Rugă pentru părinți. Spune-o de câte ori te gândești la ei!

Miercuri, 03.08.2016
de Alexa Galgau

Părinții sunt cei care ne-au adus pe lume și ne-au ajutat să facem primii pași și să devenim oamenii care suntem acum, așa că trebuie să îi cinstim și să le iertăm păcatele. Indiferent cine apare în viața noastră, părinții sunt cei mai importanți și trebuie să rămână astfel, chiar dacă adesea avem tendința de a ne îndepărta de ei, fiind atrași de tot ce ne oferă viața.

Pentru părinții tăi trebuie să te rogi cât mai des, pentru că ei sunt oamenii care te iubesc cel mai mult și nu trebuie să uiți niciodată acest lucru. Iată o rugă pentru părinți pe care să o spui de fiecare dată când te gândești la ei!

Rugă pentru părinți

„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și verdeața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale,

Tu, Cel ce pe toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă, mult-îndurate Doamne, peste sufletul meu cel slab și umilit care se închină Ție, bunătatea și darul Tău, și iubire și milă peste părinții mei, peste mai-marii mei și peste toți aceia care se ostenesc pentru mine și care m-au ajutat vreodată cu sfatul și bunătatea lor.

Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile și ajutorul cel venit de la Tine și revărsat asupra lor prin rugăciunile și prin dragostea mea firască. Îți vorbește, Părinte, inima mea de fiu (fiica), și știu că Tu cunoști lăuntrul nostru și că nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor acelora pentru care Te rog,

Dăruiește-mi, Doamne, înțelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri și nici în bucurie, învățătura Ta, cum că binecuvântările părinților întăresc casele fiilor, și iarăși: cununa bătrânilor sunt fiii lor și fala fiilor sunt părinții lor. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite împărate și bunule Părinte, întărește-mă să cresc înaintea feței lor cu temerea de Tine și cu rușinea de oameni, pentru ca, prin curățirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat și prin setea de orice virtute, viața mea să fie spre mântuirea mea și a lor.

Că Tu ești, Doamne, Cel ce odinioară ai zis: Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor, și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste capetele lor și i-ai binecuvântat. Însuți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie părinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârșind numai ce este bun și plăcut Ție, că binecuvântat ești în vecii vecilor.

Amin."

Spune această rugă pentru părinți de fiecare dată când te gândești la cei care te-au adus pe lume și vei revărsa numai binecuvântări asupra lor!

Descoperă și o rugăciune pentru căsătorie și una pentru a trece peste momentele grele!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016