Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Cainele pug: alegerea perfecta pentru o familie numeroasa

Andreea Gluh, redactor

Daca iti doresti un animal de companie simpatic, alege un caine din rasa pug. Aspectul lui amuzant va fi pe placul celor mici din casa, iar cum si lui ii place sa i se dea atentie, nu il va deranja sa fie adoptat de o familie numeroasa. Cu toate acestea, asa cum se intampla de fiecare data in cazul unui caine, atmosfera placuta si mancarea nu sunt singurele lucruri de care un animal de companie are nevoie.

Iata ce trebuie sa stii despre cainele pug, pentru a decide daca iti poti asuma aceasta responsabilitate cu adevarat.

Cainele pug - scurta istorie si descriere

Specialistii au pareri impartite in ceea ce priveste rasa pug, care este originara din China, fiind cunoscuta inca din timpul dinastiei Han (206 i.Hr. - 200 d.Hr.). Unii spun ca aceasta rasa este inrudita cu Mastiff-ul tibetan, in timp ce altii considera ca exista o legatura cu rasa Pechinez.

Acesti caini au ajuns in Europa la sfarsitul secolului al XVI-lea, fiind adusi de comerciantii olandezi, care le-au dat numele de Mops. Ei au ramas in istorie ca fiind printre preferatii nobililor.

O legenda spune ca in anul 1572 Printul Wilhelm de Orania a dat o lege conform careia rasa pug a devenit emblema casei regale, dupa ce un caine i-a salvat viata, prevenindu-l in legatura cu trupele spaniole care se apropiau.

Chiar si sotia lui Napoleon, Josephine, a avut un pug, prin intermediul caruia se spune ca ii trimitea mesaje sotului sau cand acesta era prizonier.


In ceea ce priveste caracteristicile fizice ale rasei, specimenele au o inaltime de 25-30 de centimetri, o greutate de 6-8 kilograme si o durata de viata de 12-15 ani. Blana este scurta si neagra sau maron inchis.

Aspectul lor starneste adesea zambete, pentru ca au o fata ridata, un bot scurt, corpul lor este de mici dimensiuni, iar coada sta ridicata tot timpul.

Rasa pug este caracterizata prin incapatanare, dar in acelasi timp, prin dorinta de a fi in centrul atentiei. Este sociabil si ii place sa se joace cu copiii. In ceea ce priveste modul preponderent de manifestare, acesta difera in functie de atitudinea pe care o are stapanul de obicei in preajma animalului: cainele poate fi calm sau plin de energie.

Probleme de sanatate tipice rasei pug si sfaturi privind ingrijirea acestor caini

Pentru a te asigura ca animalul tau de companie va fi ferit de afectiunile la care este predispus, trebuie sa ai in vedere cateva aspecte. De exemplu, desi are o blana scurta, cainele pug necesita acelasi tip de atentie ca alte patrupede. Trebuie sa fie pieptanat cu o perie din cauciuc si spalat folosind sampoane speciale, pe care le poti achizitiona din pet shop-uri. 

Unele dintre cel mai des intalnite probleme de sanatate sunt cele dermatologice. De aceea, este bine sa ii cureti periodic cutele de pe fata, intrucat in aceste zone se pot acumula bacterii si impuritati.

O alta afectiune din aceasta categorie este cea provocata de parazitul Demodex. Acesta poate fi transmis de la mama la pui si provoaca pierderea parului in zonele afectate. Daca nu este tratata cu grija de catre un specialist, afectiunea se poate generaliza.

Nici de micoze nu sunt feriti acesti caini. Ele se pot instala in zona membrelor, pe burta sau in urechi. De asemenea, si stafilococii fac parte din microorganismele care le afecteaza sanatatea cainilor pug, prin aparitia unor leziuni la nivelul pielii.

Nu in ultimul rand, cheiletieloza, manifestata prin prurit si descuamare, reprezinta o alta afectiune dermatologica ce poate fi tratata cu ajutorul medicului specialist.

Alte probleme de sanatate cu care se poate confrunta un caine din rasa pug sunt cele referitoare la afectiunile oculare. Avand in vedere faptul ca au ochii proeminenti, pot aparea ulcere corneene in urma unor lovituri accidentale. Netratate la timp, acestea pot duce la orbire.

Entropionul este o boala care se manifesta prin rasucirea marginii pleoapelor catre interior, provocand iritarea ochiului. Aceasta problema se poate rezolva cu ajutorul tratamentului medicamentos sau al celui chirurgical.

Alte doua afectiuni pe care le pot dezvolta cainii pug sunt keratoconjunctivita si keratita pigmentara. Daca este netratata, aceasta din urma poate evolua, provocand orbirea.

Unii caini pug se pot naste cu displazie de sold. Pentru a te asigura ca ai un exemplar sanatos, achizitioneaza-l de la un crescator cunoscut si cere sfatul unui medic. Daca ai un animal care sufera de aceasta afectiune, trebuie sa ii acorzi o atentie speciala si sa il duci periodic la veterinar.

Rasa pug este predispusa unui tip unic de encefalita. Din pacate, aceasta nu poate fi tratata si duce la deces. Se pare ca aceasta afectiune are si o componenta genetica.

Trebuie sa ai grija ca animalul tau de companie sa nu treaca rapid de la o temperatura ridicata la una scazuta sau invers, pentru ca termoreglarea nu se realizeaza cu usurinta. In plus, orice modificare a temperaturii corpului in urma unor afectiuni poate fi fatala pentru un pug. Este bine sa stii ca temperatura normala a acestui animal este de 38-39 de grade Celsius, iar daca ajunge la 41 de grade Celsius, necesita suplimentare de oxigen si ajutor medical specializat.

Cainele pug sforaie atunci cand doarme, lucru care poate fi neplacut pentru tine, insa nu reprezinta un pericol pentru sanatatea lui, asa cum se intampla in cazul oamenilor.

Cum trebuie hranit cainele pug

Pentru ca rasa pug este predispusa la obezitate, trebuie sa ii asiguri animalului tau o dieta echilibrata si posibilitatea de a face cat mai multa miscare.

Tipul de mancare potrivit cainelui tau trebuie stabilit in functie de recomandarile medicului veterinar.

In ceea ce priveste orarul de masa ideal, este bine ca animalul sa manance de doua ori pe zi. Desi poate apela la diverse trucuri pentru a te face sa il hranesti mai des, mai ales atunci cand te vede ca mananci si tu, este indicat sa nu iei in seama toate acestea.

Cainele pug este animalul de companie perfect, daca esti dispusa sa iti asumi toate aceste responsabilitati. Ai grija sa ii acorzi intotdeauna atentie, pentru ca altfel va fi trist si lipsit de chef de joaca.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (20)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!