Vedetele sar la atac la adresa lui Selly, în urma celor întâmplate la festivalul „Beach, Please!"

Vedetele sar la atac la adresa lui Selly, în urma celor întâmplate la festivalul „Beach, Please!"
Ramona Jurubita
Vineri, 19.07.2024

„Beach, Please! 2024” a fost cel mai discutat festival al anului, după ce mai multe controverse au marcat concertele ținute într-o locație de vis. Organizatorii au fost puși la zid de o mulțime de oameni, dar se apără, susținând că a fost vorba de detalii pe care nu le-au putut controla și pe care, sub nicio formă, nu le-au anticipat.

Cine i-a sărit la gât lui Selly? Află de mai jos!

Toată România a aflat deja, de la cei prezenți la mare sau din presă, că rapper-ul Wiz Khalifa a consumat substanțe interzise în cadrul concertului susținut la festivalul „Beach, Please!”. De asemenea, se știe că un alt personaj controversat, Andrew Tate, a urcat pe scenă. Organizatorii au susținut că nu au avut nicio legătură cu apariția acestuia din urmă și că toți artiștii de la „Beach, Please!” au avut libertatea de a invita oaspeți pe scenă.

La fel de ușor s-au absolvit de vină când a venit vorba de gestul cântărețului american ce și-a aprins o țigară cu substanțe interzise pe scenă. Printre organizatorii trași acum la răspundere se află și Selly, un celebru influencer, luat ca model de mulți tineri. Acesta riscă să primească o pedeapsă de șapte ani de închisoare, dacă se poate dovedi că a tolerat intenționat ca rapper-ul Wiz Khalifa să dețină și să consume droguri la spectacolul din Costinești.

Selly admirând de la distanță publicul numeros de la Beach Please, festivalul în organizarea căruia s-a implicat
Selly admirând publicul numeros de la „Beach, Please!”

Deși acesta susține că nu a anticipat cele două momente, câteva persoane din spațiul public au refuzat să îl creadă. Printre ele se numără și jurnalista Adriana Bahmuțeanu, care și-a exprimat, în mod repetat, revolta cu privire la aceste două controverse de la festival.

Adriana Bahmuțeanu: „Este impardonabil pentru un organizator”

Adriana Bahmuțeanu s-a revoltat când a văzut scenele la care au asistat copiii prezenți la festival, având în vedere că accesul la eveniment a fost posibil pentru toți tinerii de peste 14 ani. În publicul lui Wiz Khalifa s-au aflat și foarte mulți minori, care nu ar fi trebuit să fie martori la un asemenea „exemplu negativ”, cum l-au denumit multe alte vedete din România.

Important de menționat este că Selly a susținut, înainte de festival, că evenimentul organizat de el este și o campanie antidrog. Din păcate, afirmațiile sale au fost contrazise de cele întâmplate pe scenă.

Iată ce mesaj i-a transmis Adriana Bahmuțeanu lui Selly, pe rețelele sociale:

„Am câteva întrebări pe care i le lansez public celebrului Selly, organizatorul celebrului festival „Beach, Please!”, un festival antiexemplu pentru tânăra generație. Măi dragă Selly, când vei ajunge bunic, când vei avea nepoții tăi, ce o să le spui când îi iei tu așa frumos pe genunchi și îi mângâi pe creștet? Că atunci când erai tânăr organizai festivaluri în care vedeta principală venea și se droga pe scenă în văzul tuturor? Și că asta era bine? Că oamenii aplaudau? Sau că venea pe scenă, fără ca tu să știi, un celebru personaj acuzat de proxenetism, trafic de persoane, hărțuire și așa mai departe, un personaj absolut misogin și absolut mizerabil care și el e ovaționat de mulțime? Astea sunt exemplele pe care o să le dai copiilor și nepoților tăi? (...)

Cred că ar trebui, dragă Selly, să îți ceri scuze. Să ieși public și să îți pui cenușă în cap pentru felul absolut mizerabil în care ai organizat acest festival. Cred că ar trebui să returnezi banii din sponsorizările guvernamentale. Chiar dacă tu susții că acest festival a fost un festival antidrog, care nu a promovat consumul de droguri, de fapt, explicit, pe scenă, tocmai aceste fapte s-au produs.”

@adrianabahmuteanu

 

♬ original sound - adrianabahmuteanu

 

Iar această postare din mediul online nu este singura intervenție a jurnalistei. Ea a acordat și un interviu, pentru viva.ro, în cadrul căruia a abordat acest subiect controversat. Fosta soție a lui Silviu Prigoană și-a argumentat punctul de vedere, acuzându-l pe Selly de complicitate la gestul rapper-ului american.

„Selly lovește din nou. Mi se pare strigător la cer faptul că acel rapper american, cunoscut drept consumator de substanțe interzise, a venit la el cu o cantitate foarte mare de canabis. În mod normal, dacă acea cantitate ar fi fost deținută de un român, ar fi fost băgat la închisoare. Pentru că este un rapper american, nu a pățit nimic. L-a luat poliția și l-a trimis înapoi în America. (...)

Ce este la fel, condamnabil este felul în care o dau la întors organizatorii, în speță Selly. Și care habar nu are că rapperul a fumat pe scenă, deși el promovează un joint din ăsta cu canabis. Are brandul lui propriu, a venit cu țigările, bine mersi, în buzunar, iar organizatorii în loc să-și asume răspunderea, se fac că plouă. Este impardonabil pentru un organizator de genul acesta, și spun în cunoștință de cauză! Am organizat spectacole mari și știu cum se face. Nu există! Ai pază care stă la intrarea în scenă și pe o parte și pe alta. Tu, ca organizator, ești anunțat când cineva vrea să urce pe scenă. Nu putea să intre nimeni pe scenă.”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru sursa menționată.

Dana Budeanu: „Când publicul la ceea ce faci tu este majoritar minor, tu trebuie să fii major!”

Dana Budeanu este o altă persoană publică implicată în „mustrarea” lui Selly. Aceasta a simțit nevoia să îi demonstreze tânărului, cu povești adevărate, cât de periculos este consumul de droguri și cât de tare îi poate afecta pe minori un asemenea exemplu, de genul celui de la „Beach, Please!”.

„Dragă Selly, Eu sunt mama a două fetițe, care anul acesta împlinesc 20 de ani! Nu s-au drogat niciodată. (...) Puterea exemplului în lumea minunată a copiilor, dragă Selly, înseamnă totul! Și la 18 ani ești tot un copil și e superb că este așa! Nu ai capacitatea de a discerne total și matur mereu! Dacă vezi un drogat pe scenă, care trage sau fumează în fața ta și nu cade lat mort jos, crezi că așa poți fi și tu! Nu este așa deloc!

Când fetițele mele au împlinit 13 ani, am invocat un check-up într-un spital din București (ajutată de personal firește) și am trecut cu ele dus-întors prin secția de toxicologie, acolo unde, legați de paturi, cu ușile la perete, stau în sevraj, drogații! Când am ajuns în mașină m-au întrebat: mamă, ce boală aveau oamenii aceia? A? Aceia? A, aceia sunt oamenii care se droghează! N-am dezvoltat atunci, însă impactul a fost major! (...)

Viața, dragă Selly, merită trăită! Nu e vina ta că ăla a fumat pe scenă, e vina celor care nu l-au dat jos pe loc, ca puterea exemplului să existe! Nu e vina ta că lumea se droghează, firește, însă atunci când publicul la ceea ce faci tu este majoritar minor, tu trebuie să fii major! Un joint poate ucide…Realități, percepții, sentimente, adevărul și chiar un organism sensibil! Doar un joint! Drogurile sunt scăparea celor slabi! Citiți ca să știți să gândiți!”, a scris criticul de modă pe Instagram, într-un mesaj public, adresat lui Selly.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Dana Budeanu (@danajustlove)

Ioana Ginghină: „Nu toți copiii care au fost acolo sunt pregătiți pentru astfel de mesaje”

Spre deosebire de alte vedete din România, actrița Ioana Ginghină a vorbit despre acest subiect axându-se pe ceilalți „vinovați” pentru faptul că minorii au avut acces la astfel de scene. În opinia ei, anumiți părinți și-au lăsat copiii la festival nesupravegheați sau fără să îi pregătească dinainte pentru astfel de situații delicate.

„Ce să zic, am văzut știrile… Ruxi (n.r. fata ei și a lui Alexandru Papadopol) nu a vrut să meargă. Mă bucur că ăștia care îi plac ei de cântă nu sunt de pe la noi, nu sunt d-ăștia de se poartă acum pe la festivaluri. Apropo de țigara de pe scenă, în Europa lumea e mai deschisă vizavi de iarbă și de astea. M-am gândit că poate sunt eu mai încuiată și mai panicată. (...)

Știi care cred eu că-i problema? Nu toți copiii care au fost acolo sunt pregătiți pentru astfel de mesaje și pentru astfel de concerte. Părinții acum în ziua de azi nu mai stau să discute cu ei. Au venit după concertul ăla și au zis: hai, mamă să discutăm despre ce a fost acolo, ce părere ai?

Dacă mie fiica mea îmi spunea „Vreau să merg!”, probabil că eram și eu acolo cu ea. În momentul ăsta sunt mai atentă la Ruxi decât atunci când avea 8 ani. Și când vine acasă îi zic să stăm să discutăm câteva minute. Stau, mă uit la ea, mă uit la pupile. Sunt foarte atentă. Noi ca părinți trebuie să fim foarte atenți.”, a explicat actrița în emisiunea „La Măruță”.

Răspunsul lui Selly la criticile ce i-au fost aduse

Selly, în vârstă de 23 de ani, nu s-a lăsat afectat de criticile ce i-au fost aduse și nici intimidat de pedeapsa pe care ar putea să o primească dacă autoritățile constată că este vinovat. În continuare își susține punctul de vedere și subliniază de câte ori are ocazia faptul că artiștii au fost informați în legătură cu legile din România.

„A fost un incident regretabil. Adevărul este că oricât de mult ai încerca, nu poți să controlezi tot. Sunt chestii care pot să te surprindă și pe tine. Cum am și spus în conferința de presă… noi am anunțat toți artiștii internaționali despre legile românești în vigoare. Artistul știa despre acest lucru. Faptul că a făcut treaba aia, după părerea mea a fost o pată pe un show excelent pe care l-a făcut artistul. Pentru că Wiz Khalifa a făcut un show foarte bun.

Toți artiștii au fost controlați și artiștii personal și mașinile lor. Dar există scăpări. Controlul pe care firma de pază privată îl face nu e ca un control pe care poate să îl facă jandarmeria. Ei te bagă în dubă, te dezbracă, te verifică la piele. Evident că nu poți face asta cu un artist și nu ai voie să faci asta legal, dacă nu ești autoritate a statului și ești firmă de pază privată.

Păcat de acel moment! E bine totuși că autoritățile au acționat imediat după. Asta cumva mi se pare că întărește și mai tare mesajul antidrog pe care noi l-am avut. Domnule, oricine ai fi, chiar dacă ai făcut un show foarte bun, ești un artist foarte tare, ok, ai încălcat legea, trebuie să te supui consecințelor.

A mai fost și acel incident cu Adrew Tate, pe care nu ni l-am dorit. Dacă era să ne întrebe cineva pe noi, am fi spus că nu e locul și timpul pentru chestia aia.”, i-a spus el lui Cătălin Măruță, în emisiunea acestuia.

Au trecut deja zile bune de la incidentul de pe scena „Beach, Please!”, iar festivalul s-a terminat, dar întâmplările controversate încă rămân principalele subiecte de discuție ale românilor când vine vorba de evenimentul de pe litoral. Tu îl învinovățești sau nu personal pe Selly?

Selly rămâne fără permis după ce a fost prins conducând cu 236 km/h. Cum a reacționat vloggerul imediat după incident

Surse foto: InstagramInstagram

Surse articol: A1VivaYoutubeYoutubeStiripesurse

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe