Cel mai mare regret pe care îl are Victor Ponta din căsnicia cu Daciana Sârbu. Cei doi și-au refăcut deja viața, la câteva luni de la separare

Cel mai mare regret pe care îl are Victor Ponta din căsnicia cu Daciana Sârbu. Cei doi și-au refăcut deja viața, la câteva luni de la separare
Alina Nedelcu
Miercuri, 17.09.2025

Daciana Sârbu și Victor Ponta au reintrat în atenția publicului în ultimele luni întrucât au dezvăluit că s-au despărțit după aproape două decenii de căsnicie. Amândoi au fost discreți în privința divorțului. Recent, Victor Ponta a fost invitat la o emisiune de televiziune și a adus în prim-plan marele regret pe care îl are în privința mariajului cu cea de-a doua lui soție, Daciana Sârbu. 

Victor Ponta: „Nu le facem întotdeauna fericite pe femei”

Invitat la emisiunea „Viața fără filtru”, Victor Ponta a venit cu detalii atât despre cariera sa, cât și despre viața personală. În ceea ce privește viața personală, nu s-a ferit să vorbească deschis despre divorțul de Daciana Sârbu și despre unul dintre marile sale regrete după despărțire. Astfel, a recunoscut că nu a reușit întotdeauna să-i acorde fostei sale partenere de viață suficientă atenție, suficientă afecțiune și grijă. În același timp, a ținut să precizeze că și-ar dori ca orice femeie să fie fericită și că își reproșează divorțul:

„Cum să nu îți reproșezi așa ceva? (n.r. – divorțul) Pe de altă parte, viața e complicată. Este important să iei, la un moment dat, decizii ca să nu faci lucrurile mai rele, ci să le faci mai bune! Ceea ce merită orice femeie, mai multă atenție, mai multă grijă, mai multă afecțiune. (n.r. – ce i s-a cerut și nu a putut oferi în fostul mariaj) E normal, până la urmă! Noi, bărbații, suntem mai reci, mai pragmatici. Îmi doresc ca toate femeile din lume să fie fericite, mai ales pentru că am fiice. Nu le facem întotdeauna fericite pe femei. Nu mă dau filosof… Îmi reproșez divorțul de Daciana.”

Nu a fost prima dată când politicianul nu a ezitat să spună că nu i-a oferit fostei sale soții, pe care o consideră „o femeie extraordinară”, tot ceea ce ar fi avut nevoie ca să se simtă împlinită. Mai exact, a vorbit despre despărțirea de Daciana Sârbu și când a fost invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”: „Haideți s-o luăm așa totuși, că aici e subiectul ăla dificil pe care trebuie să-l tratez. Și Roxana, și sigur Daciana pe care o cunoașteți foarte bine mai ales…o femeie extraordinară, care normal că își dorește de la un bărbat 100%, nu poate să-și dorească 90% sau 80% sau 70%. Dacă eu n-am fost în stare să ofer 100%, am luat o decizie comună...”.

Daciana Sârbu și Victor Ponta, în perioada în care formau un cuplu

Totodată, a insistat asupra ideii că întotdeauna s-a străduit să fie cât mai discret în privința expunerii vieții sale personale pentru ca persoanele dragi din viața lui să nu aibă de suferit: „Viața privată am încercat să o țin cât pot de mult dincolo de reflectoare, pentru că cei care au suferit cel mai mult au fost cei din jurul meu...”.

Daciana Sârbu și Victor Ponta alături de cele două fiice ale lor, Irina și Maria

Daciana Sârbu și Victor Ponta au divorțat în secret, după aproape două decenii împreună

Daciana Sârbu și Victor Ponta sunt părinții a doi copii. Fiica lor cea mare, Irina, este copilul lor biologic, iar mezina familiei, Maria, a fost adoptată. În plus, Victor Ponta mai are un fiu, Andrei, din prima lui căsnicie, cu Roxana Ponta.

După divorț, fostul candidat la alegerile prezidențiale din acest an formează un cuplu alături de Cristina Petrovici. Din informațiile furnizate de „Click!”, s-au cunoscut în Turcia datorită pasiunii lor comune, golful. Cristina Petrovici are o carieră solidă în domeniul managementului evenimentelor și industriei golfului. Spre exemplu, a fost „event manager” la „BT Arena” din Cluj, organizând câteva dintre cele mai importante evenimente sportive din țară.

Cristina Petrovici antrenându-se la golf

Conform sursei citate, tânăra a fost văzută în compania lui Victor Ponta în luna iunie a acestui an, când au participat împreună la „Ziua Regelui”, eveniment organizat la Arenele BNR din București de către Ambasada Marii Britanii în România. 

Ce face Daciana Sârbu după divorț

În luna iulie, fosta soție a lui Victor Ponta a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Libertatea”, în cadrul emisiunii „Puterea unui lider”. Fost europarlamentar, antreprenor și mamă, Daciana Sârbu a făcut dezvăluiri despre viața personală, inclusiv despre divorț, explicând că a fost o decizie pe care a luat-o și pentru copiii ei. Mai mult, a precizat că se simte norocoasă întrucât are o relație normală cu fostul partener de viață: „După aproape 20 de ani în care am fost bine… și cred că sunt printre persoanele norocoase care au o relație normală, am pus pe primul loc copiii și cred că nu puteam să cer mai mult. Sigur că în viață, lucrurile se schimbă, oamenii se schimbă, uneori evoluezi diferit, ai alte așteptări de la partener.”

Întrebată fiind cum a făcut față despărțirii, a menționat că se străduiește să-și regăsească echilibrul și că, pentru ea, esențial este să fie sinceră cu ea însăși: „Cel mai important lucru și datoria noastră de când ne naștem este să fim bine cu noi, să trăim într-o armonie în primul rând cu noi și apoi cu ceilalți din jurul nostru. Când ceva se întâmplă sau poate așteptările sunt diferite și nu îți mai e bine, trebuie să știi că la un moment dat asta se poate transforma într-o boală...Trebuie să fii sincer cu tine.”

Daciana Sârbu în vacanță

De asemenea, în cadrul aceluiași interviu, a menționat că de fiecare dată își găsește alinarea în credință: „Întotdeauna am avut credința, care întotdeauna a fost pentru mine un punct de sprijin. O am și tatuată pe mână: scrie believe. Cred în Dumnezeu, dar cumva conexiunea mea cu divinitatea, ce simt în momentul în care mă rog sau în momentul în care mi-e greu și găsesc acolo pacea de care am nevoie și mă încarc. Asta m-a însoțit toată viața.”

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de „spynews.ro”, Daciana Sârbu a ieșit în public cu noul ei partener de cuplu la un eveniment monden. Îmbrăcată elegant și însoțită și de fiica ei cea mare, Irina, nu a dezvăluit pe rețelele de socializare imagini cu chipul celui care i-a fost alături la evenimentul respectiv. În schimb, a postat pe contul ei de Instagram următorul mesaj: „Nu totul trebuie să aibă sens pentru toată lumea. Fericirea nu este întotdeauna logică. Dacă te face fericit și nu rănește pe nimeni, nu-ți mai face griji să-ți justifici acțiunile în fața celorlalți.”

Daciana Sârbu la un eveniment monden

Chiar dacă au hotărât să pornească pe drumuri separate, Daciana Sârbu și Victor Ponta vor să se dedice în continuare copiilor și nu consideră că divorțul a produs o ruptură în viața acestora.

Spre exemplu, când a fost invitată la Știrile Antena Stars, Daciana Sârbu a declarat că: „Am fost foarte deschiși, am discutat, nu s-au întâmplat lucrurile brusc. A ajutat foarte mult. Pentru ele suntem o familie în continuare (n.r. pentru fiicele lor), nu au simțit o schimbare.” 

La rândul său, când a fost în platoul emisiunii „Viața fără filtru”, fostul ei soț a precizat că regretă faptul că nu a petrecut suficient timp cu copiii lui din pricina vieții sale profesionale, dar că se va strădui să găsească soluții pentru a fi cât mai mult alături de ei: „Andrei a terminat facultatea în acest an. Fetele au rămas cu noi! Sunt fetele noastre, ne ocupăm de ele, le iubim. Din păcate, nu mi-am văzut niciun copil în fiecare zi, fie că lucram ca procuror, fie că după am intrat în politică. Călătoresc destul de mult, dar îi întreb mereu ce fac. Ei mă găsesc tot timpul, ne vedem de câte ori putem și facem lucruri împreună.”

Victor Ponta și Daciana Sârbu din nou împreună. Cum au fost surprinși la serbarea fiicei lor adoptive

Surse foto: instagram.com/daciana/, instagram.com/victor.ponta/, youtube.com,  facebook.com/cristina.i.petrovici

Surse articol: adevarul.ro, cancan.ro, click.ro, digifm.ro, libertatea.ro, spynews.ro

Tags: Daciana Sarbu, Vedete Romania, Victor Ponta

Articolul urmator »
Daciana Sârbu, confesiune emoționantă despre fetița pe care a adoptat-o. Cum a apărut Maria în viața ei și a lui Victor Ponta
Daciana Sârbu, confesiune emoționantă despre fetița pe care a adoptat-o. Cum a apărut Maria în viața ei și a lui Victor Ponta
Ramona Jurubita | Miercuri, 04.06.2025
Incepe quiz
Care este cel mai mare defect al tau?
Care este cel mai mare defect al tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe