S-a vaccinat în timp ce era însărcinată, iar acum i se întâmplă asta bebelușului ei. Semnalul de alarmă tras de o celebră actriță

O mămică de la Hollywood s-a vaccinat împotriva virusului Covid-19 în timp ce era însărcinată, iar acum trage un semnal de alarmă pentru toată lumea.
Emmy Rossum, în vârstă de 34 de ani, celebra actriță din serialul "Shameless", a născut o fetiță în luna mai a acestui an. Vedeta și-a ținut sarcina secretă și a făcut anunțul că va aduce pe lume un copil abia când se afla pe ultima sută de metri până la termen.
Sursa foto: Instagram
Emmy și soțul ei, regizorul Sam Esmail, fac parte din categoria celebrităților care preferă să își țină viața personală departe de ochii publicului. Cu toate acestea, ea nu a ezitat să atenționeze pe toată lumea cu privire la propria ei experiență în legătură cu vaccinul anti-Covid.
Vedeta a publicat prima fotografie în care apare alături de bebelușa ei, la care a alăturat și un mesaj puternic. Ea a dezvăluit că fiica ei s-a născut perfect sănătoasă și, mai mult decât atât, doctorii au anunțat-o că are anticorpi împotriva acestei boli, fiind rezultatul deciziei mamei sale de a se vaccina pe timpul sarcinii.
Sursa foto: Instagram
"M-am vaccinat când eram însărcinată. Nu doar că fetița mea este sănătoasă și frumoasă, dar am aflat că ea are acum anticorpi. Pe scurt, nu mai fi un idiot iresponsabil și fă-ți vaccinul", a punctat ea, pe rețeaua de socialiazare.
Postarea s-a viralizat foarte repede în mediul online și a strâns peste 500.000 de aprecieri din partea internauților, cei mai mulți dintre aceștia fiind de acord cu recomandarea actriței.
Citește și: Lora, însărcinată sau nu? Artista a spus adevărul despre zvonurile apărute tot mai des în ultima vreme
Cerere în căsătorie ca în filme
Potrivit revistei People, Emmy și soțul ei s-au cunoscut inițial pe platourile de filmare ale peliculei "Comet", pe care cel din urmă l-a regizat. S-au logodit în anul 2015, după doi ani de relație, iar în anul 2017 și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii superbe, ce a avut loc la New York. În cadrul unui interviu pentru Vogue, actrița a detaliat modul romantic prin care soțul său a cerut-o în căsătorie.
"Avem această tradiție de a citi împreună secțiunea 'Iubire Modernă' din New York Times în fiecare duminică. Chiar dacă nu suntem în același loc, îmi fac timp și i-o citesc la telefon. Într-un weekend am intrat în baie în timp ce el era în cadă și eu eram cu revista în mână. În timp ce citeam, povestea suna foarte familiar - un regizor care se îndrăgostește de o actriță. Când am ajuns la final am citit: 'Cu dragoste, Sam'. Atunci mi-am dat seama că el scrisese pentru mine acel articol și s-a folosit de context pentru a mă cere în căsătorie", a declarat ea.
Surse articol: Buzzfeed / Yahoo / Popculture
Sursa foto principală: Instagram



Surse foto: Instagram