară de la școală la cireșe și apoi mi-am luat liber de la școală și am mai stat o săptămână și la cules de căpșuni. Mi-am făcut primii mei bani. I-am dus acasă. Am mers și i-am dus mamei.”, i-a mărturisit bucătarul lui Teo Trandafir.

Pentru că a vrut să câștige mai mult și să învețe cât mai multe lucruri noi, Nicolai Tand și-a propus să își depășească limitele. Așa se face că a ajuns să își ia inima în dinți și să plece din țară.

Prima oară a mers în Serbia, unde a lucrat tot în agricultură, iar mai târziu a ajuns în Italia, unde i-a fost greu să își găsească de muncă.

„Am stat vreo săptămână (n.r. în Italia) și niciodată n-am prins de lucru. Locuiam în niște mașini abandonate, într-un fel de cimitir de mașini în afara orașului. Începuse să fie frig, era prin septembrie. La 20 de ani nu te gândești…

Mama era acasă, era bine, deci știam că nu-s probleme, și, în rest, eu eram tânăr, ce să fac? De ce să mă plâng? Și acum dacă mă gândesc, de ce să mă plâng? Că mi-am luat viața în cap? Că am plecat într-o țară străină? Că voiam să devin mai matur, să învăț lucruri? Adică descopeream lumea.”, a mai spus pentru sursa menționată.

Nicolai Tand gătind în aer liber, fotografiat în timp ce dă o varză pe răzătoare

Andreea Marin, cu sufletul la vedere: „Acolo unde demnitatea mea nu mai este respectată, lucrurile se încheie”

„N-am bani, vreau să mănânc”

Nicolai Tand nu s-a lăsat descurajat de experiența din Italia, iar mai târziu și-a încercat norocul în Franța, unde și-a descoperit și pasiunea pentru gătit, pe care a reușit să și-o perfecționeze continuu de atunci. Dar până la succesul de astăzi a avut mult de muncă, având în vedere că a pornit de jos. Ba mai mult, a fost nevoit să cerșească pentru a avea ce să mănânce printre străini.

După cum i-a mărturisit lui Teo Trandafir, primele propoziții pe care le-a învățat în franceză au fost „N-am bani” și „Vreau să mănânc”.

„Mi s-a spus că pot să fac un ban vânzând ziare (...). M-am pus în fața magazinului, am luat ziarele, zece ziare, și le țineam așa și le dădeam în fața magazinului. Cerșeam pur și simplu. Și veneau doamne sau domni și când mă vedeau acolo, ziceau: ești român. Erau de treabă! Și mai primeam câte 10 franci, unii ziceau că nu le trebuie ziarul, mi-l lăsau mie. (...) Am stat aproape un an și ceva - doi ani de zile, pentru că nu știam franceză, nu aveam acte, trebuia să cunosc și alți băieți care lucrau în șantier ca să nu mai cerșesc și să mă duc să fac mai mulți bani.”, a povestit Nicolai Tand.

În ciuda greutăților, bucătarul a căutat permanent să evolueze, să se întreacă pe sine și știa că într-o bună zi va ajunge departe. Tocmai de aceea, a făcut tot ce a ținut de el pentru a-și îndeplini visul. Nu a fugit de responsabilități și chiar a încercat să facă de toate. A lucrat în agricultură, în construcții, în modelling, a fost șofer pe ambulanță și mai apoi a muncit în restaurante, de unde a „furat meserie”.

„Căutam de lucru. Ceream tot timpul de lucru. Nu voiam numai să cerșesc. Ziceam ok, pot să și lucrez. Dacă aveți nevoie de lucru acasă, sunt bun la orice. Dacă la început am plecat în Franța să fac bani, după ceva timp mi-am dat seama că e important să învăț limba și după aceea am început să-mi schimb prioritățile. Voiam să învăț franceza, să-mi fac prieteni francezi, să înțeleg cultura. Îmi dădeam seama că așa aș putea face mai mulți bani. Ideea era tot pentru bani, dar mi s-a schimbat mentalitatea. După aia am început să mă bag la construcții (...), am fost și model, am făcut și niște reclame.”, și-a amintit.

Primul său job într-un restaurant a fost cel de ospătar, însă cu timpul a reușit să se „strecoare” în bucătărie, acolo unde a simțit că îi este locul. Acum, ajuns la 50 de ani, își amintește cu mândrie de începuturile carierei sale de bucătar.

„Pasiunea pentru gătit o am încă de pe vremea în care mama mă lăsa de pază la oala cu fasole de pe foc. Am învățat de la colegii mei bucătari cum să gătesc franțuzește, chiar daca eu le pregăteam acasă fasole bătută și sarmale, un deliciu pe care-l mâncau cu nesaț de fiecare dată. De asta cred ca mi-a și plăcut Franța atât de mult. Oamenii se respectă și respectă mâncarea, iar a fi bucătar e o meserie faină, e creație.”, a explicat într-un interviu mai vechi.

Cu toate că a trecut de mulți ani de cealaltă parte a baricadei și acum este patron de restaurant, Nicolai Tand a rămas la fel de modest, pentru că a pornit de jos și știe „cu ce se mănâncă” fiecare meserie: spălător de vase, ajutor de bucătar, bucătar, ospătar.

Cornel Palade a vorbit sincer despre dependența de jocurile de noroc: „Am fost un mare consumator de păcănele, dar într-o zi m-a luminat Dumnezeu”

Surse foto: YoutubeFacebookFacebook

Surse articol: YoutubeKanaldWowbiz

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe