Soția lui Mihai Leu, mărturisiri dureroase la două luni de la moartea campionului. „Merg des la cimitir și vorbesc cu el”

Au trecut două luni de la dispariția fulgerătoare a lui Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist și campion național la raliuri, însă durerea familiei rămâne la fel de vie. Parcurge articolul de mai jos și află ce a declarat văduva sportivului.
Mihai Leu s-a stins din viață pe data de 1 iulie 2025, la doar 57 de ani, după o luptă de peste un deceniu cu cancerul de colon.
Diagnosticat inițial în 2014, sportivul a suferit patru operații și a reușit să învingă temporar boala. Din păcate, recidiva din decembrie 2024 i-a fost fatală.
Ultimele luni și le-a petrecut în spital, internat în stare gravă la Institutul Clinic Fundeni.
„Merg la cimitir și vorbesc cu el”
Acum, la două luni de la decesul marelui campion, Anna Leu, femeia care i-a fost alături lui Mihai Leu timp de peste trei decenii, și-a deschis sufletul și a vorbit despre perioada grea prin care trece.
„Nu pot să fiu extraordinar de bine, dar sunt conștientă că trebuie să mergem înainte. Este greu, este foarte greu! Până acum nu l-am visat, nu am primit semne de la el.
Merg des la cimitir și vorbesc cu el. Din păcate, asta este realitatea. Tot ce putem face este să acceptăm situația și să facem ce este mai bine. Nu putem decât să mergem mai departe”, a mărturisit Anna Leu în cadrul unui interviu pentru Cancan.ro.
O iubire de peste 30 de ani
Anna și Mihai Leu s-au cunoscut în Germania, la Leverkusen, prin intermediul unor prieteni comuni.
Pentru sportiv a fost dragoste la prima vedere, iar după o perioadă în care a luptat să o cucerească, cei doi au devenit de nedespărțit.
Anna, de origine italiană, și-a construit viața alături de Mihai Leu în România, iar căsnicia lor a rezistat 34 de ani, până la sfârșitul tragic al campionului.
„Cred că am avut foarte mult noroc. Pentru că este, câteodată, foarte greu să găsești persoană potrivită. (…) Eu cred că fiecare om trebuie să facă ce dorește în viață până la urmă.
Să își urmeze visul și nu cred că ar fi fost frumos să îl opresc de la ceva. Ideea este că fiecare trebuie să își mențină și libertatea lui. Să facă ce îi place și cred că ăsta e secretul în sine”, spunea Anna Leu într-un interviu mai vechi de la Prima TV.
Ultima dorință a lui Mihai Leu. Cu ce mare regret a plecat în suflet
„Trebuie să mergem mai departe”
Din mariajul lor a rezultat Marco, singurul fiu al campionului, astăzi în vârstă de 32 de ani.
Deși nu a urmat drumul tatălui în box, Marco este pasionat de raliuri și profund legat de sport: este instructor de schi și snowboard și are un masterat în management sportiv.
După moartea lui Mihai Leu, tânărul s-a implicat și în organizarea Timișoara Super Rally, competiție inițiată și coordonată anual de către tatăl său.
„Băiatul meu, Marco, este destul de mare. Are 32 de ani și este conștient de întreaga situație. Îi este greu, bineînțeles. Dar trebuie să îi onorăm numele lui Mihai și să mergem mai departe…”, a spus Anna Leu pentru Cancan.
De-a lungul întregii sale cariere, Mihai Leu a rămas un simbol al sportului românesc.
În ring, pe traseele de raliu sau în familie, campionul a demonstrat că lupta, ambiția și dragostea pentru cei dragi au fost valorile care l-au ghidat în viață.
Astăzi, la două luni de la plecarea sa, soția și fiul său continuă să îi cinstească memoria și să îi ducă numele mai departe!



Surse foto: facebook, facebook, facebook, facebook
Surse articol: romaniatv, unica
Tags: Mihai Leu, Vedete Romania, Stiri Romania