Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Au rupt logodna! O nouă despărțire zguduie lumea mondenă din România

Alida Enache

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, Laura Giurcanu a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că s-a despărțit de Cesar Bîtlan, iubitul său cu care era logodită din anul 2019.

Fotomodelul a postat în secțiunea de Stories de pe Instagram: „Îmi tot bat capul cu textul ăsta, dar adevărul este că nu există mod ușor de a scrie ceva în direcția asta. Relația în care eram de câțiva ani s-a terminat."

Inițial, Laura Giurcanu și Cesar Bîtlan aveau o relație ascunsă de ochii publicului, însă, treptat ei s-au afișat tot mai mult împreună în social media, astfel că nimeni nu ar fi crezut că există probleme în paradis. Aceștia au împărtășit cu fanii lor inclusiv momentele importante din viața lor, precum logodna, care a avut loc în urmă cu doi ani de zile.

Laura Giurcanu iubitSursa foto: Facebook

Vedeta a mai adăugat în postarea sa din secțiunea Stories: „Singurul lucru pe care am să-l spun este că e o schimbare mare pe care voi învăța să o gestionez și fructific și că vine în sincron cu o altă schimbare importanță pe plan profesional. Schimbarea e bună. Nu e tipul meu clasic de „anunț”, însă dacă am fost deschisă cu aspecte ale relației, este corect ca această informație să fie cunoscută tuturor. Să aveți un weekend frumos!”.

Fotomodelul trece prin momente grele și a dorit să împărtășească aceste gânduri cu publicul ei: „Când treci prin momente grele începi să te miști diferit, ochii tăi au un mod neobișnuit de a captura momentele. Dar viața nu se va termina, soarele va răsări și zilele vor trece una după alta. Vă mulțumesc pentru iubire. Scrisul ajută foarte mult și pentru mine e ca terapia, așa că îmi voi distribui gândurile mai des. De obicei trec singură prin tot, tind să mă închid în mine. O să încerc o nouă perspectivă, având în vedere că toți am experimentat acea despărțire care îți lasă o durere în piept. Nu voi fi niciodată aceeași după ultimele zile, dar poate asta este un lucru bun”.

Laura Giurcanu și-a început cariera de fotomodel la doar 14 ani, când a obținut titlul de cel de-al doilea Next Top Model al României. A colaborat cu Vogue, Elle, Cosmopolitan și a lucrat cu diverși artiști, printre care și The Weekend. În anul 2015, blondina a început o serie de vloguri pe Youtube, iar de atunci aceasta se bucură de multă notorietate în mediul online.

Citește și: Formau cuplul de vis al României, dar și-au zis, brusc, "Adio"! De ce s-au despărțit Adela Popescu și Dan Bordeianu

Surse articol: Dcnews, Wowbiz, Spynews

Sursă foto principală: Facebook

Surse foto: Facebook

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (7)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (27775 vizite)
    2. Nadine și-a făcut bagajele și a părăsit România, alături de soț și copil (25532 vizite)
    3. Schimbare uriașă la „Bravo, ai stil Celebrities!”, Ilinca Vandici este OUT! Cu cine a fost înlocuită vedeta (17730 vizite)
    4. Mădălina Ghenea, surprinsă la cină cu unul dintre cei mai celebri actori din lume (15594 vizite)
    5. Will Smith, declarații neașteptate despre căsnicia lui de peste 24 de ani: „Nu practicăm monogamia!" (14672 vizite)
    1. Se apropie de 50 de ani, dar arată de 25! Secretul trupului fără cusur al Oanei Zăvoranu (nota 4.5)
    2. Metoda prin care Raluca Bădulescu a slăbit 70 de kilograme și ce face ca să nu le mai pună la loc (nota 4.2)
    3. Schimbare uriașă la „Bravo, ai stil Celebrities!”, Ilinca Vandici este OUT! Cu cine a fost înlocuită vedeta (nota 4)
    4. Nadine și-a făcut bagajele și a părăsit România, alături de soț și copil (nota 3.5)
    5. Au rupt logodna! O nouă despărțire zguduie lumea mondenă din România (nota 3.5)
    1. Oana Roman, relație fierbinte și îndelungată cu un bărbat căsătorit. Ce mărturisiri neașteptate a făcut vedeta (0 comentarii)
    2. Divorț cu răsunet la Hollywood, după numai un an de la nuntă: Sean Penn și Leila George își spun ADIO! (0 comentarii)
    3. Kourtney Kardashian s-a logodit cu Travis Barker (0 comentarii)
    4. Aliații tăi împotriva răcelii, gripei și sinuzitei (0 comentarii)
    5. Abia așteaptă să își țină bebelușul la piept! Celia va deveni mămică pentru a doua oară, după o pierdere dureroasă de sarcină (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!