Născut pe 4 octombrie 1934, a fascinat pe scene, dar puțini știu cât de captivantă a fost povestea din spatele cortinei artistice.
Cu un tată dirijor militar, Vasile Albulescu, și o mamă poloneză foarte credincioasă, Olga Tempinski, Mircea Albulescu a visat să fie ministrant (ajutor de preot în religia catolică) în copilărie, însă destinul l-a purtat către o altă scenă: cea a artei.
A fost actor, profesor universitar, poet, prozator, publicist, dar și membru al Uniunii Scriitorilor. Însă, dincolo de aplauze și de strălucirea reflectoarelor, el a fost și un iubitor al arhitecturii, și un bărbat dedicat unei căsnicii de peste 50 de ani.
În luna iunie a anului 2013, și-a anunțat retragerea din viața artistică, iar trei ani mai târziu s-a stins din viață. În acest articol vom vorbi despre „omul” Mircea Albulescu.
Numele său real era Iorgu Constantin Albulescu
Nu îl chema Mircea, ci Iorgu, nume ales de tatăl său, și Constantin, în onoarea nașului său.
Cu toate acestea, în lumea artistică el a devenit cunoscut sub numele de Mircea Albulescu, după cum a preferat mama sa.
În anul 1952, a absolvit Școala Medie de Arhitectură, iar patru ani mai târziu, în 1956, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.
Ulterior, a fost selectat pentru teatrul condus de Lucia Sturza Bulandra chiar în ultimul an al facultății, fiind remarcat și apreciat pentru talentul său în actorie.
„N-am vrut să fac nimic, n-am vrut să ajung nimic. În timp ce eram elev la şcoala de arhitectură, iubeam o fată, care fată era la Ateneul Popular «Ana Ipătescu». Acolo puteai să cânţi în orchestră, să fii în cor sau în echipa de dansuri; dacă nu erai bun la nici una din astea, erai trecut la echipa de teatru. Exact cazul meu”, povestea marele actor.
Așa și-a început călătoria artistică, ca amator, iar în 1950 a fost adus în rândurile Teatrului Național ca „artist corp ansamblu”, în calitate de figurant.
„M-au chemat să cânt în cor. Dar nu prea știam. M-au pus să dansez, aveam picioarele cam legate. Ce să fac? O doamnă care lucrase la Teatrul Național mi-a propus să intru în trupa de teatru, unde am rămas până în 1950”, a povestit Mircea Albulescu într-un interviu mai vechi.
În afara domeniului artistic, Mircea Albulescu a fost fascinat de arhitectură, încă din tinerețe. A fost și un suflet poetic, transmițându-și gândurile și trăirile în paginile a șapte volume de versuri. „Poezia este pentru mine un adăpost de fericire”, împărtășea el, arătând că latura sa creativă nu se rezuma doar la scenele de teatru și la film.
O iubire care a durat 50 de ani
Marele actor și-a început viața de familie la 22 de ani, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică. A fost alături de Maria Albulescu, soția sa, timp de peste 50 de ani și au avut împreună un fiu, pe Matei.
Pierderea soției sale, în 2007, din cauza cancerului, a provocat o durere profundă pentru marele artist, care s-a simțit copleșit de absența ei.
A trăit o perioadă de izolare, încercând să găsească un nou echilibru, reamenajând complet casa și învățând să gătească. Într-un fel, fiecare colțișor îi amintea de prezența ei, iar schimbările din casă au fost o tentativă de a depăși această durere.
Ulterior, își amintește cum a căutat sfaturi de la prieteni în ceea ce privește gătitul. Fiecare amic era expert în ceva: unul făcea cele mai bune ciorbe, altul era maestru la grătar, câțiva la diverse alte preparate.
„După mai bine de 50 de ani de convieţuire, primul gest neprietenos pe care l-a făcut nevastă-mea a fost să moară înaintea mea. Am fugit de acasă vreo opt luni, pentru că nu mai puteam suporta.
Fiecare colţişor îmi amintea de ea... În acest răstimp, am chemat meşterii care mi-au schimbat totul în casă. Acum încerc să învăţ să gătesc, ştiu să fac cartofi prăjiţi fără grăsime şi fripturi la grătar.
Unde nu reuşesc să mă descurc în materie de arta culinară, mai întreb prietenii: Traian Stănescu e cel mai mare ciorbagiu, Petrică Vasilescu e cofetar, Victor Rebengiuc e grătaragiu. Ion Besoiu ştie cel mai bine să facă piaţă, iar Şerban Ionescu pregăteşte vânat şi peşte. Da, până a trăit Amza, mergeam împreună la vânătoare şi la pescuit...”, mărturisea actorul.
Durerea pierderii soției a avut un impact puternic și asupra sănătății sale. Actorul s-a îmbolnăvit de inimă, iar în 2014 a suferit o triplă intervenție chirurgicală de bypass la inimă, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
În următorii ani, el a mărturisit că aștepta moartea și că simțea prezența Mariei în jurul său:
„Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia acolo sau dincolo", povestea actorul, cu doar un an înainte de a se stinge din viaţă.
Mircea Albulescu a jucat în 80 de filme
În primele sale zile ca actor proaspăt absolvent se confrunta cu îndoieli și încercări: „Îmi amintesc de începuturile mele: proaspăt absolvent, jucam foarte mult, cam trei, patru premiere pe an, la un mare teatru bucureştean, şi totuşi nu scăpăm nici un prilej ca să nu fac un imens scandal, ţipând că nu joc! Atunci, doamna Bulandra m-a chemat la ea.
Ca orice tânăr absolvent, gândeam obraznic despre ea. Totuşi, i-am făcut „hatârul” să-i ascult cuvintele, jucând, ca la Institut, «momentul atenţiei»”.
Într-un interviu de acum 50 de ani, marele actor vorbea despre căutarea sa permanentă.
„Caut. Mă caut. Caut să mă clarific. Să mă descopăr. Caut să desprind din gesturile mele artistice concrete, cotidiene, nişte idei, nişte principii teoretice cu care să mă reîntorc poate mai în cunoştinţă de mine însumi, la practică.
Am norocul să trec de la un film la altul, am avut norocul unor roluri - în «Mihai Viteazul» şi «Canarul şi viscolul», în «Prea mic pentru un război atât de mare» şi în «Printre colinele verzi», în care mi-am încercat, de fiecare dată în alt mod, puterile. Deşi marea, încăpăţânata mea experienţă, e una şi aceeaşi…
Vreau să creez psihologii umane, nu acţiuni. Nu mă interesează atât situaţiile unui film, întâmplările unui film, epicul unui film, ci omul care transpare din toate acestea.” a mărturisit marele artist.
Mircea Albulescu și-a lăsat o amprentă inconfundabilă în lumea filmului românesc, jucând o varietate de roluri. Printre cele mai remarcabile pelicule se numără „Mihai Viteazul" (1971), „Printre colinele verzi" (1971), „Canarul și viscolul" (1970), „Prea mic pentru un război atât de mare" (1970) și „Cel mai iubit dintre pământeni" (1993).
De asemenea, a avut apariții semnificative în producții precum „Craii de Curtea Veche" (1996) și „Ana" (2014), dovedindu-și versatilitatea și talentul într-o gamă largă de genuri și roluri.
A jucat în sute de piese de teatru
A jucat în sute de piese la Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie și Teatrul Național, după anul 1974.
La Teatrul Bulandra, a adus viață personajelor precum Lopahin (1958) și Firs (2010) în două reprezentări după „Livada de vișini" de A.P. Cehov, Ionel în „Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ioan Popa, sau Prefectul în „Mamouret" de Jean Sarment.
La Teatrul Național, a fost în centrul a zeci de piese remarcabile, între care „Caligula" de Albert Camus, unde a interpretat rolul lui Cherea, sau „Jocul ielelor" de Camil Petrescu, în care a adus la viață personajul Șerban Saru-Sinești.
De asemenea, a excelat în roluri ca Alexei Karenin în „Anna Karenina" sau Profesorul din „Vizita bătrânei doamne", aducând un suflu captivant și profunditate fiecărui personaj în parte.
Inima i-a rezistat până pe 8 aprilie 2016, când Mircea Albulescu ne-a părăsit, la vârsta de 81 de ani.
Urmareste-ne pe Google News
