O femeie își caută cu disperare fiica pierdută în urmă cu 40 de ani: „Am apucat-o de mânuță și am rămas cu acea imagine întipărită în ochi”

O femeie își caută cu disperare fiica pierdută în urmă cu 40 de ani: „Am apucat-o de mânuță și am rămas cu acea imagine întipărită în ochi”

Ramona Jurubita

Povestea șocantă a Lidiei a ajuns cunoscută întregii țări când aceasta și-a făcut curaj să vorbească într-o emisiune televizată despre tot ce i s-a întâmplat într-o maternitate din România, în urmă cu 40 de ani.

Prezentă în platoul emisiunii Acces Direct, femeia a susținut că a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă și că medicii i-au spus că micuța a murit, la scurt timp după ce o văzuse pentru prima dată.

Ramona Oana, cum voia să o boteze, s-a născut chiar în ziua de Sfântul Ion, în urmă cu mai bine de patru decenii. De atunci, mama sa Lidia o caută fără încetare, căci simte că vestea morții sale a fost o minciună.

„Am auzit-o țipând, au venit în dreptul meu și am văzut-o, apoi au dus-o la incubator, spunând că a făcut un icter. După câteva ore, m-au dus la salon și după m-am dat jos, pentru că eram la salon la două uși de terapia intensivă, unde era și incubatorul.

Când m-am dus, am intrat acolo și am intrat în timp ce se schimba tura. Am intrat acolo și am văzut fetița și am băgat mâna, am apucat-o de mânuță și am rămas cu acea imagine întipărită în ochi. O văd și astăzi. După aceea, am plecat la salon.”, a spus Lidia în emisiunea Acces Direct.

Sufletul de mamă nu îi dă voie să creadă că fata ei s-a stins, mai ales că tot ce s-a întâmplat atunci în spital nu i-a oferit niciodată certitudinea morții sale. Potrivit spuselor ei, cadrele medicale nu i-au eliberat niciodată un certificat de deces, pentru că moartea copilei a fost declarată avort spontan. Cum a fost posibil așa ceva, în condițiile în care fetița s-a născut și mama ei chiar a avut ocazia să o vadă în viață? Acesta este un mister care a rămas neelucidat mai bine de 40 de ani.

„A venit o doamnă care era cu înregistrările. (…) Doamna aceea a trecut-o pe listă și după o oră a venit și a spus că a murit copilul. Și am spus că nu avea cum să moară?(…) Nu ni s-au dat prea multe explicații. Mi s-a spus că a murit. Am fost să iau certificatul de deces și mi s-a spus că nu e naștere, că era declarat avort spontan.”, și-a mai amintit femeia în cadrul emisiunii de la Antena Stars.

Pentru că este măcinată permanent de amintirea fiicei sale, Lidia a hotărât să nu mai lase timpul să treacă și să o caute pe Ramona Oana, despre care crede că ar fi în viață.

Deși nu are nicio dovadă că femeia care ar trebui să aibă acum 40 de ani trăiește, mama încearcă să facă tot posibilul pentru a afla ce s-a întâmplat în acea zi. Acesta este și motivul pentru care a decis să spună povestea într-un platou de televiziune. Rămâne de văzut dacă misterul așa-zisului deces va fi elucidat și dacă Lidia își va putea strânge fiica în brațe.

Ce destin tragic! Doi frați au murit de cancer în aceeași zi, la distanță de numai câteva ore, în același pat de spital

Surse foto: Pexels

Surse articol: FanatikWowbizCancan

Articolul urmator
O femeie a rămas paralizată luni de zile după ce a mâncat pesto expirat. Greșeala majoră pe care a făcut-o
O femeie a rămas paralizată luni de zile după ce a mâncat pesto expirat. Greșeala majoră pe care a făcut-o
Ce tip de femeie esti?
Incepe quiz
Ce tip de femeie esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.