Născută pe 12 ianuarie 1939 la Dorohoi, Rodica Tapalagă și-a trăit copilăria în București, unde s-a mutat împreună cu familia la doar trei luni de la naștere. Alături de fratele său, viitorul actor Ștefan Tapalagă, a crescut în atmosfera efervescentă a capitalei românești. Până să ajungă în teatru, s-a remarcat de mică recitând versuri și plecând în turnee prin ţară cu trupa sindicatului de la Banca Naţională.
„Eram artista familiei. Am fost, şi asta e foarte rău, un soi de copil-minune, dar m-am oprit la timp, pentru că copiii-minune sfârşesc într-o maturitate posacă şi lipsită de strălucire. Şi la un moment dat eram sătulă de glorie. Ştiţi, publicul le trece multe cu vederea copiilor. Am primit cantităţi incredibile de aplauze...”, povestea cu mândrie.
După absolvirea Liceului Lazăr, și-a urmat pasiunea pentru arta dramatică și s-a înscris la Institutul de Teatru și Film, absolvind în 1959. Chiar în timpul facultății, a debutat în lumea cinematografiei, în 1958, în comedia „Alo?… Ați greșit numărul!", regizată de Andrei Călărașu. I s-au alăturat în strălucitorul debut fratele său și alți actori remarcabili precum Iurie Darie, Ion Lucian, Stela Popescu, Constantin Rauțchi, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Ștefan Bănică.
„Eram studentă în anul III la institut, am jucat împreună cu fratele meu în filmul «Alo, aţi greşit numărul», eu n-am avut cine ştie ce rol (Ştefan a fost însă grozav), dar perechea de fraţi a stârnit interes şi atunci toată presa a scris toate amănuntele anecdotice şi amuzante cu putinţă. Cred că se ştiu pe de rost…”, mărturisea la un moment dat.
A fost repartizată la Teatrul Național din Craiova, iar mai târziu s-a transferat la prestigiosul Teatrul Bulandra din București, în 1961. Cu toate acestea, nemulțumită de rolurile care i-au fost atribuite, în 1977 a decis să se alăture Teatrului Mic. În 1981 s-a întors la Bulandra, unde și-a desăvârșit restul carierei scenice.
A jucat în peste 100 de piese de teatru
Rodica Tapalagă a fost una dintre cele mai disciplinate și prolifice colaboratoare ale Teatrului Radiofonic, aducându-și contribuția în peste 100 de piese. Talentul său nu s-a limitat doar la scenele de teatru, ci a binecuvântat și lumea filmului și televiziunii. A apărut în numeroase producții TV și a jucat într-o serie de filme remarcabile, lăsând o amprentă puternică în peisajul cultural românesc.
Printre rolurile sale celebre se numără cel din „Tănase Scatiu" (1976), pentru care a fost apreciată și a primit Premiul ACIN (Asociația Cineaștilor din România) pentru interpretarea Aglaei. Alte filme notabile în care a jucat includ „Clipa" (1979), „Între oglinzi paralele" (1979), „Vis de ianuarie" (1979), „Ora zero" (1979), „Artista, dolarii și ardelenii" (1980), „De dragul tău, Anca" (1983), „Dragostea și revoluția" (1983) și „Vreau să știu de ce am aripi" (1984).
Despre ea s-a spus că era o artistă dificilă, exigentă cu ea însăși și cu cei din jur, dar aceste caracteristici erau echilibrate de talentul ei impresionant și de munca susținută. Într-un articol din revista Flacăra din 1969, scris de Sanda Faur, se subliniază această combinație de trăsături.
„De Rodica Tapalagă, mi s-a spus, trebuie să te apropii cu grijă. Are un farmec care electrocutează şi o minte care scapără, dar pe lângă ele nu ştiu cum se face că mai întotdeauna se găseşte un fir din iasca nemulţumirii gata să ia foc. Şi până la urmă, scânteile sar şi se porneşte pârjolul… Rodica Tapalagă ar fi deci o dificilă. O năzuroasă. O persoană care dă mereu în clocot. Ceva ştiam şi eu, de la o repetiţie a «Operei de trei parale», când l-a repezit puţin cam tare pe colegul meu fotoreporter.
Dar asta era — am aflat mai târziu — altceva: Rodica Tapalagă suportă greu să fie pozată, se crede nefotogenică, ocoleşte jenată orice afiş ori vitrină în care se află vreo fotografie, nu-i place să se vadă în încremenirea clipei, fie ea alb-negru sau color. Şi o înţeleg. Pentru că ea e departe de orice element static, pentru că e o mică bombă mereu gata de explozie, şi legea ei interioară este mişcarea, chiar dacă vijeliile pe care le dezlănţuie îi pricinuiesc, în primul rând, ei pagube…”, scria Sanda Faur despre celebra actriță.
Punctul culminant al carierei sale
Colaborarea dintre Rodica Tapalagă și Toma Caragiu în spectacolul „Scrisoarea pierdută”, regizat de Liviu Ciulei, a fost cu adevărat memorabilă și a constituit vârful carierei sale artistice. Pentru mulți spectatori și critici, acest spectacol a rămas în memoria colectivă ca fiind cel mai bun în care a jucat vreodată.
„Toma Caragiu era fermecător. Noi, într-o echipă, ne sprijinim. Relaţiile care se stabilesc între aceste personalităţi sunt aspre, strălucitoare, calde, fierbinţi. Sunt sentimente de fraţietate, de camaraderie dusă până dincolo de bine şi rău, ceea ce înseamnă, în fond, o relaţie spirituală mai puţin atinsă de imediat. Înainte de “Scrisoare”, jucasem în regia lui Ciulei în “Opera de trei parale”, cu Margareta Pîslaru şi Toma Caragiu. A mai fost un spectacol de referinţă, “Azilul de noapte”, unde eu jucam Vasilisa.
Sigur, cea mai importantă întâlnire cu el a fost cea din “Scrisoarea pierdută”, mai ales că în acel spectacol şi domnia sa juca un rol. Era Agamiţă Dandanache. A fost o colaborare foarte interesantă, pentru că era şi el pe scenă. Chinul lui era şi chinul nostru. Era o relaţie caldă şi, în acelaşi timp, detaşată, special, de neuitat.
Premiera, la care s-au adunat o mulţime de admiratori ai lui Caragiale, ai Teatrului “Bulandra”, ai fiecăruia dintre noi, n-a fost o reuşită. Toţi eram prea tensionaţi, prea răspunzători… Sigur, noi ne jucăm pe scenă. Iar atunci această dimensiune a lipsit. Premiera a avut loc într-o sâmbătă seara şi a coincis cu repetiţia generală. Ciulei a insistat ca a doua zi dimineaţa să mai fie un spectacol.
A doua reprezentaţie este de obicei un spectacol de relaxare; iar noi, ca oameni de meserie, nici nu vrem să fie invitaţi la aceasta. Însă al doilea spectacol a fost senzaţional. Ne-am şi jucat”, povestea actrița despre partenerul său de scenă.
Premii și distincții
Rodica Tapalagă nu doar a strălucit pe scenă, ci și-a adus contribuția la promovarea culturii și artei românești, fiind recunoscută și onorată pentru talentul și dedicarea sa. În 2001, a fost distinsă cu Ordinul Național „Pentru Merit" în grad de Ofițer, în semn de apreciere pentru realizările sale artistice remarcabile. De asemenea, în același an, a primit prestigiosul Premiu UNITER pentru întreaga sa activitate, confirmându-și statutul ca una dintre cele mai distinse și respectate figuri ale scenei românești.
În domeniul cinematografiei, a fost răsplătită cu Premiul Asociației Cineaștilor din România ACIN în 1976, pentru rolul său în „Tănase Scatiu", iar în 2006 a fost laureată cu premiul revistei „Cuvântul" pentru interpretarea sa în „Sistemul nervos". Anul 2009 a adus o altă recunoaștere importantă, fiind inclusă printre laureații premiilor Municipiului București pentru artă și cultură, la secțiunea „Artele spectacolului".
Rodica Tapalagă a trebuit să facă față unei boli grave și rare
Actrița a fost căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udriște, iar din această uniune s-a născut fiul lor, Bogdan Popescu-Udriște. În ciuda triumfului pe scenele teatrale și cinematografice, viața ei personală a fost marcată de încercări și suferințe.
Diagnosticată cu colagenoză, o afecțiune care afectează țesutul conjunctiv și poate deteriora organele vitale, actrița a încercat să lupte, ani la rând, cu această maladie cumplită.
Avea 71 de ani când s-a stins din viață, pe 18 decembrie 2010, după ce boala i-a distrus plămânii și rinichii.
Urmareste-ne pe Google News
