Ruxandra Luca, răsfățată peste măsură de iubitul misterios? Cum s-ar fi dat de gol că există un bărbat în viața ei până să fie surprinsă cu el în benzinărie
Deși a ales, ani la rând, discreția totală atunci când a venit vorba despre viața personală, Ruxandra Luca pare să fi lăsat o serie de indicii care au vorbit de la sine. Mult înainte ca paparazzi să o surprindă într-o ipostază intimă într-o benzinărie din București, semnele că lângă Ruxandra Luca există un iubit atent și extrem de prezent erau deja acolo, pentru cei care au știut unde să se uite.
Ruxandra Luca, în vârstă de 42 de ani, părea că și-a găsit echilibrul perfect între carieră și viața de mamă. Este deja cunoscută publicului larg datorită rubricii de parenting pe care o are la „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1 și apare de ani buni la televizor.
După ce a divorțat, Ruxandra Luca s-a concentrat aproape exclusiv pe copii, evitând aparițiile mondene și declarațiile despre relații. Tocmai de aceea, imaginile publicate recent de Cancan au luat prin surprindere pe toată lumea.
Vacanțe romantice alături de un bărbat misterios
Mult înainte de celebrul episod din benzinărie, Ruxandra Luca își documenta pe Instagram escapadele romantice în unele dintre cele mai exclusiviste destinații din Europa. Paris, Napoli, Coasta Amalfi, Capri sau Atena nu au fost simple vacanțe de relaxare, ci par să fi fost trăite în doi. Deși soțul Ruxandrei Luca nu mai există în peisaj, un alt bărbat își făcea simțită prezența subtil, cu o mână surprinsă într-un cadru sau cu încălțăminte masculină apărută „întâmplător” în poze. Descrierile completau de fiecare dată tablourile amoroase.
„Cred că e cea mai frumoasă vară din viața mea. Și, cumva, simt că o merit.”, scria Ruxandra Luca, într-un mesaj care, privit retrospectiv, spune mult mai mult decât părea la momentul respectiv.
Era o stare de bine care nu venea doar din vacanțe, ci dintr-o relație care o făcea să radieze.
Detaliile nu mint
Un amănunt aparent banal a atras atenția celor mai vigilenți urmăritori. În mai multe imagini din restaurantele de pe Coasta Amalfi apărea constant un obiect personal masculin, un dispozitiv de vapat. Prezent în cadre diferite, în orașe diferite, acest detaliu a devenit un fir roșu care a legat toate călătoriile Ruxandrei Luca. Și, bineînțeles, nelipsita mână masculină care ținea un pahar de șampanie a confirmat indirect prezența unui mascul în viața ei.
Înainte de Crăciun, Parisul a fost decorul unei alte serii de fotografii atent construite. Încălțămintea ei și a bărbatului misterios, surprinse una lângă alta, dar și un cadru sugestiv în care vedeta pare să se ridice pe vârfuri, au alimentat speculațiile. Nimic explicit, dar suficient de grăitor încât urmăritorii să se prindă că era vorba de un sărut.
Cine este bărbatul din viața ei
Ulterior, Cancan a dezvăluit relația dintre Ruxandra Luca și un chirurg cunoscut, fără să publice însă și numele bărbatului misterios.
Ruxandra Luca și doctorul par să fie împreună de cel puțin șapte luni, iar relația lor nu ar fi una întâmplătoare sau de moment, ci una intensă, construită departe de ochii publicului.
Ziua de naștere a vedetei de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, petrecută la Atena, a fost un alt indiciu clar. Mesajul postat atunci, despre „liniștea dinaintea furtunii”, capătă acum un sens aparte, mai ales în contextul apariției imaginilor din benzinărie, care au scos la lumină o poveste ținută cu grijă în umbră.
„Liniștea dinaintea furtunii. A fost super fun călătoria asta, până n-a mai fost și m-am trezit blocată în Atena. Jumătate din ziua mea de naștere mi-am petrecut-o bând șampanie, cealaltă jumătate, plus bună parte din ziua de azi, dând de ceasul morții prin aeroport. Dar totul e bine când se termină cu bine. Una peste alta, e chiar mișto viața asta, cu toată avalanșa de experiențe pe care ne-o oferă.”, a scris vedeta în dreptul imaginilor din Atena.
Astăzi, după apariția fotografiilor, devine evident că femeia nu a încercat neapărat să ascundă relația, ci doar să o trăiască în propriul ritm. Răsfățată de iubitul misterios, plimbată prin orașe romantice și vizibil mai relaxată ca oricând, vedeta pare să fi ales fericirea, chiar dacă aceasta a venit cu riscul expunerii.
Rămâne de văzut dacă va vorbi deschis despre relație. Cert este că, înainte ca presa să o surprindă, aceasta se „dăduse de gol” , prin starea ei, prin detalii și prin acea liniște specifică oamenilor care nu mai sunt singuri.
Amintim că Ruxandra Luca are trei copii din fosta căsnicie și, potrivit informațiilor existente în presă, și actualul partener ar fi deja tată.
Cum arăta Ramona Olaru înainte de intervențiile estetice
Surse foto: Instagram Ruxandra Luca
Surse articol: Cancan, Adevarul, Libertatea
Tags: Vedete Romania