Beauty Fridays

Ce nuanţe de vopsea la modă în 2016 să foloseşti în funcţie de zodie

Vineri, 15.04.2016
de Andreea Baluteanu

Culorile de păr la modă în 2016 ne tentează cu diversitatea lor şi reuşesc să se plieze perfect pe personalitatea semnelor zodiacale. Dacă până acum îţi alegeai nuanţa cosiţelor în funcţie de preferinţe sau ţinând cont de compatibilitatea cu ochii şi tenul tău, de ce nu ai încerca să îţi colorezi părul şi în funcţie de temperament?

Pentru o potrivire perfectă, descoperă mai jos care sunt nuanţele de vopsea care ţi se potrivesc în funcţie de zodie!

Nuanţe de vopsea la modă pentru fiecare zodie

Berbec

Cu greu poţi găsi o fată mai aprigă şi mai pasională decât nativa din zodia Berbec, aşa că este nevoie de o nuanţă de vopsea pe măsură pentru a-i face faţă. Îţi place să îţi trăieşti viaţa la intensitate maximă şi rezonezi cu nuanțele focoase, precum roşul arămiu, una dintre cele mai hot opţiuni de styling ale ultimilor ani!

Taur

Fetele născute în zodia Taur sunt loiale, fidele şi practice, adoră luxul şi confortul şi emană o căldură plăcută, asemeni unui foc de tabără domol. Nuanţa de vopsea care va sublinia dragostea lor pentru natură şi pentru plăcerile culinare este un şaten ciocolatiu intens, presărat cu şuviţe mai închise, precum cel al superbei Emilia Clarke.

 

A photo posted by Emilia Clarke Fans (@emiliaclarke) on

Gemeni

Sociabilă, prietenoasă şi versatilă, nativa din Gemeni adoră să fie în centrul atenţiei şi are o relaţie tumultuoasă cu trendurile, schimbând culorile de păr cu o frenezie uimitoare. Îţi recomandăm să ştergi orice urmă de plictiseală cu o nuanţă de vopsea roz, care îţi va garanta un loc fierbinte în inima tendinţelor şi în sufletul tuturor admiratorilor tăi.

Rac

Fata din zodia Rac cucereşte cu sensibilitatea şi devotamentul ei, îşi adoră familia şi îţi preţuieşte prietenii. Existenţa tihnită a acestei native nu este tulburată decât de dispoziţia ei adesea capricioasă, schimbând apele plăcute cu valuri tăioase ca gheaţa. Bronde-ul va pune perfect în valoare sufletul cald, dar adesea conflictual, al acestei fete.

 

A photo posted by Nurhan Yıldız (@yildiznurhan) on

Leu

Strălucitoare, tulburătoare, cu o personalitate arzătoare, diva zodiacului are nevoie de o nuanţă de vopsea care să rivalizeze cu razele fierbinţi ale soarelui. Blondul auriu nu va ieşi niciodată din tendinţe, aşa cum ne arată frumoasa Blake Lively, la fel de dorită precum nativa din zodia Leu.

 

A photo posted by Blake Lively (@blakelivelyig) on

Fecioară

Nu te strădui să îi explici Fecioarei trendurile, pentru că nu are nici cea mai mică dorinţă să se orienteze după ceva atât de schimbător şi superficial. Nativa din această zodie este perfecţionistă şi cu capul pe umeri, atentă la detalii şi extrem de inteligentă. La fel ca rafinata Amal Clooney, Fecioara se va da în vânt după o nuanţă de vopsea espresso, perfect întreţinută.

Balanţă

Dacă te-ai născut în zodia Balanţă, trendurile, moda şi stilul nu mai au niciun secret pentru tine. Te joci cu tendinţele cu aceeaşi naturaleţe precum o faci cu inimile bărbaţilor şi arăţi întotdeauna ca scoasă din cutie, iar o nuanţă de vopsea blond platinat te va complimenta perfect.

Scorpion

Tu exerciţi o forţă de seducţie aproape magnetică, iar bărbatul care încearcă să îi reziste este cu adevărat un suflet cutezător! Profundă ca apa care îşi guvernează zodia, cu o personalitate intensă, copleşitoare, vei arăta fabulos cu o nuanţă de vopsea negru întunecat, care să îţi pună în evidenţă sex-appealul specific lui Megan Fox!

 

A photo posted by Megan Fox (@meganfoxstyle) on

Săgetător

Aventura, călătoriile şi sportul se numără printre cele mai mari pasiuni ale nativei din zodia Săgetător. Această fată optimistă iubeşte viaţa mai presus de orice şi îmbină naturaleţea tonurilor de pământ cu pasiunea celor de foc! Va străpunge trendurile cu o săgeată bine ţintită, alegând una dintre cele mai hot nuanţe de vopsea ale momentului, ronze, o asociere între tonurile de roşu şi cupru, pe gustul acestei frumoase native.

Capricorn

O nuanţă de vopsea nu va cuceri sufletul fetei Capricorn dacă nu este sofisticată! Ambiţioasă, puternică şi cu un apetit puternic pentru lux, această nativă se va da în vânt după tonurile sofisticate, moderne, care arată scump! Strobingul este o tehnică modernă care presupune aplicarea cu măiestrie a tonurilor mai întunecate pe o bază deschisă, ţinând cont de reflexia razelor de soare, de tenul şi forma feţei posesoarei sale: o adevărată dovadă de talent de pictor, pe care numai o răsfăţată a zodiacului o merită!

 

A photo posted by Gigi Hadid (@gigihadid) on

Vărsător

Fata care nu se teme să încerce niciun trend, nu simte frică în faţa niciunei provocări şi râde cu gura până la urechi de eşecuri, pentru că pe ea o interesează originalitatea, nu perfecţiunea, s-a născut, fără urmă de îndoială, în zodia Vărsător. Opal hair (combinaţie de alb perlă, roz deschis, bleu, mov sau verde, în doze inegale) este unul din trendurile anului 2016 care va satisface imaginaţia debordantă a nativei.

 

A photo posted by Las Vegas HAIR (@shelleygregoryhair) on

Peşti

Fetele din zodia Peşti sunt artistele zodiacului, iar creativitatea şi imaginaţia sunt mottoul existenţei lor. Visătoare şi pline de sensibilitate, feminine şi blânde, aceste native adoră să experimenteze, atât timp cât rezultatul final exultă aceeaşi delicateţe suavă precum personalitatea lor. Li se potrivesc de minune nuanţele de vopsea roz căpşună, pe val în 2016!

Tu ce părere ai? Te regăseşti în nuanţa de vopsea recomandată zodiei tale?

Surse foto: Instagram

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (5)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016