Viața lui Ștefan Bănică Senior, muntele de talent care a sădit pasiunea pentru artă și în generațiile viitoare: „De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz.”

Viața lui Ștefan Bănică Senior, muntele de talent care a sădit pasiunea pentru artă și în generațiile viitoare: „De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz.”
Ramona Jurubita
Vineri, 09.02.2024

Ștefan Bănică Senior a fost un munte de talent și a excelat în mai multe domenii ale artei. S-a făcut remarcat prin rolurile din teatru, apoi a ajuns să facă parte din lumea filmului și să se numere inclusiv printre cei mai apreciați cântăreți din țara noastră.

A avut public de toate vârstele și toți îl iubeau, căci vedeau în el un om făcut pentru scenă. Acolo se simțea în elementul lui, mai ales că a fost locul care l-a ajutat să uite de necazurile vieții. A iubit atât de mult teatrul și muzica, încât a sădit această pasiune și în generațiile următoare, iar acest lucru se poate vedea acum la fiul său, Ștefan Bănică Junior, și la copiii lui. Important de menționat este că și el a moștenit din tată în fiu talentul muzical.

Din păcate, povestea lui Ștefan Bănică Senior s-a încheiat pe 27 mai 1995, când inima lui a cedat.

„Tata era un tip care iubea viața și asta se simțea cel mai tare la el. Era un bonviveur, dar știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz.”, a declarat fiul său, Ștefan Bănică Junior.

Dacă vrei să știi cum a fost, de fapt, viața marelui actor, găsești fiecare detaliu important în galeria foto. Noi am adunat pentru tine cele mai interesante informații despre parcursul său.

Vezi galeria foto » A format un duo de excepție cu regretata Stela Popescu A fost și un cântăreț desăvârșit

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook, Facebook

Surse articol: LifePlaytechComentatorSpynews

Articolul urmator »
Radu Ștefan Bănică și-a sărbătorit mama în online. Imagini rare cu prima femeie care l-a făcut tată pe Ștefan Bănică
Radu Ștefan Bănică și-a sărbătorit mama în online. Imagini rare cu prima femeie care l-a făcut tată pe Ștefan Bănică
Ramona Jurubita | Luni, 22.07.2024
Incepe quiz
Ce cântec al lui Taylor Swift îți descrie cel mai bine viața?
Ce cântec al lui Taylor Swift îți descrie cel mai bine viața?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)

Ne găsești pe