Valentin Sanfira își pune sufletul pe tavă pe internet la o lună de când s-a aflat că a divorțat. "Nu am forțat pe nimeni să îmi fie alături sau să mă iubească"

Valentin Sanfira își pune sufletul pe tavă pe internet la o lună de când s-a aflat că a divorțat. "Nu am forțat pe nimeni să îmi fie alături sau să mă iubească"
Ramona Jurubita
Miercuri, 29.04.2026

La doar câteva săptămâni după ce vestea despre divorțul dintre Valentin Sanfira și soția sa a devenit publică, artistul a ales să rupă tăcerea într-un mod discret, dar profund. Fără declarații explozive sau replici acide, Valentin Sanfira și-a exprimat trăirile acolo unde se simte cel mai autentic, în muzică și în mesajele adresate fanilor.

În vârstă de 36 de ani, Valentin Sanfira nu s-a oprit din a-și căuta echilibrul, chiar și într-o perioadă încărcată emoțional. După despărțirea de Codruța Filip, motivul divorțului lor a devenit un subiect intens discutat în spațiul public, iar opiniile au împărțit rapid internetul în două tabere.

Un nou divorț în România. Ioana și Ilie Năstase au ajuns la tribunal

Valentin Sanfira pe scenă, zâmbitor, bucurându-se de interacțiunea cu fanii care au mers la concertul lui

Valentin Sanfira și-a găsit sprijinul în credință după divorț

În timp ce Codruța Filip, în vârstă de 30 de ani, a făcut declarații controversate în podcastul „Acasă la Măruță”, artistul a preferat să rămână rezervat. În loc să răspundă speculațiilor, Valentin Sanfira și-a canalizat energia spre ceea ce îl definește, și anume muzica. La scurt timp după apariția controverselor, el a anunțat lansarea unei noi piese, care promite să fie una dintre cele mai emoționante din cariera sa.

Intitulată sugestiv „Doamne, ție îți mulțumesc”, noua melodie a lui Valentin Sanfirareflectă refugiul artistului în credință, dar și o formă de eliberare după o perioadă dificilă. Acesta a publicat inițial pe Facebook un fragment din cântecul respectiv, iar secțiunea de comentarii s-a umplut de mesaje de la fani. Bineînțeles, printre admiratori s-au strecurat și câțiva cârcotași care l-au criticat, așa că el a simțit nevoia să le răspundă.

„Nu am forțat pe nimeni să îmi fie alături sau să mă iubească”

Mesajul transmis de artist în mediul online a fost unul simplu, dar puternic. 

„M-aș bucura să văd doar lucruri frumoase pe aceste rețele de socializare. Eu am ales să cânt pentru cei care mă iubesc. Nu am făcut rău nimănui și nu am forțat pe nimeni să îmi fie alături sau să mă iubească. Fiecare plătește în fața Lui Dumnezeu, noi nu avem dreptul să murdărim cu vorbe pe nimeni. Vă mulțumesc și vă prețuiesc.”, a fost mesajul transmis de artist în secțiunea de comentarii.

Declarația a fost interpretată de mulți ca o reacție directă la tot ceea ce s-a spus despre Codruța Filip și Valentin Sanfira în ultima perioadă.

În același timp, fanii nu au întârziat să își arate susținerea. Comentariile de încurajare au curs, iar mulți dintre cei care îl urmăresc au mărturisit că se regăsesc în povestea lui.

Câți bani a primit Codruța Filip pentru emisiunea „Desafio”. A divorțat la scurt timp după ce a plecat din emisiune

Chiar dacă nu au avut copii împreună, Valentin Sanfira și fosta soție au fost legați de o iubire puternică, pe care însă nu au putut să o păstreze. Trecerea timpului le-a erodat relația, iar adevăratele motive ale separării sunt știute doar de ei.

Important de precizat este că această etapă dureroasă s-a transformat în sursă de inspirație nu doar pentru interpretul de muzică populară, ci și pentru Codruța Filip, care a lansat, la rândul ei, o melodie ce vorbește despre despărțire. 

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: WowbizRadioimpulsCancan

Tags: Codruța Filip, Valentin Sanfira, Vedete Romania

Articolul urmator »
Valentin Sanfira deja și-a refăcut viața după divorț? Cine este femeia alături de care a fost surprins în vacanța din Thailanda
Valentin Sanfira deja și-a refăcut viața după divorț? Cine este femeia alături de care a fost surprins în vacanța din Thailanda
Ramona Jurubita | Marţi, 14.04.2026
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe