Secretul pentru cel mai gustos must, direct de la Irina Loghin. „Este un medicament pentru organism"
Ajunsă la vârsta de 87 de ani, Irina Loghin se bucură în continuare de clipe frumoase cu familia pe care a construit-o alături regretatul ei soț, Ion Cernea. Împreună cu cei dragi, aceasta păstrează an de an un obicei care îi amintește de copilărie și de tinerețe. Este vorba despre culesul viei și storsul strugurilor, care o teleportează imediat în vremuri demult apuse.
Toamna are pentru Irina Loghin și familia ei miros de struguri proaspăt culeși. Artista face, și la aproape 90 de ani, must, pe care încearcă să îl păstreze dulce și limpede până în sezonul rece. Iar secretul său nu este vreun conservant sofisticat, ci un ingredient pe care aproape orice gospodărie îl poate avea la îndemână. Află cum reușește să conserve sucul se struguri și să împiedice transformarea lui în vin!
Fuego, distrus de durere după moartea lui Ion Cernea. „A fost un om bun, cald, care mă iubea"

Pentru must, Irina Loghin folosește soiul de struguri cunoscut popular drept „căpșunică”. Aceasta procură fructele, an de an, din zona Gura Vitioarei, Prahova, locul în care s-a născut.
Ce pune Irina Loghin în must ca să rămână dulce
În toamna lui 2026, Irina Loghin le-a arătat din nou urmăritorilor din online cum transformă recolta de struguri în băutura pe care o apreciază atât de mult.
Trucul artistei este folosirea hreanului ras. Potrivit metodei prezentate de aceasta, la un litru de must proaspăt se folosesc aproximativ 10 grame de hrean. Amestecul este păstrat în damigene timp de circa 15 zile, după care lichidul este trecut prin tifon, pus în sticle și păstrat la rece.
Interpreta de muzică populară spune că procedează astfel tocmai pentru a împiedica transformarea rapidă a băuturii în vin și pentru a-i păstra gustul dulce.
„Este ziua culesului strugurilor și ziua renumitului must care rămâne dulce din acel hrean. Repet, punem un kilogram de must stors proaspăt, la 10 grame de hrean. Îl taie imediat și rămâne dulce, dulce cum l-ați stors din storcător. Rămâne un iz așa de hrean, dar un ușor iz care nu deranjează deloc. Și nu vă gândiți că este must de băut, este un medicament pentru organism, să știți.”, a explicat Irina Loghin pe Facebook.
Iată un videoclip mai vechi în care artista arăta cum păstrează mustul în damigene:
Irina Loghin nu este consumatoare de vin
Artista spune că preferă fără ezitare mustul și că nu mai consumă vin de ceva timp. Iată ce le-a mai spus fanilor săi, cărora le-a promis că le va aminti și toamna viitoare cum să păstreze mustul proaspăt și dulce pentru mai mult timp:
„Altfel nu rezistă. În două zile se înăsprește și se face vin. Eu vinul nu-l mai suport absolut deloc. Eu mă hrănesc din acest minunat must dulce, tăiat. Anul viitor o să vă îndemn din nou să vă faceți must. Nu-l mai transformați în vin pentru că vinul nu face așa de bine cum face mustul. Mustul este senzațional.”, a mai zis ea.
Puțini români știu care este numele real al Irinei Loghin. Cum o cheamă, de fapt, în buletin
Pe lângă celebrele melodii, Irina Loghin le dăruiește fanilor ei și lecții de viață, rețete, trucuri folosite în bucătărie și secrete de înfrumusețare. Este întotdeauna deschisă cu publicul ei și nu se ferește să vorbească inclusiv despre viața de familie.
Amintim că, din mariajul cu regretatul ei soț, Irina Loghin are doi copii, pe Ciprian și Irinuca. Fiica artistei a devenit mamă în anul 2022, când a adus pe lume o fetiță care poară numele Ana.
Nepoata Irinei Loghin a împlinit 4 ani pe 27 septembrie, când în casa artistei a fost mare sărbătoare.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Bzi, Libertatea, Click
Tags: Irina Loghin, Vedete Romania