Își amintesc și acum cum s-au cunoscut
Să recunoaștem, chiar și persoana cu cea mai ascuțită memorie uită anumită lucruri după un timp, mai ales detaliile unei situații. Conform revistei GQ, Al Pacino își amintește cu exactitate cum l-a cunoscut pe Robert De Niro și cât de impresionat a fost de carisma sa.
Atunci când Al Pacino, acum în vârstă de 80 de ani, l-a cunoscut pe Robert De Niro, în prezent în vârstă de 76 de ani, în 1968, ambii erau actori tineri și în ascensiune, ale căror cariere urmau să se dezvolte abia la începutul anilor '70. Astăzi, Al Pacino și Robert De Niro au o serie de premii ale industriei și sunt,fără doar și poate, unii dintre cei mai mari actori de la Hollywood.
„Îmi amintesc foarte clar întâlnirea. Incredibil, l-am văzut pe tipul acesta, m-am gândit Uau, are o astfel de carismă. Nu făcea nimic. El doar mergea. Dar am simțit ceva din partea lui pe care nu pot să exprim în cuvinte.”, spunea Al Pacino când își amintește prima dată când l-a întâlnit pe De Niro.
Fanii de pretutindeni s-au bucurat enorm la auzul veștii că Al Pacino și Robert De Niro au format, din nou, echipă pe platourile de filmare în 2019. Cei doi sunt considerați titani ai lumii cinematografice. Chiar și oamenii cărora nu le plac filmele cu gangsteri tot au auzit de rolul epocal al lui Al Pacino din filmul "The Godfather" și de al lui Robert De Niro din "Goodfellas".
Cei doi actori împărtășesc, pe lângă prietenia ce durează de mai bine de 50 de ani, și povești asemănătoare de viață: amândoi au avut probleme adolescență, au aceeași etnie și au crescut în New York în același timp.
Află din galeria foto cum Al Pacino și Robert De Niro reușesc să fie buni prieteni încă din anul 1970!