De ce ne inselam partenerii? Raspunsuri direct de la tradatori

Joi, 19.11.2015
de Cristina Babii

Desi iubirea dintre voi doi este mare, va ghiciti unul altuia gandurile, exista chimie si planuri de viitor, unul sau chiar amandoi ati calcat stramb cel putin o data. Dincolo de durerea de moment si de toate intrebarile care il macina pe cel tradat, sta marea intrebare „de ce?" De ce insala femeile? De ce insala barbatii? Am adunat cateva raspunsuri direct de la oamenii care au facut-o; un inside in mintea celor care au cedat tentatiei. De precizat ca motivele difera, de la atractie sexuala, plictiseala care loveste cuplul sau razbunare.

Fiecare aventura este diferita, ceea ce inseamna ca si motivele sunt diferite. Antropolog la Universitatea Rutgers, Helen Fisher, totodata autoare a cartii Why Him? Why Her? and Why We Love (De ce el? De ce ea? si De ce iubim? - n.r.), spune, intr-un articol publicat pe WebMD, ca barbatii sunt mai predispusi spre aventurile sexuale si mai putin inclinati sa se implice emotional in relatiile extraconjugale. Femeile, pe de alta parte, spune Fisher, tind sa dezvolte o conexiune emotionala cu barbatul iubit, motiv pentru care se avanta in aventuri din cauza singuratatii.

 

Ascultand atatea motive, atatea confesiuni de la oameni care au facut-o, Fisher concluzioneaza: "Femeile au tendinta de a fi mai nefericite in relatiile in care sunt, in timp ce barbatii pot fi foarte fericiti in cuplu, dar pot sa si insele in acelasi timp. Pentru femei, interesul de a schimba omul langa care se simt nefericite este mai crescut, in timp ce pentru barbati este un fel de plan de rezerva, nu un succesor". De altfel, cercetarile pe care le-a facut antropologul in acest domeniu arata ca 34% dintre femeile care au avut aventuri aveau un mariaj fericit sau foarte fericit, spre deosebire de 56% dintre barbatii care au inselat si care au declarat ca erau fericiti cu persoana iubita. Ne asteptam, asadar, sa gasim raspunsuri diferite la intrebarile „de ce insala femeile?" si „de ce insala barbatii?". Odata distinctia facuta intre principalele motive gasite de cercetatori, sa le vedem si pe cele venite direct de la sursa.

De ce insala femeile? Raspunsuri de la ele

„Nu ma mai simteam apropiata de partenerul meu, eram singura in relatie, nu imi acorda deloc atentie"

Un motiv la care apeleaza foarte des femeile, spune terapeutul de familie Winifred Reilly. „Femeile imi spun ca tot ce isi doreau era pe cineva care sa le priveasca adanc in ochi si sa le faca sa se simta din nou sexy. Imi spun: Nu ma mai simteam apropiata de partenerul meu, eram singura in relatie, nu imi acorda deloc atentie", marturiseste aceasta.

Un caz concret: Diana a hotarat sa divorteze inainte sa aiba o aventura. Aceasta spune ca traia intr-o continua deziluzie si dezamagire si ca viata sexuala era aproape inexistenta in mariajul ei. „Simti ca toate visurile si sperantele tale sunt pierdute. Ma simteam foarte singura; nu am putut niciodata sa inteleg conceptul de singuratate intr-o casatorie, pana cand s-a intamplat cu adevarat", spune aceasta. A ajuns sa isi insele sotul intr-o calatorie de afaceri, cand relatia cu un prieten s-a transformat intr-una amoroasa. In timp, relatia cu sotul s-a terminat.

„Eram vulnerabila, aveam nevoie de suport si am cedat"

 

Motivul este unul intalnit foarte des la femei care au aventuri in perioade de extrema vulnerabilitate sau cand trec prin schimbari majore in viata. De pilda, cand copilul pleaca la facultate sau dupa ce isi pierd locul de munca. Ele pot vedea in aventura o modalitate de a se refugia de incercarea la care viata le supune.

„Il iubesc, dar mi-e dor fizic de el. Avem o relatie la distanta si vreau macar sa ne tinem de mana sau sa ma imbratiseze"

Relatiile la distanta pot functiona la fel de bine precum cele in care simti prezenta partenerului in fiecare zi, insa eforturile pentru ca legatura amoroasa sa functioneze sunt mai mari si uneori par prea apasatoare. Unul dintre pretextele frecvente pe care le invoca nu doar femeile, dar si barbatii implicati in relatii cu bariere kilometrice este tocmai lipsa fizica a partenerului. Tentatia pare a fi mult mai mare atunci cand acasa nu te asteapta o imbratisare de la omul iubit. Asa ca gasirea unui substitut este solutia cea mai la indemana.

„A fost ca un strigat de ajutor, l-am inselat ca sa il fac sa vada ca e ceva in neregula cu noi"

Un alt motiv des intalnit pentru care femeile isi insala partenerii este acesta: un strigat de ajutor. Multe femei simt ca relatia sau casnicia lor se destrama si spera ca, aruncandu-se in bratele altui barbat, vor salva ce a mai ramas din povestea lor de dragoste. Suna ciudat? Ei bine, exista multe astfel de cazuri si terapeutul Reilly s-a confruntat cu unul. O pacienta a avut o aventura, i-a pus capat, apoi i-a povestit totul sotului ei ca un mod de a sublinia ca problemele lor de cuplu erau mai mari decat credea.

De ce insala barbatii? Raspunsuri de la ei

 

„Ne-am cam distantat si a disparut intimitatea"

Sunt barbati care cauta intimitatea in afara relatiei, intr-adevar. Potrivit sexologului Emily Morse, multe cupluri se distanteaza pe masura ce trece timpul si nu mai comunica atat despre lipsa vietii intime. Cand lucrul acesta se intampla, multi barbati cred ca este mai usor sa inseli decat sa vorbesti despre asta.

„Pur si simplu nu am putut sa rezist"

De asta se numeste tentatie pana la urma, nu? Facuta sa te chinui sa-i rezisti. Multor barbati le lipseste insa vointa, si le este usor sa cedeze tentatiei atunci cand o au aproape, cam cum se intampla cu ciocolata atunci cand esti la dieta.

Barbatii se arunca in aventuri sexuale „pur si simplu pentru ca oportunitatea li se prezinta in fata si nu sunt suficient de puternici incat sa spuna nu", este de parere Morse. Ei bine, poate totusi nu se compara cu o patratica de ciocolata...

„Cred ca la un moment dat am simtit nevoia de varietate, relatia mea nu a fost de ajuns"

Pe o lista de motive pentru care barbatii insala, acesta ar putea fi printre cele fruntase din punctul de vedere al frecventei cu care este invocat. Lucrurile stau cam asa, spune sexologul Emily Morse intr-un articol publicat de Cosmopolitan: unii barbati insala chiar daca sunt indragostiti de femeia cu care au o relatie. „Barbatii recunosc ca se avanta in relatii extraconjugale pentru ca tanjesc dupa varietate, dupa experiente noi. Si fac asta chiar daca sunt foarte fericiti in relatia de cuplu", spune Morse.

„Eram beat, nu stiam ce fac"

 

Hehe, iata regele tuturor scuzelor: alcoolul. Cei de la Cosmopolitan au dat o cautare pe Reddit, o retea sociala, in cautarea de raspunsuri la intrebarea „cum te-ai simtit dupa ce ai inselat?". Iata ce spune un utilizator:
„Este destul de greu sa fii sincer, dar, fiind sincer, cand mi-am inselat iubita, nu am avut nici cea mai mica idee de ce am facut-o. Am facut sex cu cealalta fata, a fost foarte bine, dar cand m-am trezit din aburii alcoolului, m-am simtit teribil. A fost vina mea 100% si inca ma urasc pentru asta".

Una peste alta, desi am aflat oarecum de ce insala femeile si de ce insala barbatii, cu motive venite direct de la ei, toate au un lucru in comun: nevoia de altceva. Si oamenii vor cauta ceva nou; cheia este sa-l gasesti alaturi de omul cu care esti. Comunicarea poate fi un prim pas.

Tie motivele de mai sus ti se par suficient de puternice pentru a motiva inselatul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016