Oana Lis, dispusă să facă orice pentru a face rost de bani pentru medicamentele lui Viorel Lis. "I-am promis că voi fi alături de el până-n ultima clipă"

Oana Lis, dispusă să facă orice pentru a face rost de bani pentru medicamentele lui Viorel Lis. "I-am promis că voi fi alături de el până-n ultima clipă"
Alexandra Siromașenco
Joi, 21.08.2025

Oana Lis își transformă casa în „magazin” ca să poată acoperi costurile tot mai mari ale tratamentelor lui Viorel Lis. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.

Oana Lis, soția fostului edil al capitalei a vorbit deschis despre greutățile financiare și emoționale prin care trece și a dezvăluit că nu va renunța să-l îngrijească, indiferent de câte provocări va întâmpina.

„Ce e în sufrageria mea, toate, de vânzare”

De luni bune, Oana Lis, în vârstă de 46 de ani, își anunță comunitatea online ori de câte ori mai pune la vânzare obiecte din locuință, de la accesorii și piese de mobilier, până la tablouri.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Oana Lis (@oanalis1)

„Ca să înțelegeți, ce e în sufrageria mea, toate, de vânzare… Mă anunțați, dacă doriți o amintire de la noi. Și, așa, ne și ajutați. Geanta costă 120 lei, nu știu dacă e piton. Nu sâsâie.

Iar tabloul costă 2.000 de lei, e realizat de un pictor moldovean, și e mare, are cam un metru lungime și un metru lățime”, a transmis soția lui Viorel Lis pe Instagram.

Oana Lis a spus, mai sincer ca oricând, de câte ori l-a înșelat pe Viorel Lis: „Mi se pare normal în 25 de ani să se întâmple”

„Nu-l las la azil”

Viorel Lis , în vârstă de 80 de ani, se confruntă cu probleme serioase de sănătate, care impun tratamente costisitoare și supraveghere permanentă.

Pentru Oana Lis, fiecare zi înseamnă drumuri, programări, tratamente și un efort considerabil.

Chiar dacă traversează un impas financiar, Oana Lis insistă că nu va renunța niciodată la Viorel și la dorința lui de a fi îngrijit acasă.

 oana si viorel lis fotografie de la inceputul relatiei imbracati elegant in birou

Viorel Lis și-a propus să dea lovitura în online la 80 de ani. Problemele de sănătate nu-l împiedică să fie activ cu fanii

„I-am promis că voi fi alături de el până în ultima clipă și că nu-l las la azil, asta e cea mai mare frică a lui. Este o persoană lucidă, conștient de el și vrea să stea acasă, în patul lui, până în ultima clipă.

Problema e că de ceva timp a devenit o persoană cu dizabilități, cu un handicap locomotor, și nu am știut cât de greu e să ai grijă totală de o persoană cu asemenea probleme.

Nu am știut provocările unei persoane cu dizabilități…Voi lupta în continuare pentru că el este familia mea”, a mai spus vedeta într-o postare pe Facebook.

Oana Lis a mai spus că va continua să scoată la vânzare lucruri din casă, ori de câte ori va fi nevoie, pentru a acoperi costurile medicale ale lui Viorel Lis.

Viorel Lis și-a ales deja locul de veci și a lăsat indicații clare. "Spune că e ultima lui casă"

Surse foto: facebookfacebook

Surse articol: wowbizcancankanald

Tags: Oana Lis, Vedete Romania, Viorel Lis

Articolul urmator »
Anamaria Prodan face bani pe Tik Tok! Ce nouă „afacere" are alături de iubitul ei
Anamaria Prodan face bani pe Tik Tok! Ce nouă „afacere" are alături de iubitul ei
Mariana Voinea | Vineri, 29.11.2024
Incepe quiz
Cât de bine îți cunoști corpul? Testul pe care orice femeie ar trebui să îl facă
Cât de bine îți cunoști corpul? Testul pe care orice femeie ar trebui să îl facă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe