Adevarata Stare de Bine

Cum să-ți amenajezi casa în stil glam - Mic ghid pentru un decor elegant

Joi, 13.12.2018
de Lorena Teacă

Dacă de fiecare dată când auzi sloganul Less is more simți o nevoie de nestăvilit să răspunzi folosind comentariul celebrului arhitect Robert Venturi, Less is a bore, înseamnă că preceptele minimalismului nu te atrag prea mult și preferi o abordare mai expresivă a amenajării căminului tău. La urma urmei, în designul interior nu există stiluri corecte și stiluri greșite, ci stiluri care se potrivesc mai mult sau mai puțin personalității fiecăruia.

Îți place rafinamentul, adori să colecționezi ornamente extravagante și te simți confortabil într-un decor care uimește prin eleganță și strălucire? Atunci stilul glam ar putea fi opțiunea perfectă pentru tine. Ți-am pregătit un mic ghid cu sfaturi care te vor ajuta să creezi o atmosferă glam în casa ta, pornind de la o amenajare clasică, tradițională, și adăugând acele elemente esențiale pentru un aspect sofisticat al livingului sau dormitorului.

Păstrează o paletă cromatică simplă

Stilul glam înseamnă scheme cromatice atent alese, nu o aventură dezlănțuită în universul celor mai intense culori. Pentru că vei folosi multe elemente de decor care atrag atenția, va trebui să păstrezi echilibrul prin alegerea unor nuanțe discrete pentru pereți, covoare și perdele: alb, gri, bej cu subtonuri de bronz, negru. Accentul va fi dat de tonurile inspirate de pietrele prețioase și semiprețioase (verde smarald, roz cuarț, galben safir, albastru acvamarin), în timp ce imprimeurile îndrăznețe (geometrice sau animal print) vor capta ușor atenția.

O canapea cu o pătura

Alege texturi somptuoase

Este imposibil să-ți imaginezi un decor glam fără senzația deosebită pe care o ai când atingi o canapea cu tapițeria din catifea netedă sau când îți scufunzi tălpile în moliciunea unui covor pufos. Combină mobilierul din lemn exotic cu draperii realizate din materiale fastuoase (satin, mătase, dantelă, cașmir, catifea) și cu obiecte decorative cu forme inedite, din materiale valoroase (perle, cristale). Adaugă un plus de strălucire alegând finisaje metalice, lucioase.

Mobilierul poate avea diverse influențe

Mobilierul specific stilului glam îmbină de fapt liniile simple cu influențele orientale, boho chic, baroce sau Art Deco. Astfel, o canapea turcoaz cu spătarul matlasat, cu brațele arcuite și cu picioare grațioase din lemn este ideală pentru un living glamour. De asemenea, pielea ecologică în nuanțe metalice de auriu sau catifeaua în tonuri de fucsia, purpuriu, lavandă, roșu bordeaux, negru abanos sunt alegeri excelente pentru tapițeria fotoliilor sau canapelelor. Secretul unei amenajări glam stă în forma relativ simplă a mobilierului și în rafinamentul texturilor și al detaliilor (suprafețe lucioase, finisaje aurii sau argintii).

Să fie lumină! Multă lumină!

Lumina joacă un rol important în amenajările glam, pentru că pune în valoare materialele prețioase și subliniază strălucirile metalice ale ornamentelor și mobilierului. Optează pentru obiecte de iluminat impunătoare, precum candelabrele cu cristale, veiozele din metal cromat sau decorate cu bucăți de oglindă, lămpile și lampadarele cu design inedit. Și pentru că stilul glam este o celebrare a personalității tale exuberante, oglinda al cărei cadru impresionează prin străluciri metalice este un element obligatoriu.

Nu uita de elementul reprezentativ

Fiecare decor amenajat în stil glam trebuie să conțină un element de accent, o piesă de mobilier sau un ornament care să stea în centrul atenției. Poate fi orice, de la o măsuță de cafea din metal cu reflexe aurii și sticlă sau un covor din blană artificială, la o canapea cu influențe baroce, un tablou de inspirație hollywoodiană sau un taburet roz pal cu picioare subțiri, metalice. Important este să întregească într-o manieră spectaculoasă aspectul camerei. Te poți inspira în alegerea unui astfel de obiect emblematic explorând colecțiile de mobilier și ornamente glam de pe Vivre.ro.

E ușor să te îndrăgostești de un decor glam, însă e puțin mai dificil să creezi o atmosferă elegantă și strălucitoare care să nu fie și puțin copleșitoare. Încearcă să păstrezi echilibrul când alegi să-ți amenajezi casa în stil glamorous ținând cont de sfaturile de mai sus.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!