„Zeița de la Montreal" a împlinit 64 de ani. Cât de frumos a fost sărbătorită

„Zeița de la Montreal" a împlinit 64 de ani. Cât de frumos a fost sărbătorită
Alexandra Siromașenco
Vineri, 14.11.2025

Nadia Comăneci, legenda absolută a gimnasticii mondiale, a împlinit miercuri vârsta de 64 de ani. Așa cum numai ea știe să o facă, „Zeița de la Montreal” și-a sărbătorit ziua cu energie, zâmbete și cu o bucurie molipsitoare, împărtășind cu întreaga lume un moment special. Parcurge articolul de mai jos și află despre ce e vorba.

Spre surprinderea fanilor, cu ocazia zilei ei de naștere, celebra gimnastă a postat pe Instagram un videoclip în care cântă și dansează pe melodia „Trandafir de la Moldova”.

Cum și-a serbat Nadia Comăneci ziua de naștere

Îmbrăcată într-o jachetă de piele maro, cu o bluză crem și pantaloni asortați, Nadia Comăneci apare în filmare radiind și fredonând melodia interpretată de Loredana Groza.

În spatele ei, pot fi observate câteva vaze pline cu flori, inclusiv trandafiri, care completează atmosfera caldă și festivă.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nadia Comaneci (@comaneci10)

„La mulți ani mie, melodia mea preferată”, a scris fosta campioană în dreptul postării.

Reacțiile nu au întârziat să apară: Nadia Comăneci a primit peste 17.000 de aprecieri și mii de comentarii în decurs de doar câteva ore, de la fani, sportivi, vedete și instituții sportive.

Cum arată mama Nadiei Comăneci. A trecut de 80 de ani dar pune murături și este foarte activă

„Ești și vei rămâne modelul fiecărei generații care a învățat că perfecțiunea poartă numărul 10”

Inclusiv Federația Română de Gimnastică i-a transmis Nadiei Comăneci un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, cu ocazia împlinirii celor 64 de ani.

„Nadia își aniversează astăzi ziua de naștere, iar lumea gimnasticii românești îi urează la unison, LA MULȚI ANI!

A inspirat generații întregi şi ne-a arătat tuturor că perfecțiunea poate fi atinsă! Ziua Nadiei, este ziua gimnasticii din România!”, este mesajul postat de Federația Română de Gimnastică pe Facebook.

Și Comitetul Olimpic Român a marcat momentul printr-o postare pe Facebook.

„La mulți ani, Nadia Comăneci! Simbol al perfecțiunii și al visului românesc. Povestea fără sfârșit…Pentru toți oamenii pe care i-ai inspirat, pentru fiecare bordură care a devenit bârnă, pentru fiecare bară de covoare transformată în paralele inegale, pentru covorul care s-a făcut sol și pentru fiecare obstacol depășit de un copil – îți mulțumim, Nadia!

Ești și vei rămâne modelul fiecărei generații care a învățat că perfecțiunea poartă numărul 10. Team Romania îți urează o zi de zece și îți trimite milioane de gânduri bune”.

A fost campioană mondială, dar nu a uitat de unde a plecat. Nadia Comăneci a sărbătorit 8 martie modest, cu mătura în mână, alături de mama ei

De la Onești, la glorie olimpică

Nadia Comăneci a venit pe lume pe 12 noiembrie 1961, în Onești. De mică s-a apropiat de gimnastică, iar destinul i s-a schimbat radical odată cu întâlnirea cu Béla și Márta Károlyi.

La 11 ani era deja campioană națională. La 14 ani, avea să rescrie pentru totdeauna istoria sportului.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nadia Comaneci (@comaneci10)

Montreal 1976 rămâne un moment unic: primul 10 din istoria gimnasticii, o notă atât de neașteptată încât tabela electronică a afișat… 1.00.

Ulterior, Nadia Comăneci avea să primească încă șase note perfecte, devenind simbolul absolut al rigorii sportive. A câștigat cinci medalii la acea ediție a Jocurilor Olimpice – trei de aur, una de argint și una de bronz.

Cariera ei avea să continue cu medalii mondiale și europene, transformând-o în cea mai de succes gimnastă a tuturor timpurilor.

La aproape 20 de ani s-a retras oficial, lăsând în urmă o moștenire imposibil de egalat.

Nadia Comăneci trece prin clipe dureroase de când fiul ei a plecat de acasă. "Zeița de la Montreal" nu-și revine din șoc

O poveste de viață demnă de scenariu de film

În 1989, pe fondul presiunilor și restricțiilor regimului comunist, Nadia Comăneci a fugit din țară și a ajuns în Statele Unite.

Acolo și-a construit treptat o nouă viață, continuând să promoveze sportul și să inspire generații întregi de sportivi.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nadia Comaneci (@comaneci10)

Tot în America l-a regăsit pe Bart Conner, fost campion olimpic. Cei doi se știau din adolescență, iar fotografia în care Bart o sărută pe obraz, surprinsă la Cupa Americii, a făcut istorie.

În timp, prietenia lor s-a transformat într-o veritabilă poveste de dragoste, iar în 1996 s-au căsătorit.

Azi, Nadia Comăneci și soțul ei conduc o academie de gimnastică în Oklahoma și sunt părinții lui Dylan, născut în anul 2006.

„Zeița de la Montreal” rămâne un reper pentru lumea sportului

Cu 25 de medalii cucerite la competițiile majore, 16 dintre ele de aur, și cu un impact greu de măsurat, Nadia Comăneci rămâne un fenomen în lumea sportului.

Ea a redefinit standardele gimnasticii și a demonstrat că perfecțiunea poate fi atinsă, chiar și atunci când pare imposibil.

Ajunsă la 64 de ani, „Zeița de la Montreal” emană în continuare aceeași energie, eleganță și forță. La mulți ani, Nadia Comăneci!

Ce mărturisire a făcut abia acum Nadia Comăneci despre Sebastian Stan. Ce a spus despre iubita celebră a românului

Surse foto: facebook

Surse articol: csidlibertateaviva

Tags: Nadia Comaneci, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?
Quiz: Din ce "aluat" este făcut sufletul tău pereche?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe