Oana Roman susține că Marius Elisei își vede fiica la câteva luni: „Nu se vede cu tatăl ei decât cam două ore”

Oana Roman (48 de ani) a vorbit recent despre situația dificilă a fiicei sale, Isabela, în relația cu tatăl ei, Marius Elisei (37 de ani). De când s-au separat în septembrie anul trecut, el și-a refăcut viața alături de o altă femeie. Cu regret, vedeta a dezvăluit că bărbatul își vede fiica doar sporadic, câteva ore, o dată la câteva luni.
După o perioadă grea, marcată de moartea mamei sale, Mioara Roman, Oana Roman a decis să plece pentru câteva zile la mare, singură, pentru a se relaxa și a-și aduna gândurile.
Mulți fani au crezut că Isabela este la tatăl ei, dar vedeta a clarificat că fetița a rămas la o prietenă, deoarece fostul ei soț nu are timp să stea cu ea.
„M-ați întrebat de Isabela. Isabela nu este cu mine, dar nici cu tatăl ei. M-ați întrebat și nu, nu este cu el. Ea este la o prietenă de-ale ei și este ziua acestei fetițe și stă la ea în acest weekend. Isa este deja mare și această fetiță e foarte drăguță.
Nu este la tatăl ei, pentru că nu se vede cu tatăl ei decât cam două ore, o dată la câteva luni, pentru că mai mult n-are el timp. Nu a stat deloc cu el peste noapte și nici nu l-a văzut mai mult de două ore”, a declarat fiica lui Petre Roman.
Isabela este afectată de lipsa tatălui
Oana Roman știe cât de mult suferă Isabela din cauza absenței tatălui ei și încearcă să îi fie alături și să o sprijine. Vedeta i-a oferit un sfat valoros fiicei sale, îndemnând-o să nu urască pe nimeni, indiferent de situație.
„I-am explicat că ura este ceva ce te apasă pe tine, cel care o simți și nu afectează deloc persoana față de care simți acest sentiment.
I-am explicat că și mie mi-au greșit mulți, mi-au greșit grav, dar nu îi urăsc, pentru că nu vreau să mă împovărez cu asta. Îi ignor sau îi țin departe, mă rezum la un salut sau poate nici atât.
Nu urăsc pe nimeni și asta îmi dă putere asupra mea și asupra lor. Ura doar te împovărează, dar nu ajută la nimic. Încercați să nu urâți pe nimeni, oricât rău v-ar face.
Ignoranța este cea mai eficientă armă. A ignora total pe cei care îți greșesc, a nu îi lua în seamă, a continua să trăiești imperturbabil este cea mai cumplită pedeapsă pentru ei”, a povestit vedeta pe Instagram.
Marius Elisei, fericit alături de noua sa iubită
După despărțirea de fiica lui Petre Roman, în septembrie 2023, Marius Elisei pare să fi găsit în sfârșit liniștea alături de o nouă parteneră. În ciuda ritmului rapid al relației lor, cei doi s-au mutat deja împreună și își fac planuri de viitor, inclusiv de a deveni părinți din nou.
Bărbatul își exprimă fericirea și mulțumirea pentru această nouă etapă a vieții sale, subliniind că trăiește în prezent și se bucură de fiecare moment alături de Gabriela Elena Băcinică.
„De ce nu?! (n.r. dacă se gândesc să facă un copil). Nu știm ce ne rezervă viața. Suntem mulțumiți că suntem împreună, suntem fericiți împreună. Ne bucurăm unul de celălalt. Ne e foarte bine împreună.
Da (n.r. dacă s-au mutat împreună), nu mai e pe timpul ăla, stai să mai treacă… Dacă simțim un lucru, noi îl facem. Nu trebuie să așteptăm nu știu câte zile sau luni, sau ani ca să vedem dacă e ok sau nu.
Care e problema? Până în momentul de față nu s-a întâmplat nimic, încât să ne supărăm unul pe celălalt, nu suntem scandalagii. Sănătoși să fim, ce o vrea Dumnezeu de aici încolo”, declara bărbatul anul trecut.
Deși criticile cu privire la Oana Roman și Marius Elisei nu au întârziat să apară, amândoi încearcă să-și găsească echilibrul și să fie fericiți în noile lor vieți.



Surse foto: Facebook, Instagram
Surse articol: A1, Ego, Libertatea