Gelul pentru picioare și mâini frumoase! Uite cum îl prepari!

Duminică, 06.11.2016
de Alexa Galgau

Ne-am obișnuit cu oferta vastă de cosmetice de pe piață, singura problemă fiind că produsele cu adevărat bune costă adesea mult mai mult decât ne putem permite. Ca femeie, este obligatoriu să începi să te îngrijești din timp și să ai un ritual zilnic de înfrumusețare, care să țină departe ridurile, pielea uscată, petele etc. Dacă fața este cea care primește cea mai mare atenție, este bine să nu uităm totuși de mâini și de picioare, pentru că și acestea ne pot trăda vârsta dacă nu avem grijă de ele.

Astăzi te învățăm să faci un gel foarte simplu pentru mâini frumoase și picioare fine, pe care îl poți folosi zi de zi în locul produselor scumpe din magazinele de cosmetice!

Gelul pentru mâini și picioare frumoase

Aspectul mâinilor și picioarelor spune foarte multe despre noi și este o altă carte de vizită, deoarece arată cât de preocupate suntem de sănătatea noastră. O femeie care se îngrijește este întotdeauna mai frumoasă decât cea care nu o face, așa că nu trebuie sa te neglijezi niciodată, chiar dacă nu îți permiți să cumperi cosmeticele „revoluționare” de pe piață.

De fapt, poți folosi cele mai simple ingrediente pe care le ai prin casă pentru a avea mâini și picioare frumoase, care să arate mereu ca la 20 de ani! Combinația pe care îți propunem să o încerci este ideală, deoarece hrănește pielea în profunzime, îi reglează pH-ul și o albește, datorită acțiunii lămâii.

Ingrediente:

  • 1 lingură de zeamă de lămâie;
  • 1 lingură de iaurt gras;
  • 1 lingură de miere.

Amestecă ingredientele și aplică gelul rezultat pe mâini și pe picioare, lăsându-l să acționeze circa 20 de minute. Apoi, clătește-l cu apă caldă și dă-te cu puțină cremă. Poți să folosești această mască și pe față, dacă dorești. Nu este nevoie să aplici zi de zi acest gel, ci doar de 3-4 ori pe săptămână.

Cu astfel de soluții simple, naturiste, poți avea picioare și mâini frumoase chiar și la o vârstă înaintată, așa că fă-ți un obicei din a te răsfăța cât mai des cu toate minunile pe care ni le-a oferit natura!

Iată o altă rețetă de cremă de mâini homemade care face minuni!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016