Alina Pușcău a terminat chimioterapia. „Sărbătoresc viața"
De la diagnosticul de cancer mamar, primit la începutul anului 2026, până la rezultatele încurajatoare ale investigațiilor din octombrie, Alina Pușcău a trecut printr-o perioadă dificilă. Vedeta are din nou motive să zâmbească! A terminat cura de chimioterapie, pe care a descris-o drept una dintre cele mai grele experiențe de până acum. De Halloween, fotomodelul a ales să celebreze viața. Ce costum a ales și cum se simte acum? Vedeta a postat un mesaj lămuritor pe Instagram!
Alina Pușcău a ales să meargă împreună cu prietenele la o petrecere. Vedeta a publicat imagini și un mesaj în care a vorbit despre cât de mult s-a schimbat felul în care privește viața după tratamentul oncologic pe care l-a urmat!
„Inima mi-e plină de recunoștință. M-am bucurat să fiu, pentru o noapte...”
La 44 de ani, Alina Pușcău revine treptat la activitățile care îi făceau plăcere înainte de a primi diagnosticul de cancer mamar.
După lunile dificile de tratament, Alina Pușcău a mers la o petrecere de Halloween pentru care s-a costumat în Cindy Crawford, supermodelul american care a dominat podiumurile de modă în anii '90.
„Ultimul meu ciclu de tratament cu C a fost incredibil de greu pentru mine. Dar aseară, am decis să sărbătoresc viața alături de prietenele mele.
Să râd, să zâmbesc, să mă simt din nou om și să fiu înconjurată de iubire. Reîntâlnirea cu prietenele minunate pe care nu le mai văzusem de ani de zile mi-a reamintit cât de prețioasă este cu adevărat viața.
Inima mi-e plină de recunoștință. Chiar și în momentele cele mai grele, există atâta frumusețe, iubire și bucurie de sărbătorit. Viața este un dar, iar fiecare moment merită sărbătorit. Halloween fericit! M-am bucurat să fiu, pentru o noapte, Cindy Crawford”, a scris vedeta pe Instagram.
View this post on Instagram
Rezultatul PET-CT: Alina Pușcău nu mai are tumori în corp, dar continuă chimioterapia
Alina Pușcău a declarat că medicii îi descoperiseră 11 tumori, în zona sânului și a axilei, și că boala se extinsese inclusiv la nivelul oaselor. După ce primele terapii din California nu au funcționat, ea a început o nouă schemă de tratament pe 7 august.
Pe 1 octombrie 2026, investigația PET-CT a arătat o evoluție uimitoare: medicii nu au mai găsit nicio tumoră în corp, ci doar un punct neidentificat la nivelul sânului.
Pe 21 octombrie 2026, vedeta a anunțat că a continuat ședințele de chimioterapie, conform recomandărilor medicale. La începutul lunii noiembrie, a vorbit despre încheierea ultimului ciclu de tratament, pe care l-a descris drept extrem de dificil.
„Mă iubesc. Mă iert. Fac tot ce pot. Merit iubire, liniște și vindecare”, a scris fotomodelul pe Instagram.
View this post on Instagram
Tratamentul împotriva cancerului a costat peste un milion de dolari. Cine a suportat cheltuielile
Alina Pușcău a dezvăluit în urmă cu puțin timp că tratamentul urmat în Statele Unite este extrem de costisitor. Modelul a explicat că schema terapeutică include trei medicamente, iar valoarea totală depășește un milion de dolari.
Din fericire, cheltuielile au fost acoperite prin asigurarea medicală pe care o are în America.

„Am avut noroc, pentru că am asigurare aici și tratamentul e plătit, totul e plătit, dar tratamentul este peste 1 milion de dolari, e foarte scump, pentru că sunt trei medicamente și sunt foarte scumpe.
Dacă ar fi în România, ar fi mai ieftin, pentru că nu sunt acte cum sunt aici, dar e altfel de viață în România decât în America. Am avut noroc! Dumnezeu mă iubește așa de mult”, a declarat Alina Pușcău la „Spynews TV Live”.
Cătălin Botezatu, profund afectat de situația Alinei Pușcău. „Îmi pare rău că nu am putut să o ajut”
Alina Pușcău a mers în Grecia pentru a-i mulțumi Sfântului Nectarie
Credința a avut un rol important în viața Alinei Pușcău de când a aflat diagnosticul. Vedeta a povestit că s-a rugat mult în timpul tratamentului și că a cerut ajutorul Sfântului Nectarie.
După rezultatul primit la începutul lunii octombrie, Alina Pușcău a mers la mănăstirea Sfântului Nectarie din insula Eghina, Grecia. A fost însoțită de membri ai familiei, printre care fratele, sora și nepoții săi, dar și de prietena sa, Valentina Pelinel.
„Sunt profund recunoscătoare familiei mele, prietenilor mei și minunatei echipe care mi-a oferit sprijin emoțional și spiritual, pentru că m-au înconjurat cu atât de multă iubire, credință și rugăciuni.
Cred că Sfântul Nectarie a mijlocit pentru mine și că, prin harul lui Dumnezeu, am primit o minune chiar de ziua lui. Inima mea este plină de recunoștință.
De aceea am străbătut tot acest drum ca să vin la tine, Sfinte Nectarie, să îți mulțumesc, să te cinstesc și să sărbătoresc această minune minunată.
Îți mulțumesc, Doamne, pentru puterea credinței, a iubirii și a minunilor”, a transmis Alina Pușcău pe Instagram.
View this post on Instagram
Pentru Alina Pușcău, seara de Halloween a fost o ocazie de a petrece timp alături de prietenele pe care nu le mai văzuse de ani de zile. După lunile dificile de tratament, fotomodelul spune că apreciază mai mult momentele petrecute alături de oamenii dragi și că este recunoscătoare pentru rezultatele medicale încurajatoare.
Surse foto: instagram.com, instagram.com
Surse articol: libertatea.ro, digifm.ro, instagram.com
Tags: Alina Puscau