Silvia Dumitrescu, amintiri din perioada comunismului: „Ne obligau să ne îmbrăcăm până în gât”

Silvia Dumitrescu, amintiri din perioada comunismului: „Ne obligau să ne îmbrăcăm până în gât”
Mariana Voinea
Miercuri, 05.03.2025

În vârstă de 65 de ani, Silvia Dumitrescu, celebra interpretă de muzică pop din România, s-a lansat în perioada comunismului, dar are amintiri amare din „epoca de aur”. La acea vreme, doar Televiziunea Română difuza programe de divertisment (și acelea erau destul de puține), iar festivalul „Mamaia” era printre puținele rampe de lansare.

Interpretele care apăreau pe scenă sau în fața camerelor nu aveau voie cu rochii scurte sau farduri, nici vorbă de fond de ten, iar pe buze aveau voie să își pună doar strugurel. 

Într-un interviu acordat Viva, cântăreața a dezvăluit mai multe din culisele spectacolelor din această perioadă, dar și despre criteriile pe care artiștii trebuiau să le îndeplinească pentru a ajunge pe scena festivalului „Mamaia”.

„Ne obligau să ne punem rochia până sub genunchi, să ne îmbrăcăm până în gât. Mi-au luat toate brățările, toți cerceii...”

Silvia Dumitrescu s-a lansat înainte de 1989, așa că a trebuit să urmeze reguli stricte. În comunism nu era voie decât cu ținute decente și un aspect natural. Vocea bună era un alt criteriu al acelor vremuri. Artista, care are în repertoriu sute de melodii, vine cu precizări.

„Eu nu am specificat în fața nimănui, și poate este prima dată când mă deschid-apropo de acest aspect, că unii mă fac ceaușistă. Acum pot să spun foarte multe lucruri. Eu la Mamaia m-am lansat. Acolo am fost pentru prima dată filmată chiar de TVR. La ora respectivă, oamenii se uitau la TVR, altă variantă de distracție nu aveau.

Mai mult decât atât, Festivalul Mamaia, pentru vremea aceea, era un moment unic în care oamenii își descrețeau frunțile. Și aveau senzația că trăiesc și ei într-o lume în care se întâmplă ceva frumos, într-o lume a artei, a frumosului”, a început seria dezvăluirilor Silvia Dumitrescu, pentru Viva.

Cât despre ținuta pe care trebuiau să o poarte artistele și machiajul pe care puteau să-l aplice pentru a intra pe scenă, cântăreața a dezvăluit că: „Pe toată perioada festivalului, pe mine și pe noi toate ne obligau să ne punem rochia până sub genunchi și să ne îmbrăcăm până în gât. Mi-au luat toate brățările, toți cerceii… Mă puneau să merg acolo la coafor și ne făceau pe toate la fel.

Ne dădeau cu un simplu ruj de buze, care era mai degrabă un strugurel, ca să zic așa. Ne dădeau la ochi doar cu rimel și tuș. Noi eram aproape naturale, așa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Și, pe vremea aceea, era încă un criteriu de a promova tinerele talente. Că ei se uitau și la cum arătai, cum mergeai, cum vorbeai… Probele de foc pe care le-am dat eu ca să intru în festival, la Mamaia, au fost: atitudinea, talentul… Trebuia să știi să te exprimi la microfon”.

Ce face și cum arată acum Silvia Dumitrescu. Artista suferă de o boală incurabilă

„Am peste 1000 de melodii și nu am dat un leu pe nicio piesă”

Se pare că în perioada comunismului se punea mai mult accent pe voce, dar și pe atitudine și nu pe look sau pe ținutele extravagante pentru că însăși artista dezvăluie: „Ne puneau întrebări, la care trebuia să știi să răspunzi. Să se vadă că ai fost la școală, că ești o tipă deșteaptă, că ai cuvintele la tine, chiar dacă ai emoții, că poți să treci peste pragul acesta.

Trebuia să vadă că ai replică la orice ești pus în acel moment să răspunzi. Deci, trebuia să fii pe fază și cu talentul și cu vorbitul și cu atitudinea. Voiau să vadă și cum mergi, cum stai, dar și cum interpretezi, pentru că era concurs de interpretare. Nu puteai să păcălești”.

Cât despre repertoriul bogat al interpretei de muzică ușoară, Silvia Dumitrescu susține că a primit toate piesele gratis. „Trebuia să iasă acel talent artistic din tine, să îi faci pe ei să simtă, să comunici acea energie maximă, să fii conștient de ceea ce spui în text și să convingi oamenii aceia… Care erau - în afară de cei cu funcții politice- îmi aduc aminte că era plin de compozitori consacrați, de muzicieni adevărați: Profeta, Temistocle Popa, Marisu Țeicu - cel care mi-a dat prima piesă la Mamaia.

Eu și toți cei care au intrat în cadrul festivalului după probele de foc, ne-am strâns în fața compozitorilor, ca fiecare dintre ei să ne dea o primă audiție, ceea ce pentru noi însemna enorm. Tu, practic, aveai piesa ta, în urma acestui festival. Tu plecai la tine acasă cu o piesă care ți s-a dăruit. Și încă ceva mai vreau să specific: mie mi-au fost dăruite toate piesele. Am peste 1000 de melodii și nu am dat un leu pe nicio piesă”, a mai declarat artista.

Ce face și cum arată acum Silvia Dumitrescu. Artista suferă de o boală incurabilă

Reușitele pe plan personal și profesional ale Silviei Dumitrescu

Festivalul național de muzică ușoară „Mamaia” este unul dintre cele mai vechi evenimente de acest gen din țară, care s-a desfășurat din anul 1963 până în 2012. La acest festival s-au lansat nume importante ale muzicii pop românești, precum Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Dida Drăgan, Angela Similea, Aura Urziceanu, Marina Voica, Oana Sârbu, Loredana Groza, Marius Dragomir, Anca Țurcașiu, Ileana Șipoteanu, Silvia Dumitrescu și mulți alții. 

Silvia Dumitrescu a fost elevă la Liceul de Muzică „George Enescu", unde a studiat, ca instrument principal, pianul. Apoi a urmat cursurile „Școlii Populare de Artă” din București, la clasa Mihaelei Runceanu, și s-a lansat la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia în anul 1985, în cadrul căruia a câștigat premiul CC al UTC, distincție echivalentă cu premiul întâi la secțiunea „Interpretare” cu piesele „În amurg” și „Nu-mi pare rău”.

După perioada comunismului, unul din primele recitaluri susținute pe scena Teatrului de Vară din Mamaia, în anul 1990, i-a aparținut Silviei Dumitrescu, care a interpretat la pian o piesă clasică, „Nocturna” de Frederic Chopin. Tot atunci a cântat și piesa „Cred în tine” în limba engleză și a apărut pe patine cu rotile pe ritmurile piesei „Miracol infinit”.

Silvia Dumitrescu a câștigat în 1990 la Mamaia premiul la secțiunea „Creație” pentru piesa „Mama credea că-i o glumă”. În 1995 a câștigat la Festivalul „Cerbul de Aur”, premiul întâi la Secțiunea „Videoclip" și premiul trei la secțiunea „Discografie". În 1999 a câștigat premiul trei pentru secțiunea „Interpretare” la festivalul „Mamaia”, iar acum, „rebela anilor 90” își continuă pasiunea pentru muzică.

Fiul ei și al compozitorului Florin Ochescu, Iulian, a moștenit talentul muzical al mamei și al tatălui, fiind un pianist premiat. Artista recunoștea într-un interviu că, după ce a născut, muzica „a picat într-un plan secundar”, dar nu a renunțat. Puțini știu că solista mai are un mariaj eșuat în anii tinereții cu Mircea Dumitrescu, o căsătorie care s-a încheiat după trei ani.

Vezi galeria foto » Silvia Dumitrescu, amintiri din perioada comunismului. În 1995 a câștigat premiul 1 la festivalul „Cerbul de aur”, secțiunea „VIDEOCLIP” Silvia Dumitrescu, amintiri din perioada comunismului. Silvia Dumitrescu a câștigat în 1990 premiul la secțiunea „Creație” pentru piesa „Mama credea că-i o glumă” la festivalul „Mamaia”

Surse foto: facebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.com

Surse articol: libertateapentrufemei.roviva.rowikipedia.org

Tags: Vedete Romania

Articolul urmator »
Dan Bordeianu, amintiri din perioada „Numai iubirea”: „Nu mă simțeam împlinit”
Dan Bordeianu, amintiri din perioada „Numai iubirea”: „Nu mă simțeam împlinit”
Alexandra Siromașenco | Vineri, 21.02.2025
Incepe quiz
Cat mai dureaza pana iti gasesti jumatatea?
Cat mai dureaza pana iti gasesti jumatatea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe