Ioana Tufaru, reacție tranșantă după ce s-a apus că a mers la priveghiul lui Iulian Vrabete pentru pomană

Ioana Tufaru, reacție tranșantă după ce s-a apus că a mers la priveghiul lui Iulian Vrabete pentru pomană
Mariana Voinea
Vineri, 20.03.2026

Moartea basistului trupei Holograf a zguduit lumea muzicii românești, dar și pe cei care au crescut cu piesele formației. Într-un moment în care ar fi trebuit să domine reculegerea și respectul, în mediul online au apărut controverse neașteptate. În centrul atenției a ajuns Ioana Tufaru după ce a fost văzută la priveghiul artistului. Prezența ei a stârnit rapid reacții, iar comentariile răutăcioase nu au întârziat să apară.

Ioana Tufaru a mers la priveghiul basistului trupei Holograf

Basistul trupei Holograf a murit la vârsta de 70 de ani, pe data de 12 martie 2026, după o perioadă în care s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Dispariția lui a lăsat un gol imens în sufletele colegilor de trupă, dar și ale fanilor care l-au admirat de-a lungul decadelor.

La priveghi, organizat într-un cadru încărcat de emoție, și-au făcut apariția numeroase persoane din lumea muzicii, dar și oameni simpli care au vrut să își ia rămas-bun.

Printre cei prezenți s-a aflat și Ioana Tufaru, un personaj adesea discutat și analizat în spațiul public. Apariția ei nu a trecut neobservată, iar în scurt timp, în mediul online au apărut speculații conform cărora aceasta ar fi mers la priveghi pentru pomană, având în vedere dificultățile financiare cu care se confruntă în ultima perioadă.

Acuzațiile internauților au venit și pe fondul declarațiilor făcute chiar de Ioana Tufaru în trecut, când a vorbit deschis despre dificultățile financiare prin care trece. Vedeta mărturisea că nu a avut bani să îi facă parastas mamei sale, că îi cumpără fiului ei cele mai ieftine rechizite și că, de multe ori, ajunge să aleagă cele mai accesibile produse din magazine, inclusiv crenvurștii cei mai ieftini.

Adesea a mărturisit că urmărește constant reducerile pentru a reuși să se descurce de la o lună la alta și nu de puține ori s-a plâns public de situația sa materială. În acest context, până și despărțirea de soțul ei ar fi avut legătură cu problemele financiare, motiv pentru care reacțiile din online au fost amplificate de imaginea pe care și-a construit-o în timp.

Prin câte greutăți a trecut Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu: „Mama mea mi-a povestit că i-a spus doctorului că, dacă și otrava îmi face bine, să îmi dea otravă”

„Nu merg să cerșesc”

Prezența fiicei Andei Călugăreanu la priveghiul lui Mugurel Vrăbete a stârnit un val de reacții dure în mediul online, acolo unde internauții nu au ezitat să își spună părerea. Mulți au sugerat că aceasta nu ar fi avut intenții sincere și că ar fi mers doar pentru a beneficia de pachetele oferite la astfel de evenimente.

Vizibil afectată de comentariile apărute, Ioana Tufaru a decis să rupă tăcerea și să răspundă acuzațiilor. Ea a explicat că a fost profund marcată de dispariția artistului și că prezența ei la priveghi a fost un gest de respect, nu unul interesat. Mai mult, a subliniat că legătura ei cu muzica trupei Holograf este una veche, din copilărie.

ioana tufaru imbracata in negru cu ochelari la ochi si parul scurt blond sta pe o canapea si vorbeste

Of, așteptam întrebarea asta din două motive, pentru că m-a șocat dispariția lui Mugurel Vrăbete, pentru că sunt o fană înrăită a tot ce înseamnă fenomenul Holograf și normal că m-am dus la Sala Palatului, unde a fost depus chiar pe scenă. Și al doilea motiv este că vreau să clarific ce s-a spus. Deci să fie clar un lucru, eu dacă merg să aduc un omagiu celui care pleacă din generația părinților mei, nu merg să cerșesc pachete sau bani, merg pentru că am crescut și am copilărit printre ei.”, a spus Ioana Tufaru.

Declarația ei vine ca o reacție directă la valul de comentarii acide din online, unde mulți internauți au pus la îndoială intențiile sale. Ioana Tufaru a vrut să transmită clar că gestul ei a fost unul sincer și că nu acceptă etichetele care i-au fost puse.

Ioana Tufaru o duce tot mai rău financiar. Nu a mai avut bani să-i facă parastas mamei sale

Ioana Tufaru se află în proces de separare de soțul ei

În ultima perioadă, Ioana Tufaru a vorbit deschis despre problemele financiare cu care se confruntă. După separarea de soțul ei, situația a devenit și mai dificilă. Vedeta are un copil pe care îl crește singură, îl duce la școală și trebuie să facă față cheltuielilor zilnice, în condițiile în care locuiește cu chirie și trăiește dintr-o pensie modestă.

Cred că și de la neajunsuri, problemele cu banii. El are și problema asta de sănătate și nu poate munci atât cât ar fi vrut. Sunt multe lucruri la mijloc și s-a rupt”, povestea Ioana Tufaru în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”.

Chiar și așa, fiica lui Dan Tufaru susține că nu ar apela niciodată la astfel de gesturi pentru a obține ajutor, iar participarea la priveghiul lui Mugurel Vrăbete nu a avut nicio legătură cu aspecte materiale. În ciuda controverselor, momentul rămâne unul sensibil, iar reacția Ioanei Tufaru arată cât de ușor pot fi interpretate greșit gesturile într-o perioadă deja încărcată emoțional.

Surse foto: facebook.comfacebook.comyoutube.com

Surse articol: wowbiz.rolibertatea.roclick.ro

Tags: Ioana Tufaru, Vedete Romania

Articolul urmator »
Momente de panică pentru Ioana Tufaru după ce ambulanța a ajuns la ea acasă. Ce diagnostic a primit fiul ei
Momente de panică pentru Ioana Tufaru după ce ambulanța a ajuns la ea acasă. Ce diagnostic a primit fiul ei
Alexandra Siromașenco | Marţi, 01.04.2025
Incepe quiz
Ești răsărit sau apus?
Ești răsărit sau apus?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe