Lucian Viziru a ajuns de urgență la spital. „Am reusit să bifez camera de gardă și în 2026"
Lucian Viziru, unul dintre cei mai cunoscuți actori și artiști din România, a trecut recent prin momente dificile, după ce a ajuns de urgență la spital. Deși în aparițiile publice pare mereu relaxat și cu zâmbetul pe buze, realitatea din spatele camerelor nu este întotdeauna la fel de ușoară.
Actorul duce o viață activă și are o carieră solidă, însă problemele de sănătate nu l-au ocolit în ultimii ani. Recent, acesta a fost nevoit să apeleze din nou la ajutorul medicilor, din cauza unei afecțiuni mai vechi care îi provoacă dureri intense și episoade greu de suportat.
„Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026”
Lucian Viziru se confruntă cu o nevralgie de trigemen, o afecțiune neurologică extrem de dureroasă, considerată de specialiști printre cele mai severe tipuri de durere resimțite de om.
Îl mai ții minte pe Lucian Viziru? Cum arată și ce face acum, nu mai e deloc așa cum îl știai
„Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026. De data asta este o nevralgie de trigemen care mă sâcâie din 2025. Caut clinică, neurolog bun pe nevralgia de trigemen”, a scris vedeta pe rețelele sociale.
Nevralgia de trigemen este considerată una dintre cele mai dureroase, cu o intensitate maximă în ceea ce privește crizele, fiind descrisă de doctori ca fiind o afecțiune care dă niște șocuri electrice ce apar brusc. Crizele pot fi declanșate de gesturi aparent banale, precum vorbitul, atingerea feței, mâncatul sau expunerea la vânt rece.
Problemele de sănătate nu sunt o noutate pentru actor
Nu este pentru prima dată când Lucian Viziru ajunge pe mâna medicilor. În trecut, acesta a mai trecut prin momente complicate din cauza unor probleme serioase de sănătate, care l-au ținut departe de activitățile sale obișnuite pentru perioade lungi.

La finalul lunii noiembrie a anului trecut, actorul povestea că a fost internat aproximativ trei săptămâni în spital din cauza unor probleme la rinichi. Acesta s-a confruntat cu pietre la rinichi, o afecțiune care i-a provocat dureri puternice și complicații serioase, necesitând supraveghere medicală atentă.
„Am stat în spital vreo trei săptămâni, la un moment dat, cu o problemă la rinichi. Am avut o piatră la rinichi, am făcut complicații, cu o infecție, a fost destul de nasol. Acum sunt bine și asta spuneam, că am început de atunci să văd lumea cu alți ochi. Chiar văzând ce se întâmplă în jurul meu și văzând oamenii cu probleme reale de sănătate, am început să prețuiesc mai mult fiecare zi, fiecare clipă”, spunea artistul.
De asemenea, în anul 2022, Lucian Viziru a trecut printr-un alt episod medical alarmant. Acesta a fost internat timp de patru zile în spital, după ce medicii au suspectat că ar fi suferit un infarct. Atunci, actorul a petrecut Revelionul în spital, fiind internat încă din 31 decembrie 2021. A ajuns chiar la terapie intensivă, unde a fost monitorizat atent de medici, până când starea sa de sănătate a fost stabilizată.
Chiar dacă aceste episoade i-au pus la încercare rezistența, Lucian Viziru continuă să fie optimist și să caute soluții pentru a-și ține sub control afecțiunile. Mesajele sale din mediul online arată că, în ciuda dificultăților, nu își pierde simțul umorului și speranța, încercând să treacă peste fiecare obstacol cu determinare.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: cancan.ro, digifm.ro, libertatea.ro
Tags: Lucian Viziru, Vedete Romania