Ea își căuta un acordeonist care să o însoțească la spectacole, iar el și-a făcut curaj și s-a prezentat în fața sa, cucerind-o imediat cu talentul uriaș. S-au întâlnit la Teatrul de Estradă, acolo unde au și lucrat împreună din 1952 și până în 1965. Apoi s-au mutat la Teatrul „Constantin Tănase”.
Acordeonistul de etnie romă avea numai 24 de ani când s-a întâlnit cu interpreta de muzică populară și aproximativ un deceniu au colindat lumea împreună, cântând și încântând publicul.
„Maria Tănase aștepta un nou instrumentist. L-a privit pe tânărul țigan care avea ochii încercănați și părul creț. I-a zimbit și l-a pus să cânte. Fărâmiță și-a ridicat acordeonul pe umeri, un Hohner de 48 de bași, cu burduful spart. Și a început. Apoi au interpretat împreună melodia „Astă iarnă era iarnă”. Maria a izbucnit în râs: Mai Fărâmiță, mă trage curentul de la acordeonul tău.” - Maria Roșca în volumul „Maria Tănase, o fântână pe un drum secetos”, Editura Muzicală.
Experiența cu Maria Tănase nu a fost primul său contact cu publicul, căci își făcuse deja debutul într-o formație, pe vremea când era în armată. Avea talent cu carul, pe care îl moștenise de la părinți, fiindcă se trăgea dintr-o familie de lăutari. A cântat de mic, și-a exersat abilitățile, până le-a perfecționat și a reușit să cunoască o ascensiune uriașă.
Maria Tănase a murit în 1963, dar Fărâmiță Lambru a rămas să ducă mai departe tot ce a învățat de la ea. A devenit apoi dirijor la Teatrul Regional „Ion Vasilescu” din București.
Nu o va uita niciodată pe „mama sa adoptivă”, care l-a ajutat să crească în lumea muzicală și care i-a devenit apoi părinte spiritual, după ce i-a fost nașă de cununie.
„Părinții mei s-au cunoscut la Teatrul „Constantin Tanase”, iar nașa lor de cununie a fost Maria Tănase. Tata avea o fotografie de-a ei cu o candelă cu luminiță în cameră. Toată viața lui a ținut-o în casă. A ars până când a murit el și până când am plecat noi din România. Maria Tănase i-a iubit mult pe amândoi parinții mei. Venea în casa lor, mâncau împreună, l-a iubit și l-a apreciat foarte mult pe tata. Când l-a auzit cântând, urechea Mariei Tănase a înțeles repede că tata este foarte talentat. I-a plăcut cum cântă și de atunci au rămas împreună. Maria Tănase i-a luat și primul lui acordeon nou, un Hohner. Cu acel dar de la Maria a cântat tata tot restul vieții.”, a povestit Camelia Fărâmiță, fiica regretatului artist, potrivit site-ului b365.
I-a mers foarte bine în plan profesional
Poate crezi că Fărâmiță Lambru era doar un nume de scenă, dar se pare că era numele său real. A fost un detaliu care i-a oferit un farmec aparte, nu? A devenit cunoscut nu doar în România, ci și în țări precum Franța, Italia și Germania. După ce a cântat în străinătate, a început să își înregistreze piesele în cadrul casei de discuri Electrecord.
Între 1963 și 1970, a fost dirijor, solist-vocal și instrumentist la Teatrul regional „Ion Vasilescu” din București. În același timp, își onora turneele în străinătate și nu a refuzat nici ofertele primite de la regizorii de seamă care l-au inclus în producțiile lor. Regizorul Francisc Munteanu l-a integrat în pelicula „Dincolo de barieră”, lansată în 1965.
Pentru că s-a descurcat exemplar, același regizor a dorit să-l vadă pe Fărâmiță Lambru și în următorul film pe care l-a făcut: „Tunelul”, care s-a filmat în Moscova în 1966. A doua oară a jucat alături de Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și Ion Dichiseanu.
Apoi, în 1967, a jucat în „Groapa”, în rolul cântărețului Zavaidoc, un personaj pe care oamenii îl vor ține minte multă vreme de acum încolo. Ulterior, în 1971, și regizorul Gheorghe Vitandis a venit cu o ofertă pentru lăutar, după ce i-a scris un rol în pelicula „Facerea lumii”.
Munca sa a fost întotdeauna apreciată și nu a primit doar admirație, ci și premii pe măsură. Unul dintre cele mai importante a fost medalia Ordinul Meritul Cultural, clasa a V-a (primită în 1968), pentru activitatea sa de solist de la Teatrul „Constantin Tănase”.
Greutățile vieții nu l-au doborât niciodată
A fost, de asemenea, un personaj emblematic și plin de umor, care nu s-a plâns niciodată de problemele vieții. Copilăria lui a fost grea, căci a trăit fără canalizare și curent electric, deși a fost născut și crescut în București.
„Când eram numai de-o șchioapă, n-am avut în casă apă, dar curent, ce-i drept, aveam, când era deschis un geam.”, povestea el cu umor, potrivit site-ului rosupertop.ro.
Deși nu provenea dintr-o familie avută, ambiția l-a ajutat să ajungă departe. După ce Maria Tănase l-a șlefuit, a apărut în numeroase concerte și spectacole de revistă, a colaborat chiar și cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii și a primit nenumărate invitații la nunți și botezuri, unde a făcut de fiecare dată atmosferă.
Succesul său a fost curmat de moartea bruscă la 47 de ani
Din păcate, problemele de sănătate l-au îngenuncheat mult prea devreme. Suferea de diabet și de tuberculoză, dar niciuna dintre boli nu l-a împiedicat să își trăiască visul. A cântat fără încetare, deși condiția fizică nu îi permitea să depună un asemenea efort.
Pe 12 decembrie 1974, după o grea suferință, s-a stins la numai 47 de ani. Poate că povestea lui nu s-ar fi terminat așa dacă ar fi avut grijă de sănătatea sa. Deși se știa cu probleme la plămâni, nu a rărit cântările și nici nu a renunțat la fumat.
Trupul său a fost înmormântat inițial în cimitirul din Cernica, dar mai târziu, la cererea soției, a fost deshumat și mutat în cimitirul „Izvorul Nou” din București.
Fărâmiță Lambru a lăsat în urmă o soție îndurerată și o fiică, pe nume Camelia. Aceasta a moștenit talentul muzical al tatălui și a devenit violonistă și profesoară de muzică. În prezent, locuiește în Grecia, pe Insula Rhodos și vine destul de rar în România. Predă muzica la un liceu de acolo și performează în orchestra Camerata Rodos.
Se pare că mormântul artistului nu prea a mai fost vizitat de când fata și văduva lui au ales calea străinătății.
„După moartea lui, mama a căzut într-o depresie foarte adâncă. Nu a ieșit cinci ani dintr-o cameră, trăia numai cu medicamente. Surorile mamei locuiau deja în Grecia, la Atena, și văzând în ce stare se află s-au gândit că va muri. Cu cine și unde o să rămână copilul acesta?, s-au întrebat. Așa că ne-au luat în Grecia, ca să fim protejate. Am plecat din România cu pașaport albastru și am rămas acolo drept români stabiliți în Grecia. Mama și-a revenit din suferință cu foarte mare greutate. S-a stins în anul 1993 și a fost îngropată lângă tata, la București.”, a mai dezvăluit fiica lui pentru publicația B365.
Iată ce a declarat o sursă din cadrul cimitirului „Izvorul Nou” din București pentru Cancan în anul 2013:
„Fiica lui mai venea, dar s-a mutat în Grecia. Nepoții mai vin din când în când. De mormânt se ocupă angajații cimitirului, iar din când în când îi aprind ei o lumânare. Șeful cimitirului fiind un prieten al artistului, despre care spune că era un băiat de nota 10.”
Cele mai cunoscute cântece interpretate de lăutar Fărâmiță Lambru:
- La calul bălan;
- Zice lumea că iubesc;
- Șapte văi și-o vale adâncă;
- Inimioară, inimioară;
- La crama din Drăgășani;
- Hora lui Fărâmiță;
- Mă dusei în câmp să ar;
- Leliță Floare.
În scurta sa viață, Fărâmiță Lambru a adus bucurie nemărginită în sufletele ascultătorilor săi și a înveselit orice petrecere la care a cântat. Nu va ieși niciodată din topul celor mai buni lăutari din țara noastră, căci talentul său este de neegalat.
Urmareste-ne pe Google News
