Tania Popa a aniversat 18 ani de căsnicie. „Ne serbăm majoratul!”
Tania Popa, în vârstă de 53 de ani, traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Actrița, care în ultima vreme a atras toate privirile atât prin aparițiile spectaculoase, cât și prin transformarea fizică impresionantă, a aniversat 18 ani de căsnicie alături de soțul său, Veaceslav Damian. Cu umorul și energia care au consacrat-o, vedeta le-a povestit fanilor că ea și partenerul ei au fugit în vacanță „ca doi adolescenți” pentru a sărbători momentul special.
Pentru Tania Popa, aniversarea majoratului căsniciei a venit exact într-o perioadă în care programul ei profesional este extrem de încărcat. Cu spectacole, filmări și apariții publice aproape zilnic, actrița spune că a fost aproape un miracol faptul că a reușit să găsească o săptămână liberă pentru vacanță.
Tania Popa și soțul ei au plecat în Spania chiar de aniversarea căsătoriei
Actrița a povestit că biletele pentru vacanță au fost cumpărate cu mult timp înainte, fără să realizeze inițial că plecarea urma să coincidă exact cu ziua în care ea și soțul sărbătoresc 18 ani de mariaj.
„Acum, pe data de 18. S-a potrivit la fix. S-au aliniat astrele pe cer, pentru că noi am luat demult biletele și acum două săptămâni în urmă bărbată-miu zice: Noi plecăm pe 18 în Spania? Da. Păi pe 18 mai facem 18 ani.
Și am zis: Nu se poate! Cum să se potrivească așa? Cum să prind eu acea săptămână, o singură săptămână în care nu am avut spectacole? Și plecăm doar noi doi un pic să ne deconectăm, să stăm liniștiți pe malul mării, ca două babe, să ne uităm în larg.”, a povestit Tania Popa pentru viva.ro.
La scurt timp înainte de plecare, vedeta a publicat și un mesaj emoționant pe Facebook, acolo unde și-a anunțat urmăritorii că sărbătorește „majoratul” căsniciei.
„Am fugit ca doi adolescenți să ne serbăm majoratul! 18 ani cu de toate 😂💪❤️🔥 La mai mulți și nouă și vouă 🙏”, a scris Tania Popa pe Facebook.
Prietenia, secretul unei relații care durează de aproape două decenii
De-a lungul timpului, Tania Popa a vorbit de mai multe ori despre relația specială pe care o are cu soțul ei. Deși recunoaște că există și certuri, spune că prietenia și respectul reciproc sunt cele care au ținut relația vie.
„Prietenia. Eu cu soțul meu suntem cei mai buni prieteni. Suntem ca două babe bârfitoare. Noi ne certăm. Mă cert cu el la cuțite, dar suntem prieteni. Avem respect unul față de celălalt și e extrem de important să-ți încurajezi partenerul, fiecare în domeniul lui. 'Bagă-te, riscă-te, dă-i drumul…” E important.”, a spus Tania Popa pentru aceeași sursă.
Actrița spune că Veaceslav Damian a fost mereu omul care i-a oferit sprijin și echilibru, mai ales în perioadele aglomerate profesional.
„Avem încredere oarbă unul în celălalt”
Vedeta mai spune că unul dintre cele mai importante lucruri într-o relație este încrederea.
„Are înțelegere pentru mine, pentru programul meu. Eu am înțelegere pentru el. Că și la el începe nebunia, dar eu sunt un pic mai ocupată. Dar, lăsând fiecare unul de la altul… Adevărul e că eu las mai mult. (râde-n.r.) Sunt mai înțeleaptă, mai matură, dar la el ce e bine este că se aprinde repede, dar se stinge în următoarea secundă. Nu poate să țină nicio supărare, mă și enervează! Eu am chef să mai țin supărarea, lui nimic. Îi trece supărarea în următoarea secundă.
Dar, într-adevăr, cea mai importantă este încrederea. Avem o încredere oarbă unul în celălalt și suntem prieteni. Asta cu îndrăgosteala… astea se duc. Dar iubirea aceea curată, sinceră, profundă, aceea rămâne.”, a mai dezvăluit actrița.
Tania Popa a slăbit și a impresionat la Premiile Gopo
În ultimele luni, actrița a atras atenția și prin schimbarea fizică spectaculoasă.
Tania Popa a slăbit aproximativ 12 kilograme și spune că se simte mai bine ca niciodată. Fanii au remarcat imediat cât de bine arată cu noua siluetă și o complimentează pe rețelele sociale de câte ori au ocazia.
La ediția din 2026 a premiilor Gopo, Tania Popa a fost una dintre cele mai admirate apariții de pe covorul roșu. Vedeta a purtat o rochie creată chiar de ea și a venit la eveniment însoțită de soțul său.
În ciuda programului extrem de încărcat și a numeroaselor proiecte în care este implicată, vedeta spune că familia rămâne prioritatea ei.
Vedeta are o familie discretă
Deși vorbește rar despre viața personală, actrița a mărturisit de mai multe ori că soțul și copiii reprezintă centrul universului ei. Vedeta preferă să își țină familia departe de scandaluri și apariții mondene excesive, iar această discreție pare să fi contribuit și la stabilitatea relației sale.
Astăzi, după 18 ani de căsnicie, Tania Popa și Veaceslav Damian demonstrează că iubirea poate rezista în timp atunci când există prietenie, respect și susținere reciprocă. Iar vacanța romantică din Spania pare să fi fost exact pauza de care aveau nevoie pentru a sărbători, departe de agitația de acasă, un moment important din viața lor.
Amintim că Tania Popa are doi copii, din două căsnicii diferite. Are o fiică, pe Daria, din primul mariaj și pe fiul Slavic, din căsătoria cu actualul partener.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Tags: Vedete Romania