Viața lui Aurel Pădureanu este un calvar de când Cornelia Catanga s-a stins din viață. Ce mărturisiri dureroase face acum artistul

Aurel Pădureanu este distrus de durere, după moartea fulgerătoare a Corneliei Catanga, regretata solistă de muzică lăutărească. Artistul nu își poate reveni nici acum și nu îi vine să creadă că iubita lui soție nu mai este printre noi.
La aproape șase luni de al tragedia care a îndoliat o țară întreagă, el a făcut dezvăluiri sfâșietoare despre cum este viața lui în prezent, dar și cum reușește să își mai aline dorul. Solistul crede cu tărie că "regina muzicii lăutărești" îl veghează din Cer și are grijă de el și de fiul lor la orice pas.
Sursa foto: Facebook
"Când trecem prin perioade critice, inclusiv financiare, parcă vine de undeva o mână de ajutor, apare brusc o soluție rapidă. Dumnezeu îi dă forța asta Corneliei, ca să se roage pentru noi și să ne supravegheze. Am mai visat-o, vine la mine, se bagă lângă mine, mă atinge, parcă e aievea totul", a povestit artistul, în exclusivitate pentru impact.ro.
Soțul cântăreței merge des la locul ei de veci, îi duce florile sale preferate și are grijă să aibă o lumânare aprinsă în permanență la mormânt.
"Am avut o căsnicie fericită, îmi este foarte greu fără ea, mă duc din trei în trei zile la mormânt, am pe cineva care aprinde zilnic candela și lumânări, la căpătâi. În permanență, Cornelia are lumină. Îi duc chiparoase, florile ei preferate. Cred că n-a avut nici când era în viață atâtea flori câte are acum acolo", a povestit bărbatul.
"Îmi pun eșarfa ei în jurul gâtului, ca să-i simt parfumul"
Solistul mărturisește că reușește cu greu să-și aline dorul de iubita lui soție. El încearcă să se înconjoare de obiecte care i-au aparținut îndrăgistei cântărețe, pentru a o simți aproape din nou.
Sursa foto: Instagram
"Am în șifonier, lângă hainele mele, pelerina și haina ei de piele, le îmbrățișez, când mi-e dor. I-am păstrat și eșarfa, pe care o pun în jurul gâtului, ca să-i simt parfumul. N-am îngropat-o cu bijuterii, dar i-am pus sticluța ei din parfumul preferat. Verighetele le-am păstrat, stau lângă inima mea. Nu există secundă să nu mă gândesc la ea, îmi apare mereu în față. Mark Twain zicea, atât de frumos, și-n același timp, atât de dureros: 'Nu renunța la iluziile tale. Când ele au murit, tu poate mai exiști, dar ai încetat să mai trăiești'. Așa sunt și eu, fără Cornelia mea. A fost o lovitură cruntă decesul ei, n-o s-o uit până când nu mă duc după ea", a mai spus el.
Citește și: Povestea fascinantă de viață a regretatei Cornelia Catanga, regina muzicii lăutărești
Aurel Pădureanu spune că are un vis măreț, pe care speră din suflet să și-l îndeplinească: "Cea mai mare realizarea a vieții mele ar fi să fac 'Festivalul Cornelia Catanga'. Merită, a fost una dintre cele mai bune artiste ale muzicii lăutărești. Este foarte greu, din punct de vedere financiar, pentru mine și pentru fiul meu. Avem de plătit chirie la bloc, concerte nu prea sunt. Într-un final, dacă și anul viitor va fi la fel de greu cu muzica, voi pleca cu Alex în America, să mă liniștesc psihic. Dar nu m-aș stabili niciodată acolo".
Sursa articol: Impact.ro
Sursa foto principală: Facebook



Surse foto: Facebook