Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL
Adevarata Stare de Bine

Reginele șahului: Alexandra și Andreea, surorile de origine română comparate cu eroina miniseriei "Queen's Gambit"

Alina Maria Chirita

Șahul a existat într-o anumită formă încă din secolul al VI-lea, standardizarea pieselor apărând în secolul al XV-lea, iar regulile abia în secolul al XIX-lea. Și precum în povestea prezentată în miniseria "Queen's Gambit" jocul de strategie nu a fost mereu popular în rândul femeilor. 

Însă două tinere cu origini românești, pasionate de acest joc, au hotărât să schimbe percepția oamenilor și să demonstreze că pot face performanță la cel mai înalt nivel. Jocul nu era foarte popular nici în privința vizionărilor pe Twitch până în martie 2020, când creșterea a devenit exponențială datorită surorilor Alexandra și Andrea Botez.

Alexandra și Andrea Botez, reginele șahului 

În plus, la scurt timp după lansarea "Queen's Gambit", serialul fenomen lansat de Netflix, Alexandra, în vârstă de 25 de ani, și Andrea Botez, de 18 ani, au intrat și în atenția presei, fiind, evident, comparate cu eroina din miniserie. CU această ocazie, surorile și-au spus părerea despre povestea controversată prezentată în serial în cadrul unui interviu pentru BBC.

Alexandra Botez, în timpul unei partide de șah. Sursa foto: Instagram

Surorile Botez s-au născut în Dallas, Texas, într-o familie de români. Cele două s-au mutat ulterior în Vancouver, acolo unde locuiesc în prezent. Alexandra Botez a început să joace șah la vârsta de șase ani, la Clubul de Șah al Centrului Comunitar Românesc "Golden Knights", avându-l ca antrenor pe Eugen Demian. Alexandra Botez deține în prezent titlul de Master, acordat de Federația Internațională de Șah (FIDE). Conform RVCJ, Alexandra Botez a fost declarată cea mai frumoasă jucătoare de șah din lume, datorită trăsăturilor de fotomodel și carismei sale debordante. În 2014 a fost numită prima femeie președinte a Clubului de Șah la Universitatea din Standford. 

Alexandra Botez. Sursa foto: Facebook

De cealaltă parte, sora ei, Andrea, abia a terminat liceul, însă are deja la activ câteva premii la competiții naționale de șah. Cele două susțin lecții de șah pe canalele lor de YouTube și Twitch și recent au dezvăluit în interviul pentru BBC ce reprezintă pentru ele acest joc, dar și ce cred oamenii atunci când aud că sunt jucătoare de șah. 

Andrea Botez mărturisește că a fost numită "tocilară" de multe ori atunci când le spunea oamenilor că joacă șah. "Mi-a fost mereu jenă să spun că sunt jucătoare de șah. Mereu aceeași prejudecată: 'Ești o tocilară' sau 'Nici nu arăți ca un jucător de șah'. Toată lumea glumea pe seama mea și îmi spunea că șahiștii sunt niște tocilari, că sunt anti-sociali, dar uite că imaginea se schimbă acum, cu filme ca 'The Queen’s Gambit', care schimbă stereotipurile.", a declarat Andrea Botez, pentru BBC. 

Andrea Botez. Sursa foto: Instagram

Pe de altă parte, Alexandra Botez a vorbit și despre un alt subiect dezvoltat pe larg în miniseria "Queen's Gambit", anume că anumiți jucători de șah consumă cantități considerabile de alcool. 

"Despre stereotipuri? Da, mulți jucători consumă alcool, e de fapt o întreagă cultură a alcoolului asociata șahului. Jucătorii de top sunt totuși foarte atenți și nu consumă alcool înaintea campionatului mondial, de exemplu. Ca fată, ai parte și de reacții negative. De exemplu, sunt oameni care spun: 'Lumea nu se uită la voi să vadă cum jucați șah, ci pentru că sunteți femei.' Câteodată ne mai spun și alte lucruri, pe care nu o să le dezvălui acum.", a declarat Alexandra Botez, pentru BBC. 

Alexandra și Andrea Botez sunt foarte active pe platforma de streaming video în timp real Twitch, acolo unde împărtășesc secrete și joacă șah alături de alți jucători pasionați. 

"Queen's Gambit", fenomen global

Probabil te numeri și tu printre cei care au vizionat deja "Queen's Gambit". Celebra miniserie marca Netflix a devenit un adevărat fenomen internațional și a fost vizionată de 62 de milioane de oameni la nivel global, în mai puțin de o lună de la difuzare.

Miniseria spune povestea lui Beth Harmon, interpretată de actrița Anya Joy, o orfană care dovedește un talent incredibil la șah, în timp ce învață să joace cu îngrijitorul orfelinatului, într-un subsol. "Queen's Gambit" a schimbat stereotipurile și a reușit să ofere o altă percepție asupra jucătorilor acestui joc de strategie despre care mulți au crezut până acum că sunt introverți și solitari. 

Beth, personajul principal din "Queen's Gambit". Sursa foto: Instagram

Surse articol: BBC / Alephnews / Dexerto.com

Surse foto: Facebook, Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!