Povestea numelui Adrianei Bahmuțeanu: „Era o tragedie când am divorțat pentru că nu puteam semna cu numele meu”
Adriana Bahmuțeanu (50 de ani) este o prezență spumoasă în spațiul public din România, iar oamenii o recunosc după curajul de a-și spune de fiecare dată părerea fără să se teamă de consecințe.
Foarte puțini știu că numele ei de fată nu este Bahmuțeanu, ci Toma. În certificatul de naștere este trecută Adriana Cristina Toma.
În spatele numelui pe care îl poartă în prezent se află o poveste lungă, pe care acum jurnalista o privește ca pe o lecție de viață. Totul are legătură cu primul ei soț, Cosmin Bahmuțan, căruia i-a acceptat cererea în căsătorie când era foarte tânără, mai exact înainte de a împlini 18 ani. Pentru că era și foarte îndrăgostită, s-a măritat imediat după majorat.
Pe atunci abia începea să se facă remarcată în presă, așa că numele de la acea vreme a rămas ca o emblemă. La debutul ca jurnalist o chema Adriana Bahmuțan, după soțul de atunci.
După ce a divorțat, fostul partener nu i-a permis să își păstreze numele. Era conștientă că revenirea la numele de fată i-ar fi afectat notorietatea, drept urmare a făcut tot posibilul ca oamenii să poată asocia în continuare fața de la televizor cu numele pe care l-au tot auzit încă de când a apărut prima dată pe micile ecrane.
Cum a rezolvat problema? A mai adăugat două libere în numele Bahmuțan, separându-se astfel de imaginea fostului soț. Așadar, Adriana Bahmuțan a devenit Adriana Bahmuțeanu și a început un nou capitol al vieții sale.
„Sunt foarte fericită că am reușit să mă rup din acea relație toxică și da, mi-am schimbat numele administrativ pentru că eram cunoscută deja în presă ca Adriana Bahmuțan și n-aveam cum să semnez altfel, în vremea aia lucram la Evenimentul Zilei și era o tragedie când am divorțat pentru că nu puteam semna cu numele meu, el nedându-mi voie. Și până la urmă am rezolvat și această problemă.”, a mărturisit jurnalista într-un interviu mai vechi.
Adriana Bahmuțeanu a trăit un coșmar alături de primul soț
Povestea căsniciei cu Silviu Prigoană este arhicunoscută, însă despre primul mariaj nu se știu la fel de multe detalii. Vedeta a vorbit destul de rar despre relația toxică cu primul soț, care s-a terminat extrem de urât. Iată ce a dezvăluit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unul dintre puținele momente în care a deschis sertarul cu amintiri dureroase.
„A scos un pistol și mi l-a pus la cap! Am avut tăria de caracter să-i zic: Bine, împușcă-mă! Eu la tine nu mă mai întorc!
A fost apogeul unei relații absolut toxice, pe care îmi doream de multă vreme să o închid și nu aveam puterea să mă rup de ea! Până la urmă am pus punct, am plecat, s-a întâmplat ce s-a întâmplat! Uite că n-am murit, sunt aici în viață, pentru că era evident că el nu m-ar fi împușcat în momentele alea!
Și deja începusem să învăț, să citesc și știam că cei care își agresează partenerele, soțiile, iubitele sunt de fapt niște oameni în interiorul lor slabi, ba mai mult niște psihopați! Asta s-a întâmplat!”
„Am fost victima violenței domestice”
Înainte ca mariajul să ajungă la final, Adriana Bahmuțeanu a trecut prin multe situații dureroase, căci a fost, după cum a declarat chiar ea, „o victimă a violenței domestice”.
„Primul meu soț era o persoană dificilă din toate punctele de vedere, de asta ne-am despărțit. În perioada aia mă urmărea, eram o femeie singură, mă șantaja, mă amenința, mă trezeam cu el la ușă. Sub aceste amenințări am reacționat la impuls, ca să îmi salvez propria piele și nu m-a interesat ce las în spate.
În limbajul corporal se vedea că vreau să plec, să scap de el. Eram efectiv terorizată de această persoană. Era o relație toxică. Am fost victima violenței domestice. Preferam să mor, decât să mai fiu cu el împreună.”
Și-a dat seama foarte greu că era victima violenței domestice
Pentru că în vremea comunismului nu se cunoștea termenul de „violență domestică”, Adriana Bahmuțeanu și-a dat seama destul de târziu că era o victimă în primul său mariaj. Totuși, când a înțeles ce i se întâmpla, a plecat fără să se mai uite în urmă.
„S-a transformat în timp. La început a fost totul lapte și miere. După aceea n-a mai fost, dar intrasem în presă, erau zorii democrației, ca să spun așa, pe vremea aia. Încă nu se vorbea despre violență domestică. Dacă stai să te gândești, ordinul de protecție a devenit valabilă în România în 2018. Noi vorbim de anii 1995-1996. Ei, acolo am aflat, în presă, ce înseamnă violența domestică. Acolo am aflat că, de fapt, relația mea - pentru că nu știam de ce nu merge - că relația mea nu e așa cum trebuie.
În acea căsnicie mi-am dat seama că urmam modelul familiei. În familia mea, femeile suportau la bărbați, nu divorțau niciodată, erau supuse. Femeile considerau că bărbatul e stăpân în casă și că dacă vine nervos de la job, îți mai dă și o smetie. Și atunci am depășit etapa aia.”, a declarat în emisiunea „Povești de Film, cu Mara Banică”.
Vedeta a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor să iasă din acea căsnicie, însă a făcut tot ce a putut pentru a se elibera din legătura toxică pe care o avea cu primul soț.
„Am făcut o adevărată regie ca să plec din casă. M-a ajutat avocatul Cerveni, Dumnezeu să-l odihnească. Mi-a spus să fur actele din casă, actele mele, certificatul de căsătorie, să-i spun că merg undeva la coafor, o chestie obișnuită, să le ascund ca să nu mi le găsească și să i le dau. Și până la urmă am divorțat.
Nu știu ce fel de pistol avea. Nu am stat niciodată să văd dacă era chiar un pistol adevărat, sau dacă era unul cu gaze, sau unul cu bile. Se lua ușor pistolul în anii ’90. (...) A zis: „Ori ne împăcăm, ori dacă nu, te împușc. Tu mori!”. Și am zis: „Da, eu mor și tu de duci la pușcărie”. Și atunci mi-am luat viața în piept.”, a mai spus ea pentru aceeași sursă.
Din fericire, ce a fost mai rău a trecut, iar vedeta este acum fericită. Nici a doua căsnicie nu a fost menită să dureze, însă după ce a divorțat de mai multe ori de Silviu Prigoană, și-a găsit liniștea în brațele actualului partener: George Restivan.
Surse articol: Youtube, Libertatea, Spynews, Evz, Youtube