Regina Elisabeta a II-a la înmormântarea prințului consort Philip, imaginea cutremurătoare a durerii absolute

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Soțul Reginei Elisabeta a murit pe 9 aprilie, la 99 de ani, cu aproximativ două luni înainte de ce ar fi fost cea de-a 100-a aniversare a sa.

Iar sâmbătă, 17 aprilie, prinţul Philip al Marii Britanii a fost condus pe ultimul drum, de către 30 din cei mai apropiați oameni din viața sa, în frunte cu femeia care i-a stat vreme de 73 de ani alături.

În aceste momente grele pentru Familia Regală, ochii întregii lumi au fost îndreptați către regina Elisabeta a II-a, care, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, a trebuit să asiste singură, separat de familie, la slujba ținută pentru soțul ei. Fragilă, mergând cu dificultate, stând cu capul plecat și evitând contactul vizual cu toți cei prezenți. Vulnerabilă, singură pentru prima oară în mai bine de șapte decade. Mai mult o văduvă decât o regină.

Imaginea cutremurătoare cu suverana Marii Britanii îmbărcată în haine cernite, stând singură, într-un colț de lojă din capela St George, cu capul plecat de durere, a făcut înconjurul lumii și a stârnit compasiunea întregii planete, smulgând lacrimi chiar și din ochii celor mai de gheață oameni.

O imagine care va intra în istorie și care a adus un plus de durere sfâșietoare evenimentului deja apăsător și tragic care se desfășura sub ochii întregii lumi care asista la el, din fața micilor ecrane. O imagine care a fost redistribuită masiv pe toate rețele de socializare, oamenii fiind alături, cu gândul, alături de regină în singurătatea ei asurzitoare, uniți de aceeași durere.

Sicriul prinţul Philip, cel mai longeviv prinț consort din istoria Marii Britanii, a fost coborât în Royal Vault, cripta capelei Saint George unde a avut loc ceremonia. Acesta va rămâne acolo până când și regina va părăsi această lume. Apoi trupurile celor doi soți vor fi reunite, aceștia își vor dormi somnul de veci împreună în capela Memorial a regelui George al VI-lea, tatăl reginei Elisabeta a II-a.

Ce bilet de ADIO i-a lăsat regina Elisabeta a II-a prințului Philip, pe sicriu

 

Surse foto: Getty

Articolul urmator Camilla, prima apariție publică de când regina Elisabeta i-a făcut neașteptata onoare și a numit-o viitoarea regină consort

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.