Victor Rebengiuc a fost premiat de Nicușor Dan cu premiul "România Europeană 2025". „Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane”
Moment de emoție profundă la Palatul Cotroceni, unde Victor Rebengiuc, titan al scenei românești și unul dintre cei mai respectați actori ai ultimelor decenii, a fost onorat de Nicușor Dan, actualul președinte al României, cu premiul „România Europeană 2025”.
Ajuns la vârsta de 92 de ani, Victor Rebengiuc rămâne o voce lucidă și o conștiință morală a culturii române, iar discursul său, la fel de vibrant ca în tinerețe, a demonstrat încă o dată că vârsta nu definește valoarea unui artist, ci doar îmbogățește experiența.
Alături de el s-a aflat, ca întotdeauna, Mariana Mihuț, soția sa și una dintre cele mai mari actrițe pe care teatrul românesc le-a avut vreodată. Relația dintre Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc este legendară în lumea artistică, fiindcă este o poveste de 60 de ani de iubire, respect și parteneriat pe scenă și în viață.
Evenimentul a fost presărat cu momente memorabile, însă cuvintele rostite de Nicușor Dan au atras atenția tuturor. Președintele a vorbit despre percepțiile colective ale românilor: „Noi, românii, avem boala de a transforma multe lucruri vii în șabloane”. Iar acest avertisment a fost legat direct de cultura europeană, de modul în care percepem patrimoniul și valorile democrației.
Discursul lui Nicușor Dan, despre artă, responsabilitate și identitate europeană
În fața invitaților, președintele Nicușor Dan a lăsat la o parte rigorile matematicii și a vorbit cu emoție despre artă, literatură și chiar despre film. A făcut o comparație între Eminescu, redus adesea la un simbol repetat mecanic, și Europa însăși, care ar risca să devină un „șablon” dacă nu este înțeleasă în profunzimea ei, ca organism viu.
Președintele a mărturisit că filmul „Pădurea spânzuraților”, în care apare Victor Rebengiuc tânăr, l-a marcat atât de intens, încât nu a găsit forța să-l revadă a doua oară. Tot el a comparat „Moromeții”, un alt film definitoriu pentru cariera actorului, cu o capodoperă universală, greu de egalat în cinematografia românească.
Dar cel mai mult l-a impresionat „onestitatea față de personaj” pe care Rebengiuc a demonstrat-o în zeci de roluri. O calitate rară, după cum a adăugat președintele: „Domnul Rebengiuc a cunoscut succesul, dar nu s-a lăsat dus de succes.”
„Tot timpul e o tensiune între actor și personaj. Ce e unul, ce e celălalt. Tot timpul e tensiunea asta. Ce remarc eu este onestitatea actorului față de personaj.Adică împărțim ce sunt eu, ce ești tu. În momentul în care am făcut împărțirea asta, sunt aici cu tine personaj. Și asta înseamnă că în spatele acestei decizii este foarte multă muncă. A-ți asuma să dai din tine personajului ceea ce te-ai angajat să dai.
Și domnul Rebengiuc este cineva care a cunoscut succesul, dar care nu s-a lăsat dus de succes și a continuat să muncească, să muncească, să facă roluri și să-și asume fiecare din rolurile pe care le-a avut. Un lucru și mai important, în opinia mea, este responsabilitatea față de societate. Pentru că nimic nu e mai simplu în relația ta cu societatea decât să-ți faci meseria și să ignori toate celelalte.
Deci e o formă de responsabilitate pe care îmi doresc ca cât mai mulți dintre români să-și o asume, să reușească să facă pasul într-o zonă socială care nu este neapărat profesia pentru care s-au pregătit.”, a afirmat Nicușor Dan.
Victor Rebengiuc este de o modestie absolută, în ciuda carierei memorabile
După ce a fost premiat, Victor Rebengiuc premiat a surprins încă o dată audiența cu sinceritatea și modestia care l-au caracterizat mereu. Actorul a spus clar că nu dorește să existe străzi sau stații care să-i poarte numele, nici acum, nici după dispariția sa.
„Vreau să precizez că pe mine mă cheamă Victor Rebengiuc, și nu Rebenciuc, cum de multe ori sunt apelat pe numele acesta. În testamentul meu o să trec că refuz ca numele meu să fie acordat unei străzi, pentru că ar produce mari încurcături locuitorilor acelor străzi, dacă adresa ar fi pe numele Rebengiuc și nu ar ști poșta unde s-o distribuie și m-ar înjura tot timpul (...)
Nu aș vrea să onorez cu numele meu o stație de troleibuz sau tramvai. Nu e nevoie să fie pomenit numele meu, există pe genericele filmelor în care am jucat, în materialele critice sau legate de istoria teatrului care vor apărea va fi pomenit și numele meu acolo, dar așa, să pui un nume de stradă, nu mi-ar plăcea.”, a transmis actorul, în discursul susținut la finalul ceremoniei de premiere.
În cadrul aceluiași discurs, într-un moment care a trezit ropote de aplauze, a vorbit despre dragostea pentru Mariana Mihuț, femeia care i-a fost alături o viață întreagă. Cei doi au împreună un fiu, pe Tudor Rebengiuc, care i-a făcut bunici. Iată ce a spus Victor Rebengiuc despre soția sa:
„Am venit împreună cu soția mea, actrița Mariana Mihuț, alături de care am jucat în foarte multe piese și am fost foarte mândru de acest parteneriat. Și am iubit-o foarte mult și din punctul acesta de vedere.”
Victor Rebengiuc se retrage din actorie la 92 de ani. „Nu mai pot, eu nu sunt ca Radu Beligan”
Chiar dacă Victor Rebengiuc a declarat recent că se retrage din teatru, nu a renunțat niciodată la aparițiile esențiale, iar prezența de la Cotroceni a demonstrat că vrea să fie în continuare alături de publicul său.
Premiul „România Europeană 2025” nu este doar o recunoaștere a excelenței artistice, ci și un act de respect pentru un om care, prin munca sa, a contribuit la identitatea culturală a Europei de astăzi.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Romaniatv, Digi24, Libertatea