Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a explicat de ce ar trebui să renunțăm la acest salut și ce este greșit în folosirea lui. În opinia sa, este o încălcare a uneia dintre cele zece porunci. Iată ce mesaj a publicat pe contul personal de Facebook:
„Să nu iei numele Domnului în deșert!
Deșertul e spațiul plat al nimicului, antonimul arid al grădinii bogate, splendide (paradisul).
Așadar, să nu rostești numele lui Dumnezeu cu uscată indiferență, ca și cum această rostire ar fi una purtătoare de vid, de absență, deci irelevantă.
A-L trata pe Dumnezeu, pe care Îl invoci, exact așa cum trebuie tratat cineva real și prezent: adecvat, implicat și atent.
Cuvântul rostit cu sens se întemeiază pe o realitate al cărei purtător devine în drumul lui bine orientat.
Cuvântul întemeiază la rândul său o realitate.
A vorbi conștient de sensul pus în cuvinte, adică de sensul lor, presupune a fi treaz spiritual, a-ți păsa de Cel invocat, clamat, predicat.
Iar a-ți păsa înseamnă a te angaja, a te devota. Măcar în registrul atenției vii care-l onorează pe C/celălalt.
Când prețuiești cu adevărat ceva/ pe cineva, nu risipești, nu irosești, nu dizolvi în indiferență.
Inflaționismul lingvistic pios în care se mimează cabotin apropierea de Dumnezeu, familiaritatea cu El, trădează adesea deplina aplatizare, nepăsare sau rutină spirituală.
Când, de exemplu, firescului „Bună ziua” sau „La revedere” i se suprapune mecanic (nu proaspăt și spontan) supraabundentul „Doamne ajută” debitat verbal chiar în timp ce-ți ferești privirea de celălalt sau abia-ți stăpânești o grimasă, s-ar putea ca tocmai să încalci flagrant a treia poruncă a Decalogului.
Adică să te afunzi și mai adânc în deșertul înstrăinării de El, adevărata Cale spre Viață.”
Din aceste explicații putem înțelege că numele lui Dumnezeu nu mai primește cinstea cuvenită când este rostit prea des, în contexte ce nu au legătură cu biserica, religia sau credința. Totuși, există și persoane care au o cu totul altă părere și care susțin că salutul acesta îi ajută pe creștini să fie mai aproape unul de altul și să își transmită gândurile bune. Practic, stabilește legătura cu aproapele, încurajată într-un celebru verset biblic: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei. 22: 39).
De exemplu, reprezentanții Parohiei Ortodoxe Botiza susțin folosirea salutului „Doamne ajută”. Iată explicațiile publicate tot printr-un mesaj pe Facebook:
„Doamne ajută!“
Salutul creștin este o scurtă mărturisire de credință, precum și o rugăciune spontană. Mântuitorul ne-a spus următorul lucru: "Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu, în mijlocul lor" (Matei 18, 20). Pentru aceasta, salutul creștin, fiind rostit în numele lui Dumnezeu, este totodată și o stare de comuniune cu Acesta.
Mântuitorul Iisus Hristos îi saluta adesea pe Apostoli, prin cuvintele: "Pace vouă!" (Ioan 19, 20) sau "Bucurați-vă!". El nu îi saluta doar, ci le și dăruia o reală pace interioară, precum și o bucurie care nu îi părăsea nici în cele mai vitrege momente.
„Îmbrățișați-vă unul pe altul cu sărutarea dragostei. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus.” (I Petru 5, 14).
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (II Corinteni 13, 13).
„Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos.” (I Corinteni 1, 3).
„Doamne ajută!” rămâne însă cel mai folosit salut creștin. Când doi oameni se întâlnesc și sunt împreună în numele Domnului, Acesta este cu ei.
„Doamne ajută!” este un salut, dar și o rugăciune, nu numai pentru cei ce se întâlnesc sau se despart, ci și pentru toată lumea, nefiind precizată persoana.
„Doamne ajută!” este rugăciunea isihastă a satului nostru, conducând, prin pomenirea cât mai deasă a numelui Domnului, la liniștire și pace....”
Și pe site-ul creștinortodox.ro găsim informații despre aceste expresii ce îl au în centru pe Dumnezeu:
„Doamne, ajută!” este un salut care înglobează în el o trăire creștin ortodoxă autentică, dar și o rugăciune tainică către Tatăl Ceresc pentru cei doi care se întâlnesc, cât și pentru întreagă lume. Exprimă relația directă a omului cu Dumnezeu, e că o binecuvântare a Creației Sale. Este o scurtime a rugăciunii inimii pentru tot omul credincios care a descoperit „Calea, Adevărul și Viața” și care și-a luat crucea în spate și a pornit pe drumul mântuirii.
„Doamne, ajută!” este și o purtare de grijă, dar și o atenționare, în sensul cuvintelor „Ai grijă de ține!”. Stai bine, stai cu frică, cu sfială și cu nădejde înaintea lui Dumnezeu, ai grijă de sufletul tău, pentru că cel mai groaznic lucru în această lume este durerea sufletească. Ai căzut, nu-i nimic, ridică-te, ia-ți crucea și du-te mai departe. Încrede-te în Domnul și vei trece peste toate ispitele acestei vieți.
„Doamne, ajută!” nu este altceva decât un strigat după lumina, în pace și tăcere, e armonia dumnezeirii cu omul și întreagă Să Creație, e simfonia muzicii eterne, o stare de spirit, putere și slăbiciune în același timp, trăirea clipei unui început bun pe calea spre împărăția lui Dumnezeu. Amin!”
Important de menționat este că reprezentantul Patriarhiei Române nu îi condamnă pe oamenii care folosesc expresia „Doamne ajută!” ca pe o rugăciune în momentele dificile sau atunci când vor să le transmită apropiaților că sunt lângă ei. Acesta s-a referit, în postarea lui, strict la situațiile în care sintagma devine un fel de automatism, când anumite persoane nu mai realizează ce spun, ci doar rostesc două cuvinte fără a se gândi la sensul lor.
„Doamne ajută” se numără printre formulele tale preferate de salut sau îl rostești doar cu mâinile împreunate, fie în biserică, fie în intimitatea casei tale?
Rugăciunile de seară: cele mai puternice cuvinte pe care să le spui
Urmareste-ne pe Google News
