Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, nuntă și copil în 2022? Ce au declarat cei doi despre planurile lor de viitor

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, nuntă și copil în 2022? Ce au declarat cei doi despre planurile lor de viitor
Ramona Jurubita
Vineri, 07.01.2022 | Actualizat Vineri, 02.09.2022

UPDATE 29 septembrie: Deși se pregătește de nuntă, se pare că Ramona Olaru nu se poate baza pe colegii ei de la Neatza cu Răzvan și Dani în ceea ce privește organizarea acestui eveniment. Alegerea nașilor se numără printre primii pași trecuți în agenda unei mirese, așa că vedeta a încercat să găsească pe cineva care să le devină părinți spirituali ei și partenerului Cătălin Cazacu.

Din declarațiile colegilor ei de la matinal înțelegem că Răzvan Simion nu poate, iar Dani Oțil nu vrea. Motivele sunt întemeiate în cazul amândurora, spre dezamăgirea asistentei TV.

„Răzvane voiam să-ți zic că probabilitatea este foarte mare să fii naș. Dar dacă nu vrei tu, lasă, că mai de grabă doamna Elena s-a pronunțat și ea va fi nașa. Doamna Elena, trebuia să spun pe post ca să fiu sigură (râde).”, a declarat în glumă asistenta TV în cadrul uneia dintre edițiile emisiunii.

Ramona Olaru și Răzvan Simion, în timp ce filmau pe plajă pentru „Neatza cu Răzvan și Dani”

Răspunsul a fost la fel de umoristic, doar că Răzvan Simion a justificat refuzul, încercând să fie totuși de ajutor într-un fel sau altul.

„Nu pot! Doar la botez se poate să nu fii cununat, la nuntă nu se poate. Totuși, pot să vorbesc cu celălalt Cazacu din viața noastră, cu părintele Cazacu, să oficieze căsătoria (râde).”, a zis acesta.

Celălalt coleg al lor, Dani Oțil, a fost întrebat de jurnaliștii de la TV Mania dacă i-ar plăcea să le fie naș celor doi îndrăgostiți a căror poveste de iubire s-a născut și a crescut sub ochii lui. A oferit un răspuns neașteptat, dar extrem de amuzant.

„Eu, din principiu, nu vreau să fiu naș pentru că mă costă bani. Şi nici nu vreau să îi dau înapoi Ramonei ce a lăsat la nunta mea atât de repede, mi se pare economic ineficient, deci sunt total exclus din această poveste.”, a glumit Dani Oțil.

Cu sau fără nași, planurile de nuntă merg înainte, iar Cătălin Cazacu și Ramona Olaru se bucură în continuare de povestea lor de dragoste cu năbădăi.

----

UPDATE 2 septembrie: Nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă între Ramona Olaru și Cătălin Cazacu ori dacă mai sunt sau nu împreună. Pozele cu ei dispar ca prin magie de pe Instagram la fiecare neînțelegere, dar ei susțin că sunt bine. După spusele lor, dragostea cu năbădăi pe care o au pare să fie din ce în ce mai puternică. Ambii parteneri își doresc să ajungă departe împreună și sunt dispuși să lase unul de la altul pentru ca legătura lor să nu se rupă din motive banale.

Coprezentatorul de la Antena Stars a vorbit în exclusivitate despre neînțelegerile care apar în cuplul lor, explicând, totodată, și diferențele dintre ei și alți oameni. A recunoscut că au și ei momente mai tensionate, pe care le depășesc așa cum știu mai bine.

„Nu ne certăm. Ca orice oameni, avem și noi subiecte în care avem păreri diferite. Atât, este singurul lucru. În rest, nu ne certăm, suntem foarte bine. Suntem împreună, suntem OK.
Ne place totul unul la altul, nu e nimic să nu ne placă. Dacă nu ne plăcea, nici eu nu stăteam cu ea și nici ea nu stătea cu mine.”, a declarat Cătălin Cazacu pentru Cancan.

Bărbatul consideră că amândoi sunt asumați și a comparat relația lor năbădăioasă cu alte relații din showbiz-ul românesc. Vede o mare diferență între ei și ceilalți, așa că este mulțumit de felul în care au evoluat lucrurile și de tot ce au construit.

„Suntem niște oameni reali și lumea este obișnuită cu oameni care «pozează». Noi nu «pozăm». Toată lumea se ceartă, diferența este că la noi se vede pentru că ăștia suntem. Suntem reali, când ne certăm, ne certăm, când ne împăcăm, ne împăcăm, când ne iubim, ne iubim… suntem oameni reali. Restul oamenilor știu să o mascheze, să o joace. Noi nu știm și nici nu vrem chestia asta. Ăștia suntem noi, ne iubim cu năbădăi, dar ne iubim”, a mai spus acesta.

Partenerul asistentei de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și-a continuat ideea, făcând referire și la stilul lor unic de a-și trăi povestea de dragoste. Se pare că nu au de gând să renunțe și au planuri mari de viitor, așa cum au declarat amândoi în repetate rânduri.

„Noi nu pozăm în altceva decât suntem, nu vrem să părem familia și nici cuplul perfect, nu vrem să dăm sfaturi de dragoste nimănui, noi ne trăim dragostea cum știm noi. Ultimul lucru din lume care se poate spune despre noi este că suntem falși. Și nu suntem falși și cred că din cauza asta ne iubește atâta lume. Noi am plecat pe un drum, iar plecând pe drumul ăla… normal, vor mai fi obstacole, dar important este că am hotărât amândoi și am fost de acord cu direcția drumului. Nu există o regulă.”, a explicat bărbatul.

Așa cum era de așteptat, Cătălin Cazacu a fost întrebat de jurnaliști și despre viitoarea nuntă. El și logodnica sa vor să aibă parte de un eveniment atipic, așa că nu au de gând să dezvăluie prea multe detalii până nu vor avea totul pus la punct.

„Nu o să fie o nuntă niciodată cu frac și cu tradiții și cu o sală de nunți în care toată lumea să vină la patru ace, pentru că nu suntem noi. La noi, la evenimentul nostru, o să fie toată lumea relaxată. Dar lucrăm la el și în momentul în care o să știm cum arată, o să știe toată lumea.”, a concluzionat el.

Momentan nu se știe care va fi ziua cea mare, dar urmăritorii din online și publicul lor telespectator așteaptă cu sufletul la gură să îi vadă îmbrăcați în mire și mireasă. Pare a fi una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz.

----

UDPATE 23 august: Ramona Olaru a fost cerută în căsătorie la fix trei luni de la momentul în care i-a arătat partenerului său inelul pe care și-l dorea. În cadrul unui eveniment cu prezentare de bijuterii, aceasta a pus ochii pe un frumos exemplar cu piatră roșie, iar acum a primit exact ce voia.

Se pare că bărbatul care îi va deveni soț i-a îndeplinit cea mai mare dorință și nu s-a uitat la bani când a venit vorba de fericirea ei.

Deși au existat mai multe zvonuri cu privire la costul inelului de logodnă, adevărul este unul singur și cei de la Cancan susțin că îl dețin. Potrivit acestora, inelul nu valorează 18.000 de euro, așa cum s-a vehiculat, ci 9.000 de lei. Asta înseamnă că prețul convertit în moneda europeană este de aproximativ 2.000 de euro.

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, sărutându-se în timpul ieșirii la o terasă pe plajă.

Până la urmă, contează iubirea dintre oameni, iar suma cheltuită pe un simbol al stabilității cuplului nu este atât de importantă. Sentimentele sunt mai valoroase decât orice obiect, iar valoare sentimentală a inelului oricum este inestimabilă.

Este evident că nu prea există șanse ca unul dintre parteneri să dezvăluie vreodată adevăratul cost al bijuteriei. Totuși, putem profita de aceste detalii în exclusivitate oferite de Cancan, după ce inelul a fost găsit într-un cunoscut magazin de bijuterii din România.

----

UDPATE 17 august: Nu mai sunt simple zvonuri! Cătălin Cazacu și Ramona Olaru se căsătoresc. Cei doi au plecat în vacanță și, cu această ocazie, sportivul și-a luat inima în dinți și a pus marea întrebare, la care a primit răspuns pozitiv. Vestea a fost făcută publică de viitoarea mireasă, prin intermediul rețelelor de socializare. Ramona Olaru a pus o poză cu inelul de logodnă, căreia i-a alăturat cel mai simplu mesaj posibil - "Ok! Am spus DA! ❤️"

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Ramona Nicoleta Olaru (@ramonna_olaru)

Cum și-a anunțat viitorul mire propriii urmăritori că și-a cerut iubita de soție? Printr-o postare făcută-n stilu-i caracteristic, plin de umor ironic, în care pare că Ramona-i forțează mâna să... îi ceară mâna.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Catalin Cazacu (@cazacu21)

Felicitări!

UPDATE 24 iunie: Cătălin Cazacu și Ramona Olaru nu mai stau pe gânduri! Atât prezentatoarea de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, cât și partenerul ei au înțeles că timpul trece și... nunta, inevitabil, trebuie să vină. Despre acest subiect a vorbit chiar Cătălin Cazacu într-un interviu acordat pentru Fanatik.ro:

„Eu o să o duc pe ea la altar, asta cu siguranță. Având în vedere că suntem de ceva timp împreună, nu mai suntem la vârsta la care, nici eu, nici ea, să mai pierdem timpul. Da, acesta e drumul, nimeni nu dă garanții, dar asta ne dorim amândoi.”

Imagine cu Catalin Cazacu și Ramona Olaru îmbrățișati lângă piscină

Campionul la motociclism este convins că Ramona Olaru îi este sortită, mai ales pentru că ea e singura femeie care a reușit să îl schimbe și să îl cumințească.

„Ramona a reușit însă ce nu a mai putut face nimeni: să mă pună să mă trezesc de dimineață. Nu credeam că o să fac vreodată așa ceva. Mă culc la 9 jumătate (21.30, n. red.), deci Vulturul de Noapte s-a transformat ușor într-un fel de Rândunică de Zi.

Da, m-am făcut băiat serios. Am trei pisici acasă, dacă o socotim și pe Ramona. Nu știu ce se întâmplă, e ceva cu mercur retrograd (râde, n. red.). (…) Dacă plecăm de la premisa că eram mai neliniștit înainte, da, putem spune că Ramona m-a liniștit. Mai sunt Vultur de Noapte, dar am cuibul meu. Dar cred că așa se vede din exterior.", a mai mărturisit Cătălin Cazacu.

În plus de asta, cei doi îndrăgostiți par să dețină toate ingredientele unei relații perfecte, căci legătura lor a început, înainte de toate, cu o frumoasă prietenie.

"Ramona e unică. Ea a fost tot timpul în jurul meu. Suntem prieteni de mult. Noi nu ne plictisim niciodată împreună. Am fost prima oară prieteni. Ne spunem totul. Vorbim orice, nu ne plictisim. Ăsta este secretul relației noastre.”, a concluzionat vedeta.

---------------------------

UPDATE 18 mai: Povestea cu năbădăi dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu merge mai departe, cu bune și cu rele, iar cei doi sunt nelipsiți de la evenimentele mondene ale momentului. Marți, 17 mai, cuplul a participat la prezentarea unei colecții de bijurerii într-un club luxos din București. La fel de expansivi ca de obicei, nu s-au ferit să stea de vorbă cu reporterii aflați la fața locului, așa că au răspuns cu lejeritate unor întrebări despre viața personală.

Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, prezentatoarea vremii de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a spus care este inelul de logodnă pe care ar dori să îl primească de la partenerul său.

„Le-am probat pe toate și când am ajuns la cel mai scump, i-am făcut o poză și o filmare și am pus-o pe Instagram să se vadă. I-am zis lui Cătălin care este cel mai frumos și care se potrivește cel mai bine pe degetul meu. Cât să-i mai zic:`mă, ia-l pe ăsta!`? Eu i-am spus, acum sper să hotărască singur. Mie mi-a plăcut cel roșu, cu rubin african și cu diamante.”, a declarat vedeta de la Antena 1 în glumă.

Când a fost întrebată dacă iubitul ei este spontan, vedeta a oferit un răspuns neașteptat, care are la bază tot o doză de umor. 

„Nu e cel mai spontan, dar încerc să lucrez la lucrul acesta, să-l fac spontan. Lui îi trebuie dirijare în orice face, dar face orice, nu zice `nu`, nu se oprește.”, a mai spus ea.

În timpul discuției dintre Ramona Olaru și reporterul de la Antena Stars, și-a făcut apariția și campionul la motociclism, care era la fel de vesel și de glumeț ca iubita lui. Cu toate acestea, a evitat să dea detalii concrete cu privire la o posibilă logodnă.

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu la o expoziție de bijuterii.

Sursa foto: Youtube

„Știți cum e, eu am și auz și vedere selectivă. L-am pus deoparte deja. E bine că știm acum.”, a afirmat Cătălin Cazacu.

Tachinările dintre cei doi au continuat într-o notă amuzantă, iar partenera lui nu a vrut să lase lucrurile în aer, ducând discuția într-o zonă și mai sensibilă.

„Cât să îți mai zic? Fă tot posibilul și fă-mă fericită că dacă sunt eu fericită și tu ești fericit. Ce ți-am zis eu?”, a adăugat aceasta.

Bărbatul a aprobat afirmațiile femeii de lângă el și a completat-o, oferind chiar și detalii despre cum i-ar plăcea să arate nunta lor.

„Happy wife, happy life (soție fericită, viață fericită) - vezi? Trebuie doar să îmi spui că eu deja am lecția învățată. Nu o să facem nunta niciodată într-o sală de nunți cu invitați îmbrăcați la cămașă. Niciodată! Ne-ar plăcea pe plajă și să nu se fure mireasa. La nunta mea, nu pleacă nevasta de lângă mine. Nu se fură, punct!”, a dezvăluit fostul concurent de la Exatlon și Dancing on Ice.

„Știi de ce nu vrea să se fure mireasa? Pentru că e puțin zgârcit.”, a concluzionat Ramona Olaru în spirit de glumă.

Ramona Olaru purtând un inel cu rubin african

Sursa foto: InstaStory

Ca să se asigure că atât partenerul ei de viață, cât și restul oamenilor au înțeles care inel îi place, vedeta a publicat o poveste pe Instagram, în care se observă că a probat bijuteria cu rubin.

------------

UPDATE 16 martie: Este tot mai clar! Ramona Olaru și Cătălin Cazacu doresc să se căsătorească anul acesta! Într-un interviu acordat celor de lal Click!, sportivul a făcui noi declarații despre planurile de viitor pe care le are alături de frumoasa asistentă de la "Neatza cu Răzvan și Dani". 

"Nunta mea vreau să fie cât mai repede, avem planuri, am spus și voi spune tot timpul, Ramona Olaru este femeia cu care eu îmi doresc să îmbătrânesc. I-am spus și ei, așa că nu știm dacă va fi nunta mâine sau poimâine, dar e un lucru pe care ni-l dorim. Sperăm să fie anul acesta.", a mărturisit campionul la motociclism.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Catalin Cazacu (@cazacu21)

El a mai povestit că fiul său pe care îl are din relația cu Nicoleta Delinescu încă nu a cunoscut-o pe viitoarea lui mireasă, însă și acest lucru se va întâmpla curând.

------------

UPDATE 13 ianuarie: Una caldă, alta rece. Povestea de dragoste dintre Ramona Olaru (33 de ani) și Cătălin Cazacu (37 de ani) este, cu siguranță, una cu năbădăi. După o zi în care întreaga Românie a crezut că relația lor a ajuns la capăt de drum, cei doi au ținut să sublinieze contrariul, prin postări comune pe conturile lor de Instagram. Asistenta de la "Neatza" a pus un story în care se amuză pe seama știrilor care susțineau că nu mai formează un cuplu cu șarmantul "vultur de noapte" și el, la rândul lui, pentru a infirma zvonurile, deși aflat în Timișoara momentan, a postat o fotografie cu ea în pat, alături de o pisicuță pare-se recent achiziționată.

Sursa foto - InstaStory Cătălin Cazacu

--------------

UPDATE 12 ianuarie: Dacă în urmă cu câteva zile se spunea despre ei că au planuri mari împreună, se pare că, în realitate, lucrurile ar sta cum nu se poate mai diferit. Întreaga presă vuiește de zvonul despărțirii lor, după întoarcerea din vacanța exotică în Zanzibar făcută cu ocazia Sărbătorilor. Asistenta de la "Neatza" a șters toate fotografiile pe care le avea cu sportivul pe contul ei de Instagram și, de asemenea, cei doi nu se mai urmăresc pe această rețea de socializare. Cu toate acestea, el mai păstrează, la ora actuală, o fotografie cu ea pe contul lui.

------

 

Vedeta de televiziune Ramona Olaru (33 de ani) și campionul la motociclism Cătălin Cazacu (37 de ani) formează un cuplu de invidiat și își surprind fanii în fiecare zi cu noi detalii din relația lor. Ei nu se feresc să arate tuturor că trăiesc o poveste de dragoste intensă și că se gândesc la un viitor promițător împreună. Cei doi amorezi au declarat în repetate rânduri că au planuri comune de viitor, subliniind faptul că își doresc să formeze o familie.

În octombrie 2021, Cătălin Cazacu a vorbit despre relația lui cu Ramona Olaru în emisiunea „Teo Show” și se declara la acea vreme extrem de împlinit și de fericit cu alegerea făcută. Cuplul lor era la început în acea perioadă, după ce s-au cunoscut mai bine în cadrul showului „Splash Vedete la Apă” difuzat pe Antena 1.

Ramona Olaru la plajă și Cătălin Cazacu pe un drum asfaltat

Sursa foto: foto1, foto2

Motociclistul a fost nevoit să plece într-o călătorie fără partenera sa pentru că ea nu a putut să își ia concediu atunci și s-a arătat dezamăgit de această situație. „Mi-aș fi dorit foarte tare să vină cu mine, îți dai seama...din păcate, nu îi dau concediu. Dar nu e o tipă geloasă.”, a spus el.

Momentele în care au fost nevoiți să stea separați au trecut și cei doi au sărbătorit trecerea dintre ani într-o vacanță exotică în Zanzibar, departe de temperaturile scăzute din România, și au stat la plajă de dimineața până seara. Se pare că acest concediu i-a făcut să se simtă și mai apropiați și bucuria lor se poate observa cu ușurință în pozele pe care le-au postat pe rețelele sociale.

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, îmbrățișați de Revelion în Zanzibar

Sursa: Instagram

Descrierea acestei fotografii este pe măsura sentimentelor intense dintre ei și Ramona Olaru și-a exprimat recunoștința pentru tot ce a trăit în ultimele luni alături de partenerul său.

„Un an nou fericit! Și cât mai mulți la fel ca ultimele trei luni din 2021!”, a fost mesajul postat de vedetă în noaptea de Revelion, pe care au petrecut-o în Africa.

Vor deveni o familie Ramona Olaru și Cătălin Cazacu în 2022?

Aceștia postează pe rețelele sociale inclusiv momente din intimitatea lor și ultima filmare care a făcut furori în rândul internauților îi surprindea pe cei doi îmbrățișați în pat și vorbind despre cât de bine se înțeleg, semn că relația lor a ajuns la alt nivel.

Cătălin Cazacu a declarat recent că are multe planuri pentru anul 2022 și că are de gând să se ocupe și de viața personală, nu doar de carieră. El a făcut referire și la o posibilă nuntă cu asistenta TV.

„2022 vine cu planuri bune, nu am uitat că sunt sportiv de performanță și încerc să le îmbin și să mă reîntorc pe pistă și să recuceresc titlul de campion, pe care nu-l mai am de 2 ani și pe care l-am avut 17 ani de zile și cine știe? Nu mai sunt burlac ca anul trecut pe vremea asta și s-ar putea să avem și o nuntă. Bine, asta dacă Ramona care este aici lângă mine acceptă.”, a spus Cătălin Cazau.

Nici Ramona Olaru nu s-a ferit să publice informații despre dorințele lor comune și le-a arătat urmăritorilor de pe Instagram o conversație dintre ea și iubitul ei în care se gândeau cum va arăta primul lor copil. Se pare că motociclistul își dorește o fetiță care să semene cu frumoasa vedetă de la Antena 1.

Conversație despre viitorul copil între Ramona Olaru și Cătălin Cazacu

Sursa: Substantial

Citește și: Despărțiți oficial! Ramona Olaru și soțul ei au semnat actele de divorț!

De asemenea, vedeta le-a împărtășit prietenilor săi de pe rețelele sociale și numeroase imagini din vacanța în care au mers împreună și le-a spus faptul că motociclistul a dus-o în acel loc pentru că a vrut să îi arate ce peisaje deosebite există acolo.

Într-un interviu pentru TvMania, asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a spus că se simte bine în compania lui Cătălin Cazacu și este liberă să facă ce simte, pentru că el îi dă încredere în sine și o apreciază la adevărata ei valoare.

„El mă iubește foarte mult și a făcut orice a fost posibil ca eu să mă simt bine și să fiu cea mai fericită! Și-a dorit să-mi arate toate locurile speciale din locul acesta superb! Însă multe altele incredibile le-am descoperit impreună! Și, ca să concluzionez, e un om/iubit pe care te poţi baza oricând! Cel mai mult îmi place la mine când sunt cu el că pot să fiu eu exact așa cum sunt! Și, crede-mă, nu e neapărat ușor de căzut la pace cu mine! Îmi place că îmi dă încredere în mine și prin faptul că el mă apreciază atât de mult, ajung și eu să îmi cunosc adevărata valoare!”, a povestit Ramona Olaru pentru TvMania.

Simpatica vedetă de televiziune a dezvăluit și cea mai mare dorință a ei pentru anul 2022 și anume, apariția unui copil în viața ei. Ea s-a mai aflat în postura de soție pentru că în trecut a fost căsătorită, dar nu a trăit încă experiența de mama și acum se simte pregătită să facă și acest pas.

„Nu îmi mai doresc neapărat ceva. Sunt atât de călită, încât nu poate veni ceva ce nu aș putea manageria! Dar dacă vrei ceva neapărat, de mult îmi doresc un copil, așa că poate în 2022 vine!”, a declarat aceasta

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ramona Nicoleta Olaru (@ramonna_olaru)

Este clar că Ramona Olaru îl vrea ca tată pentru copiii ei pe Cătălin Cazacu! Întrebată fiind pe cine ar pune naș dintre colegii săi de la emisiune, primul ei gând a fost la motociclist. Vedeta a dezvăluit că partenerul său ar vrea ca Dani Oțil să îi fie naș, în timp ce ea îl preferă pe Răzvan Simion.

„Cătălin l-ar lua pe Dani, iar eu pe Răzvan! Deci facem cum facem și trebuie să îi luăm pe amândoi!”, a declarat aceasta.

Cei doi îndrăgostiți nu au spus ceva sigur cu privire la o eventuală nuntă, dar se pare că au stabilit anumite detalii despre eveniment dacă au vorbit deja despre nași. Rămâne de văzut dacă în anul 2022 vom asista la căsătoria dintre Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, dar în mod sigur vom afla repede dacă va fi cazul, pentru că ei își împart fiecare bucurie cu fanii și le comunică deciziile importante în cel mai scurt timp.

Citește și: Cum arăta Ramona Olaru înainte de intervențiile estetice

Surse foto: Instagram, InstagramInstagramInstagram

Surse articol: TvmaniaYoutubeSubstantialCancanCancanLibertatea

Articolul urmator »
Ilie Năstase mai vrea un copil? A dezvăluit ce planuri de viitor are: „Acum încercăm să avem și un copil”
Ilie Năstase mai vrea un copil? A dezvăluit ce planuri de viitor are: „Acum încercăm să avem și un copil”
Ramona Jurubita | Miercuri, 10.04.2024
Incepe quiz
Ce cred barbatii despre planurile tale de viitor?
Ce cred barbatii despre planurile tale de viitor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe