Silviu Biriș a dat scena pe iubirea pentru Dumnezeu? Ce l-a făcut să o ia pe calea Bisericii

Silviu Biriș, în vârstă de 50 de ani, este unul dintre cei mai iubiți actori români, fiind totodată angajat la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București. Publicul său îl apreciază pentru talentul actoricesc, dar și pentru sinceritatea și transparența de care a dat dovadă de-a lungul anilor. Nu s-a ferit să le comunice susținătorilor săi deciziile radicale pe care le-a luat în plan personal sau schimbările prin care a trecut.
Actorul mai este renumit și pentru gradul de rudenie dintre el și o celebră interpretă de muzică populară. După numele său de familie, oricine poate intui că este nepotul Vetei Biriș, nu?. Important de menționat este că bărbatul nu a devenit celebru datorită legăturii pe care o are cu renumita cântăreață, ci datorită eforturilor pe care le-a depus pentru a ajunge un nume în lumea teatrului.
Spre surprinderea tuturor, după mai bine de două decenii petrecute pe scenă, a decis să facă o schimbare în viața sa. În tinerețe, Silviu Biriș a absolvit Facultatea de Teatru, însă recent a simțit nevoia să își îmbogățească bagajul de cunoștințe, așa că s-a înscris la Facultatea de Teologie, pe care a terminat-o cu brio.
A urmat aceste cursuri într-un moment de răscruce, când a simțit nevoia să se apropie de Dumnezeu pentru a-și găsi liniștea. Când era încă în anul IV la Universitatea Teologică „Iustinian Patriarhul”, a ținut prima sa predică, la vârsta de 47 de ani, la hramul Bisericii Sf. Ecaterina din București.

„Facultatea asta a fost doar pentru sufletul meu”
Actorul și-a șocat publicul de la teatru când a făcut o declarație neașteptată legată de profesia sa. Acesta a recunoscut, într-un interviu pentru fanatik.ro, că dacă ar fi avut în tinerețe mintea de acum, nu s-ar fi făcut actor.
„Facultatea asta a fost doar pentru sufletul meu, pentru înțelegerea unor lucruri care mi s-au întâmplat. Am o legătură destul de strânsă cu instituția bisericii, cu Patriarhia. Dacă aș avea mintea de acum, știu că o să sune rău, dar nu mă mai făceam actor. Mă făceam agricultor sau preot. Aș fi ales o profesie care să nu mă facă să sufăr pe plan personal, să ajung să nu mai știu cine sunt, de fapt.”
Ce rol a jucat fosta soție a lui Silviu Biriș în decizia neașteptată luată de acesta?
În 2014, actorul Silviu Biriș și soția sa de la acea vreme au ales să o ia pe drumuri separate. Perioada divorțului a coincis cu momentul în care bărbatul și-a dat seama că trebuie să se apropie mai mult de Dumnezeu și să îmbrățișeze calea credinței. Mulți s-au grăbit să tragă concluzii în urma faptelor lui și au presupus că despărțirea de fosta soție i-a produs o suferință profundă, care s-a putut vindeca doar prin credință. Adevărul este că divorțul lui Silviu Biriș nu a fost singurul motiv care a cântărit în decizia lui de a se apropia de calea lui Dumnezeu.
„A venit odată cu… nu pot să zic că neapărat cu divorțul din 2014 pe care l-am avut, a fost o căutare permanentă. Noi, oamenii, căutăm răspunsuri, avem întrebări. Aveam perioade în fosta căsnicie în care treceam prin momente de criză și simțeam nevoia să mă duc trei zile la o mănăstire. Nu aveam nicio treabă cu bisericile, cu mănăstirile, de unde venea această chemare? Era o liniște pe care o căutam.”, a spus actorul la Antena Stars.
Motivul real pentru care Silviu Biriș a mers la Teologie
Într-un moment de sinceritate maximă, bărbatul a vorbit despre alegerea care i-a schimbat viața. Se pare că avea nevoie de vindecare sufletească, după ce un moment mai greu l-a îngenuncheat. Iată despre ce este vorba:
„Am ajuns să fac teologie în urma unui accident. A fost un accident, un moment care a trecut, mulțumesc lui Dumnezeu, un moment pe care l-am considerat o înfrângere, dar nu a fost așa. Nu era un moment de viață și moarte, poate moarte sufletească. Poți să fii într-o relație, dacă tot ați întrebat, otrăvită, dacă tot zic unii, poți să-ți pierzi sufletul. Poți să ajungi la crimă.”, a mai zis Silviu Biriș la „Showbiz Report”, de la Antena Stars.

Cum au primit copiii lui Silviu Biriș vestea că tatăl lor mai face o facultate
Copiii lui Silviu Biriș sunt deja mari acum, iar fiul său era student în aceeași perioadă în care el s-a înscris la Teologie. Chiar dacă la început au fost surprinși și nu prea au înțeles decizia părintelui lor, lucrurile s-au așezat în timp.
„La Teologie am ajuns din dorința de a mă apropia mai mult de Dumnezeu și de a înțelege cum e rânduiala în biserică, cum e tradiția, care e rolul bisericii în viața omului. Și copiii, la început, au fost mirați. După aceea s-au obișnuit. Și fiul meu era student, și eu eram student. Și aveam o înțelegere deosebită asupra a ceea ce se întâmpla, iar el de fiecare dată găsea un ajutor la mine. Îi dădeam sfaturi cum să facă o lucrare de seminar, cum să pagineze, cum să facă o bibliografie… Acum e la licență, îl ajut, îi dau materiale.
Fiica mea era mult mai mică. Un pic s-au intrigat așa, când dintr-odată am zis: „Toată lumea postește!”. Și ei: „Cum adică? Să nu mai mănânc ce vreau?”. Nu am ținut mult, fiind copiii i-am menajat, dar au primit și această educație. Țin legătura cu duhovnicul lor, cu biserica. Au și o altă vârstă, nu postesc ei de dimineața până seara, dar știu să își facă o cruce și să zică „Tatăl nostru”. Cam asta a fost cu ei.”, a povestit el pentru viva.ro.
Și părinții lui Silviu Biriș au fost surprinși când fiul lor a ales să aprofundeze tainele credinței
În cadrul aceluiași interviu acordat pentru viva.ro, actorul a mărturisit că nici părinții săi nu au fost mai deschiși când au aflat că i-ar plăcea să meargă la Teologie și, de ce nu, chiar să devină preot. Iată ce a spus despre familia sa:
„Iar maică-mea a fost foarte drăguță. Când i-am zis, mi-a închis telefonul în nas. Zice: „Mamă, iartă-mă! Nu știu ce a fost în mintea mea. M-am bulversat.” Și zic: „Mamă, dacă ziceam că sunt beat într-o cârciumă cu 10 femei, ce ai fi zis?”. Pentru că toată lumea, când am intrat în biserică, a zis: „Aoleu, dar ce ai pățit? Ești bolnav? Cu cine te-ai certat?”. Oamenii cam așa văd lucrurile. Și le mai zic să se împărtășească, iar ei îmi spun: „Dar, ce, sunt pe moarte?”.
Ei nu au înțeles rolul bisericii. Ei nu au înțeles că împărtășania înseamnă viață, că Hristos e Dumnezeu. Și ei se duc la biserică când sunt morți… Prima oară la botez și ultima oară când mor. E păcat!
Și, dacă la început au fost așa reținuți, acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, cam toată lumea din familie merge la biserică. Prin puterea exemplului, dar uneori am fost și satrap. Cu tata ce să mai zic? Ca la copii. Nu a mers altfel. După aceea, când a simțit că îi bate sfârșitul în ceafă, a început să meargă. Dar noi, nu și nu.”
Se face Silviu Biriș preot?
Silviu Biriș a absolvit Facultatea de Teologie în anul 2021, iar înainte de terminarea studiilor spunea că și-ar dori să renunțe la actorie și să devină preot.
„Încă nu știu dacă voi practica preoția pentru că trebuie să trec prin practicarea canoanelor bisericești. În cazul meu, nu pot deveni preot decât dacă mă fac călugăr.”, a dezvăluit Silviu Biriș, în emisiunea „La Măruță”, după absolvire
Din fericire pentru oamenii care îi apreciază talentul actoricesc, în 2024, Silviu Biriș este tot pe scenă, chiar dacă nu a renunțat la biserică. Nu a devenit preot și a rămas la prima lui dragoste - actoria. Fiind necăsătorit, pentru el este mai complicat să dobândească această titulatură, fiindcă ar trebui să se facă mai întâi călugăr.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Romaniatv, Viva, B1tv, Fanatik, Libertatea, Money