Familia Sturdza a deținut o mare putere politică atât în Moldova, cât și în România, iar educația primită de marea actriță a fost una aleasă. Părinții au îndrumat-o spre o carieră serioasă, iar bunica ar fi vrut-o departe de teatru, căci actrițele nu erau văzute cu ochi buni la acea vreme. Firea sa independentă a făcut-o să intre în conflicte repetate cu familia.
Nici ea nu știa ce surpriză i-a pregătit viața, așa că s-a pregătit inițial pentru a deveni profesoară. A terminat Facultatea de Litere și Filosofie din București și chiar a lucrat o bună perioadă ca profesoară suplinitoare, la o școală primară pentru băieți, din dorința de a se întreține singură în perioada studenției.
„Aveam neapărată nevoie de un salariu pentru a-mi plăti taxele universitare și cărțile studențești.”, scria ea în volumul ei de memorii „Amintiri, amintiri”, publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, în anul 1960.
Chiar i-a plăcut foarte mult să îndrume tinerele suflete care o priveau cu admirație și se simțea în largul ei în fața elevilor. În scrierile sale a povestit mai multe despre chemarea pe care a avut-o de când era foarte tânără:
„Voiam să-mi câștig banii necesari pentru studenție, dar voiam în același timp să realizez și altceva pe lângă sumele trebuincioase… profesoratul a fost întotdeauna pentru mine un apostolat pe care l-am îndeplinit cu pasiune. Încă de tânără, am simțit o adevărată chemare pentru această participare la dezvoltarea intelectuală a copiilor și a tinerilor, pe care mi-a fost dat să-i îndrumez. Când eram în liceu, marea mea plăcere era să rezum temele cu cât mai multă claritate și să le expun colegei mele de bancă…”
Din păcate, după repetate încercări, nu a găsit niciun post liber în învățământ, așa că s-a reprofilat. Directorul Teatrului Național, Petre Grădișteanu, a angajat-o după o primă audiție, deși ea nu avea nicio pregătire în domeniu. Asta se întâmpla în anul 1898, la câțiva ani după absolvirea Facultății de Litere și Filozofie. Într-o mărturisire sinceră, a povestit cum a ajuns să aibă o carieră în teatru, deși nici prin gând nu i-a trecut că acesta ar putea fi drumul ei:
„Și iată-mă în teatru căzută ca din cer. După viața monotonă, îngustă și apăsătoare în sânul familiei și după mediul studios universitar, mă aflam deodată în vâltoarea unei lumi cu un specific nebănuit de mine. Și totuși m-am avântat cu multă îndrăzneală în noua mea carieră”.
Lucia Sturdza Bulandra nu s-a temut să admită că teatrul nu s-a numărat printre domeniile de care s-a simțit atrasă în copilărie. De asemenea, a recunoscut că eșecul în cariera didactică a făcut-o să accepte rolul de actriță.
„N-am fost atrasă în teatru de focul sacru de care aproape toți actorii spun că sunt stăpâniți; de altfel, nu mai eram la primii mei pași în lupta pentru viață, pentru asigurarea existenței și independenței mele sociale – și nici nu aveam vârsta când entuziasmele tinereții explică avântarea în necunoscut, în mrejele îmbătătoare ale unei fantezii pline de făgăduinți. Nu: aveam douăzeci și cinci de ani în 1898. Terminasem Facultatea de Litere și Filosofie și încercasem – nu o dată, dar zadarnic – să capăt un loc în învățământ pentru a-mi asigura o viață independentă.”, mărturisea ea, în volumul „Amintiri, Amintiri”.
Piesa ei de debut a fost „Primul bal”, în care a jucat rolul unei domnișoare aristocrate, răsfățate și cochete, care participă la primul bal în societate. I s-a potrivit de minune, căci și ea provenea dintr-o familie înstărită!
Totuși, bunica ei nu a fost deloc încântată când a aflat că nepoata sa a devenit actriță. Se spune că fix în seara debutului a primit o telegramă de acasă, în care bunica îi scrisese: „Îți interzic să porți pe scenă numele tatălui tău!”.
Rebelă din fire, Lucia Sturdza Bulandra nu a ascultat de cei din familie și, la numai 25 de ani, a pășit cu hotărâre spre noua ei viață. De atunci, a fost nedezlipită de scenă și chiar s-a înscris la Conservatorul de artă dramatică din București, pentru a-și șlefui talentul.
„Aducându-mi aminte de acest debut, rămân uneori uimită, iar alteori pufnesc în râs, la gândul inconștienței mele de atunci. Dar nu numai a mea, ci și a celor ce mi-au încredințat interpretarea unui personaj pentru care nu prezentam nici o calitate. Era vorba de o domnișoară naivă și răsfățată, pășind cu ingenuitate și feciorelnică cochetărie la primul ei bal.”, spunea actrița când privea în urmă.
Totul a început ca o joacă, dar s-a transformat rapid în ceva serios, mai ales după ce a terminat Conservatorul, unde a fost îndrumată cum nu se putea mai bine de Aristizza Romanescu.
Iar teatrul nu a fost singura ei dragoste, căci a ajuns să joace și în producții cinematografice, iar pe platourile de filmare și-a întâlnit marea iubire. Celebra actriță l-a cunoscut pe Tony Bulandra în 1911, după ce au jucat împreună în filmul „Amor Fatal”. La scurtă vreme după această colaborare, s-au căsătorit și au rămas împreună până la sfârșitul zilelor bărbatului.
Lucia Sturdza Bulandra a mai avut un soț, pe C. Costescu, însă această primă poveste de dragoste nu a fost menită să dureze.
Destinul actriței a luat o nouă întorsătură după ce ea și actorul Tony Bulandra și-au unit destinele. Au fost parteneri nu doar de viață, ci și de scenă, iar împreună au pus bazele multor proiecte interesante. Acasă, când erau doar ei doi, se pregăteau în tandem pentru spectacole și se bucurau că puteau învăța unul de la celălalt. În scrierile sale, actrița l-a pomenit des pe partenerul ei, pe care l-a admirat extrem de tare:
„Am stat uneori în sală în timp ce juca și m-am simțit fermecată de sonoritatea vocii sale, de dicțiunea perfectă, de ușurința debitului, de lipsa de artificialitate și de trăirea intensă a stărilor sufletești întru totul adaptate vîrstei personajului sau mediului în care se petrecea acțiunea.
Am urmărit armonizarea gesturilor și atitudinilor sale cu caracterul personajelor reprezentative ale atîtor timpuri: într-un fel gesticula în Cidul și altfel în Karl Heinz. S-ar părea ciudat că trebuia să asist la repetiții și spectacole pentru a putea să înregistrez mai bine diferitele aspecte și amănunte ale interpretărilor atît de variate pe care le-a realizat Tony Bulandra.
Și totuși, e adevărat; acasă, Tony nu-și învăța rolurile cu voce tare. Noi discutam împreună conținutul textelor, analizam caracterele diferitelor personaje ale piesei, mai întîi pe fiecare în parte, apoi în interdependența lor. Stabileam punerea în scenă.”
Tot împreună au înființat, în 1914, Teatrul Regina Maria, transformat în Compania Bulandra. Deși viața ei nu a fost deloc ușoară, s-a simțit întotdeauna sprijinită de soțul ei, fără de care a recunoscut că nu ar fi avut parte de atâtea reușite.
„Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia și neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aș fi putut înfăptui nimic, n-aș fi putut rezista atâtor greutăți.”, scria aceasta despre partenerul ei, în volumul „Amintiri, Amintiri”.
Deși devenise și ea manager al teatrului lor, a continuat să urce pe scenă în calitate de actriță. Ba mai mult, în paralel, a predat artă dramatică, timp de trei decenii, la Conservatorul de Artă Dramatică din București, acolo unde a studiat și ea în tinerețe. Pentru că în copilărie visa să fie profesoară, soarta i-a îndeplinit, în cele din urmă dorința, dându-i șansa să îndrume tinere talente.
Mulți dintre cei mai iubiți actori ai generației de aur au fost elevii săi. Printre aceștia îi amintim pe: Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Aura Buzescu, Mihai Popescu, Nicolae Bălțățeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Nineta Gusti și mulți alții.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cei doi soți le-au oferit ajutorul lor soldaților români de pe front. La teatrul lor se organizau spectacole cu strângere de fonduri, iar banii ajungeau la Crucea Roșie și erau folosiți pentru îngrijirea soldaților. Implicarea în aceste acte caritabile i-ar fi făcut să își piardă treptat Compania Bulandra.
Brusc, toată fericirea Luciei Sturdza Bulandra s-a năruit. A rămas fără proiectul ei de suflet, iar în 1943, soțul ei a murit, la numai 62 de ani. Ulterior a fost nevoită să vândă din bunurile personale, în special cărți, pentru a se întreține, după ce situația sa financiară s-a înrăutățit tot mai tare.
Treptat, a reușit să își revină, atât moral, cât și financiar, mai ales după ce i s-a oferit un post de conducere la Teatrul Municipal, devenit Teatrul Lucia Sturdza Bulandra.
Toată viața și-a petrecut-o pe scenă și în fața elevilor săi, dar a reușit să fructifice și o altă pasiune: scrisul. Actrița a scris două cărți extrem de apreciate ulterior de critici: „Actorul și arta dramatică” și „Amintiri”.
Lucia Sturdza Bulandra a interpretat numeroase roluri de-a lungul carierei sale și a obținut premii pe măsura eforturilor depuse. S-a stins la 88 de ani, pe 19 septembrie 1961, după ce a căzut pe scări. Plecarea ei a fost șocantă pentru colegii de breaslă, care o știau încă în putere la acea vreme.
Urmareste-ne pe Google News
