Radu Anton Roman este cel care a reinventat bucătăria românească. În fiecare duminică, te făcea să vibrezi în fața televizorului și de fiecare dată când dezvăluia vreo rețetă delicioasă, parcă citea dintr-o carte cu basme. Visa de mic să devină scriitor clasic, dar viața a avut alte planuri pentru el. A chituit geamuri și s-a pensionat la 37 de ani, dar a reușit să aducă magia sa în bucătăria românească. Aceasta este povestea de viață a geniului Radu Anton Roman.
Radu Anton Roman s-a născut la 19 august 1948 la Făgăraş, în judeţul Braşov. Din copilărie visa să ajungă scriitor, dar până să își vadă visul împlinit, viața i-a pus în cale câteva obstacole. După moartea mamei sale, este trimis de tată împreună cu sora sa, Anca Pop, la București și își ia astfel la revedere de la locul copilăriei sale.
În București viața nu a fost deloc ușoară. S-a înscris la Facultatea de Drept, dar și-a dat seama că avocatura nu este de el pentru că știa că prima sa iubire nu avea nimic de-a face cu legile, sălile de judecată sau cu avocații, după cum a povestit sora sa Anca Pop pentru Adevărul.
Sursă foto: Imgur
Tot atunci a început să participe la diverse cenacluri literare, iar în paralel muncea în diverse domenii pentru a face rost de bani de mâncare. A avut meserii precum chituitor de ferestre la Hotel Intercontinental, între 1968 şi 1969, învăţător la Râuşor, în 1970, pedagog şi gardian de noapte la „Sanatoriul pentru copii“ din Timişul de Sus, în 1971, bibliotecar la Biblioteca Municipală Bucureşti, între anii 1976-1978.
În cele din urmă ajunge să se înscrie la Facultatea de Jurnalism și în 1974 câştigă „Premiul tineretului pentru reportaj literar“, iar în 1976, îşi susţine lucrarea de dizertaţia, intitulată „Clişee imperative în cronica de artă“.
„Sunt închis în acest trup"
În 1983, Radu Anton Roman este diagnosticat cu o boală ce avea să îi schimbe viața pe veci.
"Avea cam 35 de ani. Oricum, boala asta nici nu se manifestă înainte de mijlocul vieţii. A fost întâmplător. A căzut, a avut o fractură, la analize i-a ieşit ceva care a trimis spre altă zonă şi, din aproape în aproape, au aflat. I-au descoperit o afecţiune congenitală, un tip de displazie neurogenă, cauzată de o enzimă lipsă. Afectează membrele, este înrudită cu scleroza în plăci. Mergea foarte greu, îşi ţinea degetele aşa (n.r. – femeia îşi chirceşte degetele mâinii drepte). S-a şi îngrăşat din cauza maladiei. Unul din efectele bolii era modificarea ţesutului muscular. Lui i-a afectat zona centurilor, cum se numeşte, umerii şi picioarele. Nu avea tonus normal. Încerca să facă gimnastică − bine, e mult spus asta. Era aşezat pe aparate şi ajutat să ridice mâinile şi picioarele. Suferea cumplit. Îmi spunea tot timpul: „Sunt închis în acest trup", a povestit sora sa, Anca Pop.
Nu se lasă îngenuncheat de acestă veste teribilă și își continuă visul de scriitor. Începe să publice poeme, reportaje și romane, iar în 1985 dă lovitura cu romanul intitulat „Zile de pescuit“ care îi aduce prestigios premiu "Luceafărul". Însă ceea ce părea a fi noroc, de fapt a fost ghinion.
Pensionat la 37 de ani
Romanul „Zile de pescuit“, care conținea 11 povestiri din cea mai neagră perioadă a dictaturii ceaușiste dintr-un sat pescăresc din Delta Dunării, s-a vândut în 30.000 de exemplare. Autoritățile de la aceea vreme aflaseră de acest roman și cum bine știm cu toții, nimeni nu avea voie să spună ceva de rău de conducătorul "mult iubit" al poporului.
Este dat afară de la ziarul "Munca", unde lucra la aceea vreme, fiind forțat să se pensioneze medical la vârsta de 37 de ani. Din păcate, nici o lucrare nu îi va mai fi publicată pe undeva până în 1989.
După revoluția din 89', realizează două documentare, ambele pentru Televiziunea Română, „Paradisul pierdut“ (1990) şi "Delta, acum!" (1991).
Întâlnirea cu Jacques-Yves Cousteau
În 1991, îl întâlnește pe marele explorator francez Jacques-Yves Cousteau, iar acest moment îi schimbă viața pentru totdeauna. Pe vasul lui Cousteau, înțelege sensul cuvântului "opulență" în momentul în care vede bucătăria. Toate experiențele culinare de pe acel vas își pun amprenta asupra lui.
Sursă foto: Imgur
„Când am dat de papa, nu bun, ci foarte, foarte bun, şi abundent până la risipă, nu m-am mai putut stăpâni. Am devorat ca o fiară, tot ce mi se punea în faţă, cu o foame veche, adunată din sărăcia atâtor ani“, scria Radu Anton Roman, potrivit Adevărul.
La câțiva ani distanță, în 1995, în casa profesorului de filosofie şi director al Editurii Paideia, Ion Bănşoiu, are loc o discuție între acesta și Radu Anton Roman care va duce la publicarea cărții "Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti", în 1998.
"Totul a pornit de la o discuţie despre dacă există cu adevărat bucătărie românească sau nu. Participau Mihai Oroveanu, Andrei Pleşu, eu, Vintilă Mihăilescu şi Radu, evident. A fost o adevărată ceartă. Majoritatea ziceau că nu, printre care şi domnul Pleşu, chiar şi Radu. Eu i-am atras atenţia că există o variaţie foarte mare de moduri de a pregăti mâncarea, în funcţie chiar de sate, în aceeaşi zonă. De aici a început totul. Iniţial, voiam să facem o carte de dimensiuni nobile şi a ieşit un monstru de 900 de pagini!“, povesteşte Ion Bănşoiu.
Bucătăria lui Radu
În perioada 2001-2005, la ProTV se difuza emisiunea "Bucătăria lui Radu", în care Radu Anton Roman folosea mâncarea pe post de metafore menite să îți înfrumusețeze viața.
Mișu Predescu, producătorul emisiunii, își amintește de momentul în care a descoperit magia lui Radu Anton Roman, atunci când a fost invitat într-o emisiune pentru a promova niște vinuri.
"Vizual a fost un şoc, plăcut. Apoi, când a început să vorbească, s-a făcut linişte. Îmi amintesc că din 3-4 minute, cât trebuia să vorbească, emisiunea s-a întins pe 15. Modul în care vorbea era fabulos", a spus Mișu Predescu.
Sursă foto: Imgur
"Când a ieşit din emisie, l-am oprit pe hol. L-am întrebat cum îl cheamă. „Radu Anton.“ Îi zic: „Eu sunt producătorul emisiunii. Vă place să vorbiţi despre vinuri?“. „Da, şi despre vinuri, dar şi despre mâncare. Eu mai şi gătesc.“ „Din momentul ăsta vreau să fiţi angajatul meu.“ M-am dus, am rupt o foaie de hârtie goală şi am scris un contract de mână. I-am zis: „Dom’ne, vreau să faci o emisiune săptămânală, de 5 minute, despre mâncare şi băutură“. A semnat. Îmi amintesc că am dus contractul la „Juridic“ şi le-am zis să facă unul formal. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar, timp de un an şi jumătate, ăsta a fost singurul lui contract", a adăugat Mișu Predescu.
Din 2001, Radu Anton Roman ne-a delectat simțurile spunându-ne "povești" despre bucătăria românească și despre preparatele noastre savuroase, până în 2005, când povestea s-a terminat brusc. Radu Anton Roman a murit pe 29 august 2005, în urma unui infarct miocardic.
În urma sa, au rămas cei doi copii ai săi, Antoaneta și Radu Țuțulan, care își amintesc cu bucurie în suflet de tatăl lor, reinventatorul bucătăriei românești.
Urmareste-ne pe Google News
