Nuntă ca în povești în familia Ancăi Țurcașiu. Fiul ei s-a cununat religios
Mare bucurie în familia Ancăi Țurcașiu!
Fiul ei, Radu Alexandru Georgescu, s-a cununat religios cu aleasa inimii lui, sâmbătă, 3 septembrie. Cei doi porumbei au semnat actele în fața ofițerului de stare civilă la finalul lunii aprilie, anul acesta.
Anca Țurcașiu, acum în vârstă de 52 de ani, e mai fericită ca oricând! Fiul ei, Radu Alexandru Georgescu, care are 23 de ani, s-a cununat religios cu aleasa inimii sale. El și Andreea au avut parte de o nuntă mare, ca în povești, iar actrița, acum soacră mare, a strălucit de-a dreptul alături de cei doi îndrăgostiți.
Și pentru că ziua de 3 septembrie poartă, de acum, o mare însemnătate, vedeta a vrut neapărat să împărtășească momentul special cu prietenii virtuali. Aceasta a filmat un scurt videoclip în biserică, dorind astfel să transmită un mesaj emoționant mirilor.
„Am foarte mari emoții! A sosit ziua cea mare în care Radu se căsătorește religios aici, la Sfântul Elefterie. Sunt foarte emoționată și, în același timp, foarte fericită“, a spus ea, înainte de cununia religioasă.
Petrecerea a avut loc în Paradisul Verde, la Corbeanca, unde artista a trăit vreo 20 de ani. Vedeta a impresionat publicul larg cu rochița roșie, superbă, pe care a îmbrăcat-o și a postat pe pagina personală de Instagram imagini de colecție de la marele eveniment.
"Iubiții vieții mele!
Ziua cea mare a sosit.
Azi, în fața lui Dumnezeu și-au mărturisit dragostea.
Am avut emoții foarte mari.
Dar, sunt atât de fericită! Iubirea, bunătatea, pacea să vă însoțească mereu!!!", a scris ea în dreptul fotografiilor.
Bineînțeles, la o asemenea apariție, internauții nu s-au putut abține să nu-i transmită gânduri bune mândrei mămici. Aceștia au scăldat-o pe actriță în complimente și laude în secțiunea de comentarii. Mulți dintre ei le-au urat "Casă de Piatră" celor doi miri.
"Cum arăta soacra mare!!!Ar trebui să fii interzisă!😀🥰🥰🥰", spune actrița Elvira Deatcu.
"Dumnezeu sa va binecuvânteze pe toti trei ! Va imbrățișez cu drag !!!❤️❤️❤️❤️❤️", a transmis și Ozana Barabancea.
"Anca Țurcașiu este o femeie fenomenală 👏👏👏❤️❤️❤️ casa de piatra !", "Superbi! La multi ani, in iubire si lumina! Tu, esti BETON!🙏❤️😍🤩🥂🎊", "Soacra mare sa ți trăiască copii! Casa de piatra și fericire! 😍", au mai scris alte persoane.
Radu Alexandru Georgescu este fiul Ancăi Țurcașiu și al medicului Cristian Georgescu. Solista și tatăl copilului au fost căsătoriți timp de 22 de ani, însă au divorțat în anul 2020. Motivul ar fi fost infidelitatea medicului. Tânărul mire a urmat cursurile Facultății de Pedagogie și este profesor de snowboard. Acesta cântă și la pian, din pasiune, însă nu și-a dorit niciodată să-și expună talentul și în lumina reflectoarelor, ca profesie.
Casă de piatră, Radu și Andreea!
Citește și: Cum este Dani Oțil în rolul de tată
Surse foto: Instagram, Instagram, Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Libertatea, EVZ