Lucian Mîndruță, cel mai mândru tată. Fiul lui a absolvit Facultatea de Medicină. „De azi, e doctor”

Lucian Mîndruță, cel mai mândru tată. Fiul lui a absolvit Facultatea de Medicină. „De azi, e doctor”
Alina Nedelcu
Vineri, 25.09.2026

Lucian Mîndruță face parte dintre cele mai cunoscute figuri din jurnalismul românesc. Dincolo de cariera de succes, se bucură din plin și de viața de familie, fiind tată de doi băieți: Mihai și Matei. Recent, Mihai, fiul său cel mare, a absolvit Facultatea de Medicină, iar Lucian Mîndruță a fost copleșit de emoții la ceremonia de absolvire, desfășurată pe Arena Națională. 

„De azi, e doctor”

Pe 23 septembrie 2026, Lucian Mîndruță a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiul lui, Mihai, îmbrăcat în robă și purtând tocă. Tânărul a terminat Facultatea de Medicină, iar familia i-a fost alături la ceremonia de absolvire. Cu această ocazie, tatăl său a transmis un mesaj simplu, dar care arată emoțiile trăite: „De azi, e doctor. Și cum e normal, am plâns cu toții pe Arena Națională”.

Mesajele de felicitare nu au întârziat să apară, numeroase persoane sesizând și asemănarea dintre Mihai și Lucian Mîndruță. Printre mesajele primite de jurnalist pe Facebook se regăsesc și cele de mai jos:

  • „Felicitări!! Ce mult seamănă cu tine!”;
  • „Să vă bucurați de fiecare moment trăit împreună! Felicitări depline!”;
  • „Felicitări! Mult noroc și împliniri! Un copil minunat”;
  • „Felicitări tânărului doctor și vouă la fel! Să vă bucurați împreună de reușitele lor!”;
  • „Felicitări și carieră frumoasă, cu multe satisfacții!”;
  • „Unii lăcrimează și departe de Arena Națională; pentru că e emoționant să vezi copilul de ieri, devenit adultul de astăzi. Mult succes în carieră și numai bucurii în viață îi doresc”.

Înainte să devină student la Medicină, fiul cel mare al lui Lucian Mîndruță se gândea la o carieră diferită. Potrivit „infoactual.ro”, în anul 2020 jurnalistul povestea că Mihai lua în calcul posibilitatea de a studia în Olanda și era atras de domeniul economic: „Acum un an, băiatul meu cel mare avea în minte să facă facultatea în Olanda. Se gândea la ceva economic, la Rotterdam sau Amsterdam.”

Tatăl lui nu s-a opus ideii. În schimb, cei doi au încercat să vadă cum ar putea arăta viața de student acolo. Au petrecut o vacanță în Olanda și au încercat să experimenteze atmosfera de zi cu zi, așa cum se poate sesiza și din informațiile furnizate de sursa citată: „Nu m-am opus. Dar i-am propus un experiment: hai să mergem în vacanţa de vară în Olanda, să locuim în oraşele astea, să mâncăm unde mănâncă studenţii, să mergem la supermarket-urile lor şi în general să testăm atmosfera...”.

La întoarcere însă, planurile tânărului au început să se schimbe. Până la urmă, și-a anunțat părinții că își dorește să urmeze Facultatea de Medicină în România. „Două luni mai târziu, în toamna anului trecut, m-a anunţat că vrea să facă Medicină. În România...”, povestea Lucian Mîndruță, conform aceleiași surse. 

Lucian Mindruta purtand ochelari, imbracat cu camasa cu maneca scurta alba cu imprimeu marunt, alaturi de fiul sau cel mare, Mihai, imbracat cu camasa alba cu dungi,amandoi stand pe scaun intr-un avion, in spatele lor observandu-se pasageri

Ulterior, cunoscutul jurnalist anunța cu mândrie, pe Facebook, că Mihai reușise să intre la Medicină: „98 din 100 de puncte. Practic, fi-meu cel mare a intrat la Medicină”.

Horațiu Mălăele, cel mai mândru tată. Cum arată și cu ce se ocupă cei doi fii ai săi, Bogdan și Cristian

Mihai Mîndruță și-a urmat mama în privința alegerii unei cariere medicale

Și soția lui Lucian Mîndruță, Ioana, este medic. Mai exact, este medic primar neurolog, având supraspecializarea neuroepileptologie.

Profesia Ioanei Mîndruță este legată chiar și de începutul poveștii sale de iubire cu cel care avea să-i devină soț. Într-un interviu acordat publicației „Viața Medicală” în 2022, a povestit că s-au cunoscut la spital, în perioada în care Lucian Mîndruță își însoțea bunica la camera de gardă: „Lucian își însoţea bunica și o aducea la camera de gardă pentru un episod cu pareză și probleme de vorbire. S-a întâmplat să fiu medicul de gardă din ziua aceea...”.

De asemenea, a adus în prim-plan ce a impresionat-o în legătură cu cel cu care, până la urmă, s-a căsătorit: „M-a impresionat din start felul delicat în care se purta cu ea, mi s-a părut că spune ceva frumos despre el. Am continuat să vorbim despre bunica, apoi despre noi (...) totul s-a desfășurat rapid și ne-am trezit căsătoriţi.”

Lucian Mindruta imbracat cu camasa alba cu imprimeu marunt, stand pe o canapea de piele gri alaturi de sotia lui, Ioana Mindruta, imbracata intr-o tinuta albastra din material satinat

Totodată, Ioana Mîndruță a dezvăluit, în interviul pentru sursa menționată, că primii ani de căsnicie nu au fost lipsiți de provocări. De altfel, în acea perioadă Lucian Mîndruță prezenta jurnalul de seară la PRO TV și termina programul târziu, în timp ce ea se trezea devreme și făcea frecvent gărzi: „Viaţa noastră a fost foarte dificilă la început, Lucian prezenta jurnalul de seară de la PRO TV și termina după miezul nopţii. Eu mă trezeam la 6 dimineaţa și ajungeam acasă când pleca el. Sâmbătă avea o emisiune de dimineaţă și eu se întâmpla să fac gărzi destul de des...”.

În plus, soția jurnalistului nu s-a ferit să spună, în interviul pentru aceeași sursă, ce i-a ajutat totuși să-și păstreze o relație de cuplu solidă: „Am învăţat multe unul de la altul, am fost fascinaţi de meseria celuilalt suficient de mult cât să apreciem cele două lumi și bogăţia lor de experienţe. Am învăţat să ne facem timp pentru noi oricât de dificil ar fi, așa încât, dacă avem doar o oră la dispoziţie, găsim ceva plăcut de făcut împreună.”

Ținând cont de aspectele prezentate, se poate spune că, dincolo de activitatea profesională vastă din televiziune, radio și mediul online, Lucian Mîndruță și-a construit o familie frumoasă, de care are toate motivele să fie mândru. 

Lucian Mîndruță, mărturisiri dureroase despre copilăria grea: „Foarte multă vreme nu am avut lucrurile pe care orice copil și le dorește”

Surse foto: facebook.com/lucian.mindruta/, facebook.com/ioana.mindruta/

Surse articol: click.ro, braininstitute.ro, infoactual.ro, libertatea.ro, stiripesurse.ro, viata-medicala.ro

Tags: Lucian Mindruta, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce cântec al lui Taylor Swift îți descrie cel mai bine viața?
Ce cântec al lui Taylor Swift îți descrie cel mai bine viața?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe